Înalta Curte de Casație și Justiție a României

    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, conformându-se dispoziţiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit în vederea examinării recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind data de la care amânarea executării pedepsei închisorii produce efecte.

    Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea cerinţelor legii, fiind prezenţi 87 de judecători din totalul de 108 aflaţi în funcţie.

    Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Nicoleta Eucarie.

    Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, cerând să fie admis în sensul de a se stabili că amânarea executării pedepsei închisorii produce efecte de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de admitere a cererii.

    În legătură cu stabilirea datei de la care amânarea executării pedepsei închisorii produce efecte, s-a constatat că instanţele judecătoreşti nu au un punct de vedere unitar, pronunţându-se în mod diferit cu privire la această dată.

    Astfel, unele instanţe s-au pronunţat în sensul că amânarea executării pedepsei închisorii produce efecte de la data pronunţării hotărârii de admitere a cererii de către prima instanţă, iar altele, în sensul că momentul de la care se produc efectele amânării îl constituie data expertizei medico-legale a condamnatului.

    Alte instanţe, dimpotrivă, s-au pronunţat în sensul că amânarea executării pedepsei închisorii produce efecte de la data rămânerii definitive a hotărârii de admitere a cererii.

    Aceste din urmă instanţe au procedat corect.

    Cererea de amânare a executării pedepsei închisorii se soluţionează, potrivit art. 460 alin. 4 din Codul de procedură penală, printr-o sentinţă împotriva căreia pot fi exercitate căile de atac ordinare, nefiind definitivă.

    Potrivit art. 415 alin. 1 din Codul de procedură penală, hotărârile instanţelor penale devin executorii la data când au rămas definitive, iar în temeiul alin. 2 al aceluiaşi articol, prin derogare de la prevederile alin. 1 al art. 415, hotărârile nedefinitive sunt executorii atunci când legea dispune aceasta.

    Prin urmare, hotărârile instanţelor penale pot fi puse în executare numai după data rămânerii definitive a acestora, ori de câte ori nu există o dispoziţie legală care să permită punerea în executare a hotărârii nedefinitive, stabilind caracterul executoriu al acesteia, cum este cazul art. 350 alin. 4 din Codul de procedură penală care prevede că hotărârea pronunţată în primă instanţă cu privire la arestarea inculpatului este executorie.

    Cum legea de procedură penală nu prevede caracterul executoriu al hotărârilor nedefinitive prin care instanţa a acordat amânarea executării pedepsei închisorii, rezultă că hotărârile judecătoreşti de admitere a cererii privind amânarea executării pedepsei închisorii devin executorii la data când rămân definitive şi deci că amânarea executării pedepsei închisorii îşi produce efectele începând cu această dată.

    A admite că amânarea executării pedepsei închisorii îşi produce efectele înainte de rămânerea definitivă a hotărârii prin care a fost acordată înseamnă a recunoaşte că o hotărâre judecătorească nedefinitivă este executorie în lipsa unei dispoziţii legale în acest sens, ceea ce ar fi contrar prevederilor art. 415 din Codul de procedură penală.

    În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, şi ale art. 414² din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a se stabili că amânarea executării pedepsei închisorii îşi produce efectele începând cu data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de admitere a cererii.

    Stabilesc că amânarea executării pedepsei închisorii îşi produce efectele începând cu data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de admitere a cererii.

    Obligatorie, potrivit art. 414² alin. 2 din Codul de procedură penală.

    Pronunţată în şedinţa publică din 12 decembrie 2005.