Înalta Curte de Casație și Justiție a României

    Sub președinția domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție,

    Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la data de la care se socotește termenul de declarare a apelului pentru inculpatul care a lipsit atât de la dezbateri, cât și de la pronunțare, în situația când apărătorul acestuia a fost prezent la unul dintre cele două momente procesuale.

    Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, fiind prezenți 85 de judecători din totalul de 116 în funcție.

    Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de procurorul Nicoleta Eucarie.

    Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, cerând să fie admis în sensul de a se stabili că data de la care se socotește termenul de declarare a apelului, pentru inculpatul care a lipsit atât de la dezbateri, cât și de la pronunțare, dar a fost reprezentat de apărător, curge de la pronunțare, conform art. 363 alin. 3 teza întâi din Codul de procedură penală.

    În practica instanțelor judecătorești s-a ivit diversitate de soluții în legătură cu stabilirea datei de la care curge termenul de apel pentru inculpatul care a lipsit atât de la dezbateri, cât și de la pronunțare, în condițiile în care apărătorul acestuia a fost prezent la cel puțin unul dintre cele două momente procesuale.

    Astfel, unele instanțe au considerat că termenul de apel curge de la pronunțare pentru inculpatul care a lipsit atât de la dezbateri, cât și de la pronunțare, dacă apărătorul său a fost prezent la unul dintre cele două momente procesuale.

    S-a motivat că această interpretare se impune deoarece prin art. 174 din Codul de procedură penală se prevede că în cursul judecății învinuitul și, respectiv, inculpatul, precum și celelalte părți pot fi reprezentați, cu excepția cazurilor când prezența celor dintâi este obligatorie, conform legii.

    Or, în raport cu dispozițiile legale menționate, în cazul în care inculpatul lipsește, iar prezența lui în instanță nu este obligatorie, apărătorul său îl înlocuiește prin reprezentare, fiind obligat să presteze tot ceea ce este necesar pentru apărarea intereselor acestuia.

    Alte instanțe, dimpotrivă, au hotărât că termenul de apel curge pentru inculpatul care a lipsit atât de la dezbateri, cât și de la pronunțare, chiar dacă apărătorul său a fost prezent, de la comunicarea copiei de pe dispozitivul hotărârii.

    Aceste din urmă instanțe au procedat corect.

    Potrivit art. 174 alin. 1 din Codul de procedură penală „În cursul judecății învinuitul și inculpatul, precum și celelalte părți pot fi reprezentați, cu excepția cazurilor în care prezența învinuitului sau inculpatului este obligatorie”.

    Rezultă, deci, că prin această dispoziție a legii a fost reglementată posibilitatea apărătorului de reprezentare a învinuitului sau inculpatului.

    Ca urmare, în raport cu specificul unei atari posibilități, apărătorul prezent este abilitat să exercite, în numele inculpatului, drepturile și obligațiile sale procesuale, în temeiul unui contract, încheiat în formă scrisă, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată.

    O atare posibilitate, de reprezentare a învinuitului sau inculpatului, limitată la cazurile în care prezența învinuitului sau inculpatului nu este obligatorie, nu justifică însă lipsirea de efect a dispozițiilor procedurale ce asigură realizarea dreptului acestora la exercitarea căilor legale de atac.

    În acest sens, este de observat că prin art. 360 din Codul de procedură penală sunt prevăzute cazurile în care se comunică dispozitivul hotărârii sau hotărârea în întregul ei.

    Astfel, potrivit alin. 1 al acestui articol, „Copii de pe dispozitivul hotărârii se comunică părților care au lipsit atât la judecată, cât și la pronunțare”.

    În raport cu această dispoziție a legii, beneficiază de obligativitatea comunicării dispozitivului hotărârii doar partea care întrunește cumulativ ambele condiții, adică să fi lipsit atât de la judecată, cât și de la pronunțare.

    Totodată, trebuie avut în vedere că prin alin. 2 al art. 360 din Codul de procedură penală se prevede că inculpatului deținut sau aflat în vreuna dintre celelalte situații prevăzute în art. 171 alin. 2 din același cod, care a lipsit de la pronunțarea hotărârii, i se comunică o copie a dispozitivului, urmând ca, în conformitate cu alin. 3, să i se comunice, după redactarea hotărârii, copii de pe aceasta.

