Înalta Curte de Casație și Justiție a României

    Sub președinția domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție,

    Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, referitor la consecințele nerespectării cerințelor înscrise în art. 16 alin. (7) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.

    Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenți 91 de judecători din totalul de 116 aflați în funcție.

    Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de procurorul Antoaneta Florea.

    Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, cerând să se decidă în sensul că nerespectarea cerințelor înscrise în art. 16 alin. (7) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, atrage nulitatea relativă a procesului-verbal de constatare a contravenției.

    În practica instanțelor judecătorești nu există un punct de vedere unitar în legătură cu aplicarea dispozițiilor art. 16 alin. (7) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la nerespectarea de către agentul constatator, în momentul încheierii procesului-verbal, a obligației de a aduce la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare.

    Astfel, unele instanțe s-au pronunțat în sensul că nerespectarea de către agentul constatator a obligației la care se referă art. 16 alin. (7) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, atrage nulitatea absolută a procesului-verbal de constatare a contravenției.

    S-a motivat că, din moment ce aceste dispoziții conțin norme imperative, de ordine publică, ce rezultă atât din importanța instituției juridice reglementate, cât și din forța probantă conferită de lege procesului-verbal de constatare a contravenției, se impune ca nerespectarea lor să fie sancționată cu nulitatea absolută a actului încheiat.

    Alte instanțe, dimpotrivă, au apreciat că, atâta vreme cât neîndeplinirea de către agentul constatator a obligației de a aduce la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare nu se regăsește între cazurile de nulitate absolută strict și limitativ prevăzute în cuprinsul art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, trebuie să se considere că o atare omisiune nu ar putea să atragă decât nulitatea relativă a procesului-verbal de constatare a contravenției ce a fost încheiat în astfel de condiții.

    Ca urmare, s-a decis că pentru a se dispune anularea procesului-verbal de constatare a contravenției este necesar ca reclamantul-contravenient să dovedească nu numai că agentul constatator și-a încălcat obligația de a-i aduce la cunoștință dreptul de a face obiecțiuni, ci și că această încălcare i-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal de constatare a contravenției.

    Aceste din urmă instanțe au interpretat și au aplicat corect dispozițiile legale incidente în materia ce face obiectul recursului în interesul legii.

    Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, instituie cadrul general de constatare și sancționare a contravențiilor. Prin dispozițiile specifice pe care le cuprinde, acest act normativ reglementează modul de întocmire a procesului-verbal de constatare a contravențiilor, cu precizarea mențiunilor obligatorii pe care trebuie să le cuprindă, persoanele ce pot avea calitatea de agent constatator, ca reprezentanți ai autorităților publice abilitate prin lege să constate și să sancționeze contravențiile, condițiile în care poate fi contestat procesul-verbal de constatare a contravenției, ca și regimul general al sancțiunilor contravenționale, al aplicării și executării acestora.

    În art. 16 alin. (1) din acest act normativ sunt enumerate datele pe care trebuie să le cuprindă în mod obligatoriu procesul-verbal de constare a contravenției, iar la alin. (1¹), (5) și (6) ale aceluiași articol au fost prevăzute datele ce trebuie să mai fie menționate în cazul contravenienților cetățeni străini, persoane fără cetățenie sau cetățeni români cu domiciliul în străinătate, al contravenienților minori, precum și în situația în care contravenientul este o persoană juridică.

    În cadrul alin. (7) al aceluiași articol 16 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 s-a prevăzut că „în momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare”, precizându-se că „obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica «Alte mențiuni», sub sancțiunea nulității procesului-verbal”.

    În legătură cu instituirea acestei obligații, a cărei nerespectare atrage sancțiunea nulității procesului-verbal, este de observat că, în raport cu natura interesului ocrotit prin dispoziția înscrisă în art. 16 alin. (7) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, o atare nulitate nu poate fi absolută, nesusceptibilă a fi acoperită în niciun mod, ci doar relativă.

    În acest sens este de observat că și în art. 19 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 sunt înscrise anumite cerințe specifice pe care trebuie să le îndeplinească, în anumite situații, procesul-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției, este adevărat, fără a se mai menționa că nerespectarea lor ar atrage nulitatea actului.

    Or, situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din ordonanță.

    Astfel, prin acest text de lege se prevede că „lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal”, specificându-se că numai în astfel de situații „nulitatea se constată și din oficiu”.

    În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, inclusiv cel referitor la consemnarea distinctă a obiecțiunilor contravenientului la conținutul lui, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției să nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.

    De aceea, nerespectarea de către agentul constatator a cerințelor de a aduce la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare și de a consemna distinct acele obiecțiuni, astfel cum acestea sunt înscrise în art. 16 alin. (7) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, atrage doar nulitatea relativă a procesului-verbal de constatare a contravenției.

    În aplicarea dispozițiilor art. 16 alin. (7) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată prin Legea nr. 180/2002, stabilește:

    Nerespectarea cerințelor înscrise în art. 16 alin. (7) din actul normativ menționat atrage nulitatea relativă a procesului-verbal de constatare a contravenției.

    Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

    Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 martie 2007.