Înalta Curte de Casație și Justiție a României

    Sub președinția doamnei judecător Lidia Bărbulescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție,

    Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, s-a întrunit în vederea examinării recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cazul cererilor de autorizare a constituirii și de înmatriculare a societăților comerciale de consultanță, asistență și reprezentare juridică.

    Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea prevederilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiind prezenți 84 de judecători din totalul de 113 aflați în funcție.

    Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de procurorul Antoaneta Florea.

    Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a se stabili că, în conformitate cu dispozițiile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cererile de autorizare a constituirii și de înmatriculare a societăților comerciale de consultanță, asistență și reprezentare juridică sunt inadmisibile.

    În practica judiciară s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cazul cererilor de autorizare a constituirii și de înmatriculare a societăților comerciale având ca obiect de activitate consultanță, asistență și reprezentare juridică.

    Astfel, unele instanțe, admițând cererile formulate de consilieri juridici, au autorizat constituirea și au dispus înmatricularea în registrul comerțului a unor societăți comerciale având ca obiect unic de activitate desfășurarea de activități juridice constând în asistență, consultanță, reprezentare juridică și redactare de documente juridice.

    În justificarea acestui punct de vedere, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cele ale Legii nr. 359/2004 privind simplificarea formalităților la înregistrarea în registrul comerțului a persoanelor fizice, asociațiilor familiale și persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum și la autorizarea funcționării persoanelor juridice, considerându-se că prevederile art. 21 din Statutul profesiei de consilier juridic permit, în temeiul Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înființarea de persoane juridice, cu caracter de societate profesională, de către unul sau mai mulți consilieri juridici înscriși în tabelele ținute de colegiile teritoriale.

    Alte instanțe, dimpotrivă, au respins asemenea cereri, motivând că, în raport cu dispozițiile art. 3 și 4 din Codul comercial, prin care sunt definite faptele de comerț, activitățile juridice nu constituie acte sau fapte de comerț.

    În sprijinul acestui punct de vedere s-a învederat că prin Legea nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic nu este prevăzută posibilitatea constituirii consilierilor juridici în societăți comerciale, în vederea exercitării unei profesii juridice, că prin admiterea unei atari posibilități s-ar crea un paralelism neadmis de Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, cu modificările și completările ulterioare, iar prevederile art. 21 din Statutul profesiei de consilier juridic sunt lipsite de eficiență juridică, deoarece printr-un act al unei organizații profesionale nu se poate deroga de la dispozițiile legii.

    Aceste din urmă instanțe au interpretat și aplicat corect dispozițiile legii.

    Potrivit art. 2 din Legea nr. 514/2003, „consilierul juridic poate să fie numit în funcție sau angajat în muncă, în condițiile legii”, iar în conformitate cu art. 3 din aceeași lege, „consilierul juridic numit în funcție are statutul funcționarului”, cel angajat în muncă având „statut de salariat”.

    Așadar, profesia de consilier juridic se exercită fie pe baza unui raport de serviciu, în condițiile prevăzute de Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, fie pe baza unui raport juridic de muncă, în urma încheierii unui contract individual de muncă în conformitate cu reglementările din Codul muncii.

    Or, în raport cu prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora „funcționarul public este persoana numită, în condițiile prezentei legi, într-o funcție publică”, precum și cu dispozițiile de ansamblu ale acestei legi, exercitarea unei funcții publice este incompatibilă cu deținerea unei alte funcții în cadrul regiilor autonome, societăților comerciale ori al altor unități cu scop lucrativ, cu capital public sau privat.

    Tot astfel, în conformitate cu prevederile art. 10 din Legea nr. 514/2003, exercitarea profesiei de consilier juridic este incompatibilă cu calitatea de avocat, cu activitățile care lezează demnitatea și independența profesiei de consilier juridic sau bunele moravuri, cu orice altă profesie autorizată sau salarizată în țară sau în străinătate, cu funcția și activitatea de administrator sau lichidator în cadrul procedurilor de reorganizare și lichidare judiciară, cu activitatea publicistică salarizată, precum și cu alte incompatibilități prevăzute de lege sau rezultate din conflict de interese.

    Pe de altă parte, prin art. 11 din aceeași lege se prevede că exercitarea profesiei de consilier juridic este compatibilă cu activitatea didactică universitară și de cercetare juridică, activitatea literară, culturală și publicistică nesalarizată, cu funcția de arbitru, mediator sau expert, în condițiile legii și cu respectarea prevederilor legale privind conflictul de interese, precum și cu participarea la comisii de studii, de întocmire a proiectelor de reglementări juridice.

    Din aceste reglementări legale rezultă deci că exercitarea profesiei de consilier juridic nu este compatibilă cu îndeplinirea de atribuții specifice profesiei de avocat, precum și cu constituirea de societăți comerciale de orice fel.

    În ceea ce privește consilierul juridic angajat în muncă, având statut de salariat potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 514/2003, este de reținut că acestuia îi este aplicabilă legislația muncii.

    Or, potrivit prevederilor din Codul muncii, angajatul încheie cu angajatorul, în mod obligatoriu, un contract individual de muncă, bazat pe principiile consensualismului și al bunei-credințe, în urma căruia dobândește calitatea de salariat.

    Rezultă deci că profesia de consilier juridic, nefiind o profesie liberală, cum este aceea de avocat, nu poate fi exercitată decât în limitele cadrului legal al raportului de serviciu sau al raportului juridic de muncă.