    Rațiunea îndeplinirii acestei proceduri, de comunicare a hotărârii, este aceea de a se asigura părților care au lipsit atât de la judecată, cât și de la pronunțare, precum și inculpatului deținut sau aflat în vreuna dintre celelalte situații prevăzute în art. 171 alin. 2 din Codul de procedură penală, care a lipsit de la pronunțarea hotărârii, posibilitatea să ia cunoștință în mod direct de soluția adoptată de instanță, pentru a-și putea exercita dreptul de a folosi împotriva acesteia calea de atac prevăzută de lege.

    Realizarea unui atare imperativ esențial, menit să garanteze fiecărei persoane atât dreptul la un proces echitabil, cât și dreptul la un recurs efectiv, în sensul reglementărilor date acestor drepturi în cuprinsul art. 6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, la care România a devenit parte, nu poate fi asigurată fără instituirea de obligații procedurale stricte, care să dea posibilitatea tuturor părților din proces să ia cunoștință, în mod neîndoielnic, de hotărârea judecătorească ce le vizează nemijlocit.

    Or, dacă pentru celelalte părți din proces este asigurată posibilitatea de a lua cunoștință de conținutul hotărârii care le privește chiar și atunci când nu s-au prezentat personal la proces, ci prin reprezentant, în cazul inculpatului care a lipsit de la dezbateri și de la pronunțare, nu se poate considera că o astfel de posibilitate este îndeajuns asigurată nici chiar atunci când a fost reprezentat de un apărător.

    În această privință, este de observat că în cazul în care reprezentarea inculpatului este admisă, potrivit art. 174 alin. 1 din Codul de procedură penală, modificat prin art. I pct. 114 din Legea nr. 281/2003, nu se poate considera că prezența reprezentantului său la prima instanță sau la aceea de apel ar echivala cu însăși prezența lui în instanța respectivă.

    A considera altfel ar însemna a înlocui un atribut acordat de titularul dreptului, prin contractul de reprezentare încheiat, chiar dacă un asemenea atribut constă în împuternicirea de a exercita o cale de atac, în numele său, cu însuși dreptul de a hotărî să exercite sau să nu exercite acea cale de atac, ceea ce ar fi inadmisibil, afectând dreptul constituțional la apărare.

    De aceea, soluția ce se impune este aceea că împuternicirea acordată reprezentantului, prin contractul încheiat, de a exercita toate drepturile prevăzute de lege, în numele inculpatului, inclusiv pe acela de a exercita o cale de atac împotriva hotărârii pronunțate, nu poate acoperi lipsa comunicării hotărârii, în conformitate cu prevederile art. 360 din Codul de procedură penală, și drepturile derivate din această comunicare.

    Atât interpretarea literală, cât și cea rațională a dispozițiilor art. 360 și 363 din Codul de procedură penală, referitoare la comunicarea hotărârii și la termenul de declarare a apelului, impun să se considere că voința legiuitorului este aceea de a se comunica tuturor inculpaților care au lipsit atât de la judecată, cât și de la pronunțare, copii de pe dispozitivul hotărârii, deoarece în cuprinsul acelor dispoziții nu se face nicio distincție în raport cu posibilitatea de realizare a prezenței inculpatului la judecată în altă modalitate decât personal.

    De aceea, reprezentarea inculpatului în fața instanței, în cazurile permise de lege, realizabilă în condițiile prevăzute prin Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și reglementarea profesiei de avocat, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 255/2004, nu poate justifica înlăturarea obligativității comunicării unui act procedural esențial, cum este o hotărâre judecătorească susceptibilă de a fi supusă unei căi de atac, pentru că s-ar obstrucționa însăși exercitarea acestui drept, ceea ce ar încălca dispozițiile art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dreptul oricărei persoane la un recurs efectiv.

    Așa fiind, se impune să se considere că termenul de declarare a apelului și a recursului pentru inculpatul care a lipsit atât de la dezbateri, cât și de la pronunțare, chiar dacă a fost reprezentat de apărător, curge de la data comunicării hotărârii.

    În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și ale art. 414² din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii și a se stabili că termenul de declarare a apelului și a recursului pentru inculpatul care a lipsit atât de la dezbateri, cât și de la pronunțare, chiar dacă a fost asistat de apărător, curge de la data când i s-a comunicat hotărârea.

    Stabilesc că termenul de declarare a apelului și recursului pentru inculpatul care a lipsit atât de la dezbateri, cât și de la pronunțare, chiar dacă a fost reprezentat de apărător, curge de la comunicare.

    Obligatorie, potrivit art. 414² alin. 2 din Codul de procedură penală.

    Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 octombrie 2006.