Înalta Curte de Casație și Justiție a României

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

– SECŢIILE UNITE –

    DECIZIA Nr. XVIII din 19 martie 2007                                                           Dosar nr. 36/2006

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 542 din 17/07/2008

    Sub președinția domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție,

    Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 37 lit. b), în concurs cu cele ale art. 37 lit. a) din Codul penal, atunci când prima condamnare a fost avută în vedere ca prim termen al recidivei postexecutorii în cauza care atrage aplicarea art. 37 lit. a) din același cod.

    Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenți 91 de judecători din totalul de 116 în funcție.

    Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de procurorul Nicoleta Eucarie.

    Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, cerând să se decidă în sensul că, în cazul săvârșirii de către o persoană a unei infracțiuni după condamnarea ei definitivă la mai multe pedepse, dintre care unele au fost executate, iar pentru altele durata pedepsei nu s-a împlinit, trebuie să se rețină starea de recidivă atât în forma prevăzută în art. 37 lit. a), cât și în aceea prevăzută în art. 37 lit. b) din Codul penal.

    În practica instanțelor judecătorești s-a ivit diversitate de opinii cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 37 lit. b), alături de art. 37 lit. a) din Codul penal, atunci când prima condamnare a fost avută în vedere anterior, ca prim termen al recidivei postexecutorii, în cauza care atrage aplicarea art. 37 lit. a) din același cod.

    Astfel, unele instanțe au considerat că, în situația în care, după executarea integrală a unei pedepse privative de libertate, făptuitorul a comis o nouă infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare cu reținerea stării de recidivă postexecutorie, iar în timpul executării celei de-a doua pedepse a săvârșit o a treia faptă penală, ce întrunește și condițiile cerute de art. 37 lit. b) din Codul penal, se reține o singură formă de recidivă în varianta postcondamnatorie, în raport cu ultima condamnare.

    S-a motivat că o hotărâre definitivă de condamnare, constituind primul termen al recidivei în raport cu una sau mai multe infracțiuni săvârșite ulterior, nu mai poate avea aceeași semnificație în raport cu fapta sau faptele săvârșite după pronunțarea celei de-a doua ori a treia condamnări, întrucât după acel moment ce impune reținerea stării de recidivă postexecutorie, cu tratament sancționator specific, condamnarea anterioară își epuizează caracterul de prim-termen al recidivei, care este preluat de condamnarea ulterioară.

    S-a considerat, în acest sens, că atât timp cât prin ultima hotărâre s-au determinat sfera și natura pluralității infracționale, cu aplicarea unei pedepse ce reflectă gravitatea faptelor și gradul de pericol social al inculpatului, ca urmare a evaluării periculozității sociale concrete reieșind din întregul ansamblu infracțional, reținerea din nou a recidivei postexecutorii, alături de recidiva postcondamnatorie, ar fi nu numai excesivă, de natură să genereze o dublă agravare a pedepsei, dar și artificială, datorită admiterii unei corelații nejustificate între ultima faptă săvârșită și prima condamnare.

    Alte instanțe, dimpotrivă, au considerat că, într-un asemenea caz, specific situației de plurirecidivă, respectiv, recidivei progresive, care presupune agravarea pedepsei cu fiecare nouă recidivă, trebuie să se rețină că ultima infracțiune a fost comisă atât în stare de recidivă postexecutorie, în raport cu prima pedeapsă executată, cât și în stare de recidivă postcondamnatorie față de cea de-a doua condamnare, neexecutată încă.

    Aceste din urmă instanțe au interpretat și aplicat corect dispozițiile legii.

    Spre deosebire de concursul de infracțiuni, care există fie atunci „când două sau mai multe infracțiuni au fost săvârșite de aceeași persoană, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele”, fie chiar și în cazul „când o acțiune sau inacțiune, săvârșită de aceeași persoană, datorită împrejurărilor în care a avut loc și urmărilor pe care le-a produs, întrunește elementele mai multor infracțiuni”, recidiva constă în săvârșirea cu intenție de către aceeași persoană a unei noi infracțiuni, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni și, respectiv, după executarea unei pedepse cu închisoare mai mare de 6 luni sau după grațierea acesteia, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei, ori după condamnarea la cel puțin 3 pedepse cu închisoare până la 6 luni sau după executarea, grațierea acestora ori prescrierea executării lor.

    În acest context, în cazul concursului de infracțiuni săvârșit în stare de recidivă postexecutorie au prioritate de aplicare dispozițiile ce privesc recidiva, stabilindu-se pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte, potrivit reglementării, după care devin incidente dispozițiile referitoare la sancționarea concursului de infracțiuni.

