Înalta Curte de Casație și Justiție a României

    Sub preşedinţia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,

    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la aplicarea sancţiunilor cu caracter administrativ faptelor concurente în cazul când sunt incidente dispoziţiile art. 18¹ din Codul penal.

    Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, fiind prezenţi 100 de judecători din totalul de 119 aflaţi în funcţie.

    Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Nicoleta Eucarie.

    Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, cerând să fie admis în sensul de a se stabili că, în cazul săvârşirii de către aceeaşi persoană a unor fapte concurente care, potrivit art. 18¹ din Codul penal, nu constituie infracţiuni, se va aplica de instanţă o singură sancţiune cu caracter administrativ dintre cele prevăzute de art. 91 din acelaşi Cod.

    În practica instanţelor judecătoreşti, s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la modul de aplicare a sancţiunilor cu caracter administrativ faptelor concurente pentru care sunt incidente dispoziţiilor art. 18¹ din Codul penal.

    Astfel, unele instanţe s-au pronunţat în sensul că în cazul în care se constată că faptele aflate în concurs nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, se aplică pentru fiecare faptă în parte câte o sancţiune administrativă, operând regula cumulului aritmetic, ca şi în cazul contravenţiilor.

    Alte instanţe, dimpotrivă, au considerat că într-un astfel de caz trebuie să se aplice o singură sancţiune, cu caracter administrativ, conform dispoziţiilor art. 91 din Codul penal.

    Aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legii.

    Potrivit art. 18¹ din Codul penal, introdus prin Legea nr. 6/1973, „nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia dintre valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni”.

    Din această dispoziţie a legii rezultă că s-a urmărit excluderea din sfera de acţiune a legii penale a faptelor incriminate formal, ca urmare a îndeplinirii trăsăturilor esenţiale ale infracţiunii, dar care în concret, datorită gradului lor de pericol social cu totul redus, nu pot constitui infracţiuni.

    Pentru această categorie de fapte, care nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, în cazul cărora legea impune instanţelor de judecată să pronunţe o soluţie de achitare, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. 1 lit. b¹) din Codul de procedură penală, o atare soluţie nu are acelaşi caracter nelimitat, ca în cazul celorlalte temeiuri de achitare, înscrise în art. 10 alin. 1 lit. a), b), c), d) şi e) din Codul de procedură penală.

    În adevăr, prin art. 18¹ alin. 3 din Codul penal se prevede că, în cazul unor asemenea fapte, „instanţa aplică una din sancţiunile cu caracter administrativ prevăzute de art. 91”.

    O atare reglementare nu este însă de natură a schimba caracterul penal al faptei, astfel cum acesta rezultă din prevederea de incriminare formală într-o dispoziţie a legii penale, încât sancţiunea ce se aplică într-un asemenea caz nu poate fi considerată că ar avea natură contravenţională, pentru a fi aplicate regulile cumulului aritmetic prevăzut în art. 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul contravenţiilor, cu modificările ulterioare.

    De aceea, natura juridică a faptei care nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, în cazul căreia procurorul dispune scoaterea de sub urmărire, iar instanţa pronunţă achitarea, soluţii care nu pot fi adoptate decât în cadrul procesului penal, impune rezolvarea în continuare, completă, a cauzei ce priveşte o astfel de faptă potrivit reglementărilor specifice tratamentului penal.

    Ca urmare, în cazul existenţei concursului de fapte prevăzute de legea penală care nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, nu pot fi aplicate regulile cumulului aritmetic specific sancţiunilor contravenţionale, potrivit prevederilor art. 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, cu modificările ulterioare, ci numai regulile referitoare la cumulul juridic reglementat, în cazul amenzilor, în art. 34 alin. 1 lit. c) din Codul penal.

    O asemenea soluţie se impune şi pentru că, între sancţiunile cu caracter administrativ prevăzute de art. 91 din Codul penal, ce se pot aplica în conformitate cu art. 18¹ alin. 3 din Codul penal, sunt şi „mustrarea”, precum şi „mustrarea cu avertisment”, în cazul cărora evident nu ar putea funcţiona sistemul cumulului aritmetic reglementat în art. 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările ulterioare.

    În aplicarea dispoziţiilor art. 18¹ din Codul penal, stabilesc:

    În cazul săvârşirii de către aceeaşi persoană a unor fapte concurente care, în accepţiunea textului de lege menţionat, nu prezintă gradul de pericol social al unor infracţiuni, se va aplica o singură sancţiune cu caracter administrativ, conform dispoziţiilor art. 91 din Codul penal.

    Obligatorie, potrivit art. 414² alin. 2 din Codul de procedură penală.

    Pronunţată în şedinţă publică, azi, 6 noiembrie 2006.