    Mai mult, profesia de consilier juridic nu este compatibilă cu aceea de comerciant, în sensul prevederilor art. 7 din Codul comercial, potrivit cărora „sunt comercianți aceia care fac fapte de comerț, având comerțul ca o profesiune obișnuită, și societățile comerciale”.

    De altfel, activitățile de asistență, consultanță, de reprezentare juridică și de redactare de documente juridice nu fac parte din faptele de comerț enumerate în cadrul punctelor 1-20 de la art. 3 din Codul comercial și nici nu sunt susceptibile de a fi considerate ca având un atare caracter în raport cu prevederile art. 4 din același cod.

    Este de observat, totodată, că Legea nr. 514/2003 nu conține nicio normă care să îngăduie organizarea și asocierea consilierilor juridici în societăți comerciale având ca obiect desfășurarea de activități juridice de natura celor menționate, singura formă de asociere permisă fiind aceea reglementată prin art. 5, potrivit căruia „consilierii juridici pot constitui asociații profesionale în scopul apărării și promovării intereselor profesionale, în condițiile legii privind asocierea și constituirea persoanelor juridice”, această formă de asociere însă putându-se realiza numai cu respectarea dispozițiilor referitoare la asociații și fundații instituite prin Ordonanța Guvernului nr. 26/2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările ulterioare.

    Este adevărat că prin art. 20 alin. (2) din Legea nr. 514/2003 s-a prevăzut că „formele de asociere și organizare la nivel județean și la nivel național sunt stabilite prin statutul asociației, cerut de lege”, dar prin alin. (3) al aceluiași articol o atare asociere este condiționată de concordanța cu principiile constituționale ale dreptului de asociere și cu reglementările legale de ansamblu privind asocierea și constituirea de persoane juridice.

    Ca urmare, prevederea în art. 21 din Statutul profesiei de consilier juridic, adoptat de Congresul Extraordinar al Colegiilor Consilieri Juridici din România din data de 10 martie 2004, potrivit căreia funcționarea persoanei juridice înființate în baza Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, constituită de către unul sau mai mulți consilieri juridici înscriși în Tabloul ținut de colegiile teritoriale, cu caracter de societate profesională, este condiționată de avizul de principiu dat de colegiul teritorial, care trebuie să verifice, între altele, ca „obiectul de activitate să fie unic, respectiv activități juridice (consultanță și reprezentare juridică, exclusiv activități atribute speciale ale altor profesii juridice) cod CAEN 7411”, contravine prevederilor limitative din Legea nr. 514/2003, la care s-a făcut referire, precum și dispozițiilor de ansamblu ale Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căreia activitățile juridice de consultanță și de reprezentare juridică nu sunt considerate acte sau fapte de comerț.

    Pe de altă parte, activitățile juridice de consultanță, de reprezentare și asistență juridică, precum și de redactare de acte juridice, inclusiv a acțiunilor introductive în instanță, cu posibilitatea atestării identității părților, a conținutului și a datei actelor, apărarea și reprezentarea cu mijloace juridice a drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor fizice și juridice, în raporturile cu autoritățile publice, cu instituțiile și cu orice persoană română sau străină, constituie, după caz, activități specifice profesiei de avocat, reglementate în art. 3 din Legea nr. 51/1995, cu modificările și completările ulterioare, profesiei de notar public (art. 8, 9 și 10 din Legea nr. 36/1995, cu modificările și completările ulterioare) sau celei de executor judecătoresc (art. 7 din Legea nr. 188/2000, cu modificările și completările ulterioare).

    Este adevărat că anumite activități juridice, cum sunt cele de reprezentare juridică, de redactare a unor acte juridice, de formulare de acțiuni, de exercitare și motivare a căilor de atac, pot fi îndeplinite de consilierii juridici, dar astfel de activități le sunt permise a le presta numai în condițiile reglementate prin art. 1-4 din Legea nr. 514/2003, adică în calitatea lor de funcționari publici sau de angajați, cu contract individual de muncă, la o persoană juridică de drept public sau privat.

    De aceea, cât timp prin art. 5, 20 și 21 din Legea nr. 514/2003 este permisă organizarea consilierilor juridici doar în asociații profesionale, cu respectarea legii privind asociațiile și fundațiile, iar textul art. 21 din Statutul consilierilor juridici nu numai că depășește în mod vădit cadrul instituit prin legea în baza căreia a fost adoptat, dar contravine și normelor cu caracter imperativ înscrise în art. 67-81 din Codul de procedură civilă, care se referă la modul de reprezentare a părților în instanță și la asistența judiciară, nu se justifică admiterea constituirii, de către consilierii juridici, de societăți comerciale având ca obiect de activitate consultanță, asistență și reprezentare juridică.

    O atare soluție se impune deoarece, în conformitate cu prevederile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, atunci „când actul constitutiv nu cuprinde mențiunile prevăzute de lege ori cuprinde clauze prin care se încalcă o dispoziție imperativă a legii sau când nu s-a îndeplinit o cerință legală pentru constituirea societății, judecătorul delegat, din oficiu sau la cererea oricăror persoane care formulează o cerere de intervenție, va respinge, prin încheiere, motivat, cererea de înmatriculare”.

    În aplicarea dispozițiilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, stabilește:

    Cererile de autorizare a constituirii și de înmatriculare a societăților comerciale de consultanță, asistență și reprezentare juridică sunt inadmisibile.

    Obligatorie, pentru instanțe, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

    Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 iunie 2006.