ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Biroul de Informare şi Relaţii Publice
C O M U N I C A T
În şedinţa de 6 noiembrie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, a soluţionat un număr de 3 dosare în care au fost declarate recursuri în interesul legii de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pronunţându-se următoarele soluţii:
- prin decizia nr. XXXIII s-a respins, ca rămas fără obiect, recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la dreptul de a ataca cu plângere în temeiul art. 2781 din Codul de procedură penală, soluţiile de netrimitere în judecată dispuse prin rechizitoriu;
- prin decizia nr. XXXIV, admiţându-se recursul în interesul legii, s-a stabilit că:
Instanţa investită cu soluţionarea cererilor de amânare ori întrerupere a executării pedepsei închisorii sau detenţiunii pe viaţă, de revizuire sau contestaţie la executare, în cazul retragerii acestora, urmează să ia act de această manifestare de voinţă.
- prin decizia nr. XXXV, admiţându-se recursul în interesul legii, s-a stabilit că:
În aplicarea dispoziţiilor art. 181 din Codul penal, în cazul săvârşirii de către aceiaşi persoană a unor fapte concurente care, în accepţiunea textului de lege menţionat, nu prezintă gradul de pericol social al unor infracţiuni, se va aplica o singură sancţiune cu caracter administrativ, conform dispoziţiilor art. 91 din Codul penal.
După redactarea considerentelor şi semnarea deciziilor, acestea vor fi publicate în Monitorul Oficial, Partea I.
Purtător de cuvânt al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Judecător,
Cristina Mădălina Buta