Înalta Curte de Casație și Justiție a României

    Sub președinția domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție

    Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit în vederea examinării recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la încadrarea juridică a faptei de însușire pe nedrept de cabluri, linii, echipamente și instalații de telecomunicații, radiocomunicații, precum și componente de comunicații.

    Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea cerințelor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenți 85 de judecători din totalul de 108 în funcție.

    Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de procurorul Nicoleta Eucarie.

    Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a se stabili că fapta de sustragere de cabluri, linii, echipamente și instalații de telecomunicații, radiocomunicații, precum și componente de comunicații constituie infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 209 alin. 3 lit. h) din Codul penal, chiar dacă, în momentul sustragerii, nu erau efectiv integrate într-o rețea sau într-un sistem de comunicații.

    În practica instanțelor judecătorești s-a ivit diversitate de opinii cu privire la încadrarea juridică ce trebuie dată faptei de însușire pe nedrept de cabluri, linii, echipamente și instalații de telecomunicații, radiocomunicații, precum și de componente de comunicații, în cazul în care acestea nu sunt efectiv integrate într-o rețea sau într-un sistem de comunicații.

    Astfel, unele instanțe s-au pronunțat în sensul că o atare faptă constituie infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 209 alin. 3 lit. h) din Codul penal chiar și în cazul în care cablurile, liniile, echipamentele și instalațiile de telecomunicații sau de radiocomunicații și componentele acestora nu sunt efectiv integrate într-o rețea sau într-un sistem de comunicații.

    S-a motivat că, în raport cu structura de redactare a art. 209 alin. 3 lit. h) din Codul penal, se impune să se considere că legiuitorul a urmărit să încadreze în infracțiunea de furt calificat prevăzută de acest text de lege însușirea pe nedrept a oricăruia dintre elementele ce intră în compunerea unei rețele sau a unui sistem de telecomunicații ori radiocomunicații, independent dacă ele sunt sau nu integrate într-o astfel de rețea sau în sistem.

    Alte instanțe, dimpotrivă, s-au pronunțat în sensul că fapta de însușire pe nedrept de cabluri, linii, echipamente și instalații de telecomunicații, radiocomunicații, precum și componente de comunicații constituie infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 209 alin. 3 lit. h) din Codul penal numai dacă, în momentul sustragerii, acestea erau efectiv integrate într-o rețea sau într-un sistem de comunicații aflat sau nu în funcțiune.

    Aceste din urmă instanțe au interpretat și au aplicat corect dispozițiile legii.

    Într-adevăr, în art. 209 alin. 3 lit. h) din Codul penal este inclusă, în sfera infracțiunii de furt calificat, sustragerea de „cabluri, linii, echipamente și instalații de telecomunicații, radiocomunicații, precum și componente de comunicații”.

    Din această prevedere explicită a legii rezultă că oricare dintre aceste componente de comunicații poate face obiectul infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1 raportat la art. 209 alin. 3 lit. h) din Codul penal.

    Dar pentru ca fapta de însușire pe nedrept a unuia sau mai multor elemente componente dintr-o rețea sau dintr-un sistem de comunicații să fie susceptibilă de a fi încadrată în agravanta prevăzută de acest text de lege, este necesar ca respectivele componente să fi fost integrate efectiv într-o rețea sau într-un sistem de comunicații aflat sau nu în funcțiune. Altfel, dispoziția de agravare nu ar fi aplicabilă, deoarece din însăși reglementarea ce i s-a dat rezultă voința legiuitorului ca protecția penală mai eficientă să asigure ocrotirea nu numai a sistemelor de comunicații aflate sau nu în funcțiune, ci și a elementelor din compunerea lor, însă numai în măsura în care sunt integrate efectiv în aceste sisteme.

    Rațiunea unei asemenea cerințe este firească dacă se are în vedere că numai integrarea efectivă a componentelor de comunicații într-o rețea sau într-un sistem le conferă valoarea deosebită impusă de posibilitatea de a fi folosite numai asamblate potrivit destinației lor specifice.

    De aceea, ori de câte ori sustragerile privesc doar cabluri, echipamente sau alte elemente disparate, neintegrate efectiv în rețea sau sistem de comunicații, atari fapte nu pot fi considerate că întrunesc trăsăturile specifice ale agravantei menționate, rămânând astfel susceptibile de a fi încadrate, după caz, într-o altă agravantă sau doar ca simplu act de sustragere vizat de dispozițiile art. 208 alin. 1 din Codul penal.

    În această privință este de observat că și forma agravată a infracțiunii de distrugere prevăzută în art. 217 alin. 3 din Codul penal, precum și infracțiunea de distrugere prevăzută de art. 276 alin 1 din Codul penal vizează instalații sau sisteme în întregul lor, iar nu doar componente neintegrate în acestea.

    Așa fiind, se impune să se considere că dispozițiile art. 209 alin. 3 lit. h) din Codul penal se referă la cabluri, linii, echipamente și instalații de telecomunicații, radiocomunicații, precum și componente de comunicații efectiv integrate într-o rețea sau într-un sistem de comunicații, aflat sau nu în funcțiune, iar nu doar la elemente componente, separate, ale acestora.

    În aplicarea dispozițiilor art. 209 alin. 3 lit. h) din Codul penal, stabilesc:

    Fapta de însușire pe nedrept de cabluri, linii, echipamente și instalații de telecomunicații, radiocomunicații, precum și componente de comunicații constituie infracțiunea de furt calificat prevăzută de textul de lege menționat numai dacă, în momentul sustragerii, acestea erau efectiv integrate într-o rețea sau într-un sistem de comunicații aflat sau nu în funcțiune.

    Obligatorie, potrivit art. 414² alin. 2 din Codul de procedură penală.

    Pronunțată în ședința publică din 16 ianuarie 2006.