Înalta Curte de Casație și Justiție a României

  ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

– SECŢIILE UNITE –

    DECIZIA Nr. XVII din 19 martie 2007                                                   Dosar nr. 35/2006

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 542 din 17/07/2008

    Sub președinția domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție,

    Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la admisibilitatea căii extraordinare de atac a revizuirii împotriva hotărârilor judecătorești definitive, pronunțate în temeiul art. 278¹ alin. 8 lit. a) și b) din Codul de procedură penală.

    Secțiile Unite au fostconstituite cu respectareadispozițiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiindprezenți 91 de judecători din totalul de 116 aflațiînfuncție.

    Procurorul general al Parchetului de pelângăÎnaltaCurte de CasațieșiJustiție a fostreprezentat de procurorulNicoletaEucarie.

    Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a se stabili că cererile de revizuire îndreptate împotriva hotărârilor judecătorești definitive, pronunțate în temeiul art. 278¹ alin. 8 lit. a) și b) din Codul de procedură penală, sunt inadmisibile.

    În legătură cu admisibilitatea căii extraordinare de atac a revizuirii împotriva hotărârilor judecătorești definitive, pronunțate în temeiul art. 278¹ alin. 8 lit. a) și b) din Codul de procedură penală, instanțele nu au un punct de vedere unitar.

    Astfel, uneleinstanțe au consideratcăînastfel de cazuricererile de revizuiresuntadmisibile, pronunțându-se, atuncicândnusuntîntemeiate, însensulrespingeriiacestora ca nefondate.

    Alte instanțe, dimpotrivă, s-au pronunțat în sensul că asemenea cereri de revizuire nu sunt admisibile, deoarece revizuirea este o cale de atac extraordinară ce privește exclusiv hotărârile prevăzute în art. 393 din Codul de procedură penală, care conțin o rezolvare a fondului procesului și se referă la cazurile arătate limitativ în art. 394 din Codul de procedură penală.

    Aceste din urmă instanțe au interpretat și aplicat corect dispozițiile legii.

    Potrivit art. 393 alin. 1 din Codul de procedură penală, „hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă”.

    În art. 394 alin. 1 din Codul de procedură penală sunt reglementate cazurile de exercitare a acestei căi de atac, prevăzându-se că „revizuirea poate fi cerută când:

    a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;

    b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;

    c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

    d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;

    e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia”.

    Atât din conținutul prevederilor menționate, cât și din precizările făcute în alin. 2-4 ale aceluiași articol cu privire la condițiile în care cazurile reglementate la art. 394 alin. 1 din Codul de procedură penală constituie motive de revizuire, rezultă că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătorești prin care s-a soluționat fondul cauzei, adică acele hotărâri prin care s-a rezolvat raportul juridic de drept substanțial, pronunțându-se o soluție de condamnare sau achitare ori de încetare a procesului penal.

    În acest sens, este de observat că prin art. 394 alin. 2 din Codul de procedură penală se limitează invocarea primului caz de revizuire numai la situația când „pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare”.

    Tot astfel, prin art. 394 alin. 3 din Codul de procedură penală, făcându-se referire la următoarele două cazuri, se prevede că acestea „constituie motive de revizuire, dacă au dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice”.

    În fine, pentru cazul „când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia”, s-a prevăzut, în art. 394 alin. 4 din Codul de procedură penală, că „toate hotărârile care nu se pot concilia sunt supuse revizuirii”.

    Din aceste reglementări de ansamblu ale cazurilor de revizuire și ale condițiilor pe care fiecare dintre acestea trebuie să le îndeplinească pentru a constitui motive de revizuire a unei hotărâri judecătorești definitive rezultă, deci, că hotărârile judecătorești prin care nu se rezolvă fondul cauzei nu pot fi supuse revizuirii.

    Or, în raport cu soluțiile ce pot fi pronunțate în temeiul art. 278¹ alin. 8 lit. a) și b) din Codul de procedură penală de către judecătorul care examinează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, nu se poate considera că într-o astfel de etapă procesuală s-ar rezolva fondul cauzei, deoarece niciuna dintre aceste soluții nu implică stabilirea existenței faptei și a vinovăției în accepțiunea prevederilor art. 345 din Codul de procedură penală, respectiv prin condamnarea, achitarea inculpatului sau încetarea procesului penal.

    Pe de altă parte, cât timp prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii și împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în soluționarea plângerilor formulate în temeiul art. 278¹ din Codul de procedură penală, o atare cale de atac nu este admisibilă, întrucât în situația contrară s-ar contraveni principiului instituit prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile […] pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.

    Stabilesc că cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești definitive, pronunțată în temeiul art. 278¹ alin. 8 lit. a) și b) din Codul de procedură penală, este inadmisibilă.

    Obligatorie, potrivit art. 414² alin. 3 din Codul de procedură penală.

    Pronunțatăînședințăpublică, astăzi, 19 martie 2007.