    Ca urmare, în situația în care, dintre infracțiunile succesive ulterioare, aflate în stare de recidivă postexecutorie, unele sunt săvârșite și în condițiile stării de recidivă postcondamnatorie prevăzute de art. 37 lit. a) din Codul penal, se impune ca pentru aceste infracțiuni să se rețină și existența recidivei postcondamnatorii, cu consecințele specifice ce decurg pentru agravarea pedepsei.

    În această situație este de observat că, în afară de textul art. 37 alin. 1 lit. c) din Codul penal, care prevede recidiva determinată de săvârșirea faptei după condamnarea la cel puțin 3 pedepse cu închisoare până la 6 luni, prin niciun alt text de lege nu s-a reglementat vreo modalitate specifică de recidivă condiționată de existența mai multor condamnări anterioare sau de comiterea mai multor infracțiuni subsecvente, ca elemente intrând în structura aceleiași recidive unice.

    Așa fiind, în toate cazurile de recidivă, având unul dintre cei 2 termeni multiplu, cât timp nu li s-a dat o reglementare asemănătoare celei din art. 37 lit. c) din Codul penal, trebuie să se rețină existența pluralității de recidive, cu consecința aplicării separate a dispozițiilor referitoare la sancționarea recidivei postcondamnatorii și a celei postexecutorii.

    De asemenea, atunci când o persoană condamnată succesiv la două pedepse, dintre care cea dintâi întrunește condițiile pentru primul termen al recidivei postexecutorii, iar a doua le întrunește pe cele ale recidivei postcondamnatorii, vor trebui reținute ambele forme de recidivă, în măsura în care sunt îndeplinite cerințele înscrise în art. 37 din Codul penal și nu sunt aplicabile dispozițiile art. 38 din același cod.

    Un atare procedeu se impune, neputându-se considera că ar constitui o modalitate de sancționare de două ori pentru aceeași faptă, deoarece dacă nu s-ar putea reține pentru ultima infracțiune și starea de recidivă postexecutorie, determinată de împrejurarea că prima pedeapsă era executată în momentul săvârșirii faptei în condițiile recidivei postcondamnatorii, existentă datorită celei de a doua condamnări definitive, intermediare, s-ar crea infractorului o situație incontestabil mai ușoară decât aceea pe care ar fi avut-o dacă nu ar fi săvârșit și infracțiunea ce a atras starea de recidivă postcondamnatorie.

    Ca urmare, în ipoteza în care fapta din urmă a fost săvârșită în condițiile care întrunesc cerințele specifice ambelor forme de recidivă, sunt aplicabile mai întâi dispozițiile referitoare la recidiva postexecutorie, după care trebuie să se procedeze la aplicarea dispozițiilor privind recidiva postcondamnatorie.

    Rezultă, deci, că dacă inculpatul, după ce a executat o pedeapsă cu închisoare mai mare de 6 luni sau a beneficiat de grațiere pentru o astfel de pedeapsă, a fost condamnat pentru săvârșirea altei infracțiuni și în timpul executării pedepsei a comis din nou o infracțiune, va exista atât starea de recidivă postexecutorie, prevăzută în art. 37 lit. b) din Codul penal, în raport cu prima infracțiune, cât și starea de recidivă postcondamnatorie, prevăzută în art. 37 lit. a) din Codul penal, în raport cu cea de-a doua infracțiune.

    În asemenea caz, condamnând pe inculpat pentru ultima infracțiune, comisă atât în stare de recidivă postexecutorie, cât și în stare de recidivă postcondamnatorie, instanța trebuie să contopească pedeapsa stabilită pentru această din urmă infracțiune cu pedeapsa sau fracțiunea din pedeapsa anterioară pe care el o mai avea de executat în momentul săvârșirii celei din urmă infracțiuni.

    Stabilesc că în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni de către o persoană condamnată definitiv la mai multe pedepse, dintre care unele au fost executate, iar pentru altele durata pedepsei nu s-a împlinit, trebuie să se rețină că acea infracțiune a fost săvârșită atât în condițiile stării de recidivă postcondamnatorie, cât și în cele ale stării de recidivă postexecutorie, ceea ce atrage aplicarea concomitentă a dispozițiilor art. 37 lit. a) și b) din Codul penal.

    Obligatorie, potrivit art. 414² alin. 3 din Codul de procedură penală.

    Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 martie 2007.