Înalta Curte de Casație și Justiție a României

 ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

– SECŢIILE UNITE –

    DECIZIA Nr. XI din 5 februarie 2007                                               Dosar nr. 29/2006

Publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 733 din 30/10/2007

    Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 18/1991, republicată, referitoare la posibilitatea repunerii în termenul de acceptare a succesiunii a succesibililor care au renunțat la moștenire.

    Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenți 87 de judecători din totalul de 116 în funcție.

    Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de procurorul Antoaneta Florea.

    Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia, în sensul de a se stabili că, în accepțiunea prevederilor Legii nr. 18/1991 de repunerea în termenul de acceptare a succesiunii, beneficiază numai moștenitorii care nu au acceptat succesiunea în termenul prevăzut de art. 700 din Codul civil, iar nu și cei care au renunțat la moștenire.

    În practica instanțelor judecătorești s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar în aplicarea art. 13 din Legea nr. 18/1991, republicată, referitor la posibilitatea repunerii în termenul de acceptare a succesiunii a succesibililor care au renunțat la moștenire.

    Astfel, unele instanțe au considerat că prin Legea nr. 18/1991 legiuitorul a creat instituția repunerii în termenul de acceptare a succesiunii, având în vedere rațiunea că, de regulă, atitudinea moștenitorilor față de succesiune a fost condiționată și uneori determinată de ceea ce a constituit atunci activul succesoral.

    S-a apreciat că la data dezbaterii succesiunii după autorul lor terenurile în litigiu erau scoase din circuitul civil, cauza renunțării și neexprimării opțiunii succesorale fiind tocmai lipsa de interes pentru masa succesorală, în care nu erau incluse terenurile, și imposibilitatea deținerii în proprietate a mai multor imobile-case.

    Alte instanțe, dimpotrivă, au considerat că opțiunea succesorală a erezilor este un act juridic unilateral, voluntar, în sensul că fiecare dintre erezi are libertatea de alegere, potrivit principiului că nimeni nu poate fi moștenitor fără voia lui, conform art. 686 din Codul civil.

    În motivarea punctului de vedere menționat s-a arătat că eredele renunțător nu poate beneficia de repunerea în termenul de acceptare a succesiunii, de reconstituirea dreptului de proprietate, deoarece eredele care renunță, conform art. 696 din Codul civil, devine persoană străină de moștenirea fostului proprietar.

    S-a mai relevat că renunțarea privește atât bunurile existente în succesiune la data decesului autorului, cât și bunurile care eventual ar intra în succesiunea respectivă, situația fiind asemănătoare cu a succesibilului care renunță la moștenire, crezând că este insolvabilă.

    Aceste din urmă instanțe au interpretat și au aplicat corect dispozițiile legii.

    Potrivit dispozițiilor art. 13 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, în cadrul procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, „Calitatea de moștenitor se stabilește pe baza certificatului de moștenitor sau a hotărârii judecătorești definitive ori, în lipsa acestora, prin orice probe din care rezultă acceptarea moștenirii”, iar „moștenitorii care nu-și pot dovedi această calitate, întrucât terenurile nu s-au găsit în circuitul civil, sunt socotiți repuși de drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparținut autorului lor”.

    În același timp, dispoziția imperativă de la art. 13 alin. (2) din Legea fondului funciar, potrivit căreia, în cazul terenurilor ce nu s-au găsit în circuitul civil, moștenitorii sunt repuși de drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparținut autorului lor, ei fiind considerați că au acceptat succesiunea prin cererea pe care o fac comisiei, care nu este infirmată de nicio altă prevedere legală, impune concluzia că toți succesibilii autorului îndreptățit ce solicită reconstituirea dreptului sunt, la rândul lor, repuși de drept în termenul de acceptare a moștenirii cu privire la dreptul de proprietate al autorului lor asupra terenurilor.

    În această privință este de observat că pot beneficia de repunerea în termenul de acceptare a succesiunii doar moștenitorii care nu au acceptat-o, în termenul și condițiile prevăzute de art. 700 din Codul civil, iar nu și cei care au renunțat la succesiune, în condițiile art. 696 din Codul civil.

    De altfel, prin dispozițiile art. 13 din Legea nr. 18/1991 se prevede că repunerea în termen vizează numai „moștenitorii”, deci persoane care au „calitatea de moștenitor”.

    Or, potrivit dispozițiilor art. 696 din Codul civil, eredele care renunță la succesiune este considerat că nu a avut niciodată această calitate, titlul de moștenitor fiind desființat cu efect retroactiv, moștenitorul fiind considerat ca o persoană străină de moștenire.

    De aceea, cel care renunță la succesiune nu intră în categoria persoanelor care sunt moștenitori, el neputând dovedi această calitate întrucât, în acest caz, nu este vorba de neacceptarea succesiunii în condițiile art. 700 din Codul civil și care este doar prezumat de lege ca renunțător, ci, dimpotrivă, se dovedește cu certitudine (declarație notarială) că nu este moștenitor, dat fiind faptul că a renunțat expres la succesiune.

    Prin efectul renunțării, moștenitorul este socotit că nu a fost niciodată moștenitor, iar vocația sa succesorală este retroactiv desființată.

    Regula indivizibilității patrimoniului succesoral conferă același caracter indivizibil și opțiunii succesorale care nu poate fi condiționată de aspectul cantitativ al patrimoniului succesoral. Renunțarea vizează atât bunurile existente în succesiune la data decesului, cât și cele care, eventual, ar intra în succesiunea respectivă.

    Ca urmare, în raport de data reglementării, se impune a se stabili că beneficiază de dreptul de moștenire a proprietății, în temeiul art. 13 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, în sensul repunerii în termenul de acceptare a succesiunii, numai moștenitorii care nu au acceptat-o în termenul prevăzut de lege, iar nu și cei care au renunțat la succesiune.

    În consecință, în temeiul art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum și al art. 329 alin. 2 și 3 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul în interesul legii și a se stabili că, în aplicarea dispozițiilor legale la care s-a făcut referire, beneficiază de repunerea în termenul de acceptare a succesiunii numai moștenitorii care au acceptat succesiunea în termenul prevăzut de art. 700 din Codul civil, iar nu și cei care au renunțat la moștenire.

    În aplicarea dispozițiilor art. 8 și art. 13 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, republicată, stabilesc:

    Beneficiază de repunerea în termenul de acceptare a succesiunii numai moștenitorii care nu au acceptat succesiunea în termenul prevăzut de art. 700 din Codul civil, iar nu și cei care au renunțat la moștenire.

    Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

    Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 februarie 2007.