Înalta Curte de Casație și Justiție a României

    Sub președinția domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

    Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, referitor la natura juridică a acțiunii în regres exercitată de asigurător împotriva persoanelor culpabile de producerea unui accident.

    Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenți 91 de judecători din totalul de 116 aflați în funcție.

    Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de procurorul Antoaneta Florea.

    Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, cerând să fie admis, în sensul de a se stabili că, în raport cu dispozițiile art. 2 din Legea nr. 32/2000 privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor, natura juridică a acțiunii în regres exercitată de asigurător împotriva persoanelor culpabile de producerea unui accident este comercială, iar nu civilă.

    În practica instanțelor judecătorești nu există un punct de vedere unitar în stabilirea naturii juridice a acțiunii în regres exercitate de asigurător, societate de asigurare, împotriva persoanelor culpabile de producerea unui accident.

    Astfel, unele instanțe au considerat că o asemenea acțiune, formulată de asigurător împotriva persoanelor culpabile de producerea unui accident, are natură juridică civilă și nu comercială, invocând dispozițiile art. 2 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, potrivit cărora acțiunea în regres este inclusă în „activitatea de asigurare”, distinctă de operațiunea de „asigurare”, a cărei semnificație este explicată la pct. 3 din același articol, singura ce constituie faptă de comerț obiectivă, în sensul prevederilor art. 3 pct. 17 din Codul comercial, susceptibilă să atragă incidența legii comerciale.

    S-a relevat că din moment ce „activitatea de regres” este inclusă în reglementarea prevăzută la art. 2 lit. A pct. 1 din Codul comercial, în cadrul căreia i se dă semnificația unei activități de asigurare, nu poate fi considerată, în același timp, că ar întruni și trăsăturile faptei de comerț la care se referă art. 3 pct. 17 din Codul comercial.

    S-a apreciat, de asemenea, că într-un astfel de caz nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 4 din Codul comercial, referitoare la faptele de comerț subiective, deoarece în însuși conținutul acestui text de lege se precizează că obligațiunile unui comerciant intră sub incidența sa numai „dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul”.

    În fine, s-a argumentat că subrogarea asigurătorului în drepturile asiguratului, în conformitate cu art. 22 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, nu poate imprima natură comercială dreptului său la repararea prejudiciului cauzat prin fapta ilicită, întemeiat pe dispozițiile art. 998-999 din Codul civil, cât timp acest drept este prin excelență civil, nefiind născut dintr-o activitate cu caracter comercial.

    Alte instanțe, dimpotrivă, au apreciat că acțiunea societății de asigurare, prin care solicită obligarea persoanelor culpabile de producerea unui accident la plata de despăgubiri, în limita sumelor achitate terților cărora li s-a cauzat prejudiciul, are natură comercială.

    În sprijinul acestui punct de vedere au fost invocate dispozițiile art. 2 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, relevându-se că atribuirea, în cadrul pct. 1 de sub lit. A a acestui articol, a semnificației de „activitate de asigurare” activității de regres, imprimă caracter comercial acțiunii în regres având ca obiect recuperarea sumelor de bani plătite de asigurător cu titlu de despăgubiri asiguratului, ca urmare a producerii accidentului pentru care s-a asigurat.

    S-a mai argumentat că, în raport cu prevederile art. 6 și 56 din Codul comercial, actele de asigurare, chiar dacă au caracter de fapte de comerț numai pentru asigurător, sunt supuse legii comerciale pentru toți contractanții.

    Ca urmare, s-a motivat că, din moment ce, în cadrul acțiunii în regres ce tinde la soluționarea raporturilor juridice dintre părți reglementate prin lege, astfel cum ele decurg nu numai din faptul producerii accidentului de către persoana culpabilă, ci și din contractul de asigurare ce a fost încheiat anterior, natura juridică a litigiului prin care asigurătorul se subrogă în drepturile asiguratului sau ale beneficiarului contra celor răspunzători de producerea pagubei nu poate fi decât comercială.

    Aceste din urmă instanțe au interpretat și au aplicat corect dispozițiile legii.

    Potrivit art. 22 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 61/2005, „în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, conform art. 54 alin. 2 și 3”.

    Pe de altă parte, prin art. 3 pct. 17 din Codul comercial, sunt considerate „ca fapte de comerț” și „asigurările, chiar mutuale, în contra daunelor și asupra vieții”, iar, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 1 din același cod, „asigurările de lucruri sau stabilimente care nu sunt obiectul comerțului și asigurările asupra vieții sunt fapte de comerț numai în ce privește pe asigurător”.

    Așa fiind, în raport cu prevederile art. 56 din Codul comercial, potrivit cărora „dacă un act este comercial numai pentru una din părți, toți contractanții sunt supuși, în cât privește acest act, legii comerciale, afară de dispozițiile privitoare la persoana chiar a comercianților și de cazurile în care legea ar dispune altfel”, se impune ca și acțiunea în regres exercitată de asigurător, ca urmare a subrogării sale în drepturile asiguratului, să fie supusă legii comerciale, cu privire la toți contractanții, deoarece asigurarea ce a fost încheiată constituie faptă de comerț în ceea ce îl privește pe asigurător.

    Invocarea răspunderii civile delictuale a terțului, în baza dispozițiilor art. 998 și 999 din Codul civil, aplicabile în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 2 din Codul comercial, nu poate imprima caracter civil acțiunii în regres exercitate de asigurător, atâta vreme cât această acțiune, îndreptată împotriva terțului vinovat de producerea accidentului, își are temeiul în contractul de asigurare, iar caracterul de act comercial al asigurării, în ceea ce îl privește pe asigurător, atrage incidența legii comerciale, potrivit art. 56 din Codul comercial, față de toți contractanții.

    Caracterul comercial al unui astfel de litigiu este impus și de incidența principiului accesorialității, potrivit căruia faptele civile dobândesc caracter comercial datorită strânsei lor legături cu un fapt calificat de lege ca fiind comercial, cum sunt delictele și cvasidelictele în materie comercială, făcând posibilă aplicarea normelor de drept civil material, în cadrul unui litigiu comercial, fără să îl transforme într-un litigiu civil.

    De altfel, dispoziția art. 2 lit. A pct. 1 din Legea nr. 32/2000, prin care „activitatea de regres și de recuperare” este inclusă în „activitatea de asigurare”, imprimă și ea caracter comercial indiscutabil acțiunii în regres exercitate de asigurător, în temeiul art. 22 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, împotriva persoanelor culpabile de producerea unui accident.

    În aplicarea dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 32/2000 privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor, stabilesc:

    Natura juridică a acțiunii în regres exercitate de asigurător (societate de asigurare) împotriva persoanelor culpabile de producerea unui accident este comercială, iar nu civilă.

    Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

    Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 martie 2007.