Decizia nr. 24 din 16 aprilie 2007 cu privire la aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi în cazul inculpaţilor cetăţeni străini

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

– SECȚIILE UNITE –

    DECIZIA Nr. XXIV din 16 aprilie 2007                                                          Dosar nr. 47/2006

  Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 772 din 14/11/2007

 

    Sub președinția domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

    Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi în cazul inculpaților cetățeni străini, când legea prevede această pedeapsă.

    Secțiile Unite au fostconstituite cu respectareadispozițiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiindprezenți 88 de judecători din totalul de 116 înfuncție.

    Procurorul general al Parchetului de pelângăÎnaltaCurte de CasațieșiJustiție a fostreprezentat de procurorulNicoletaEucarie.

    Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a stabili că pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi nu se aplică inculpaților care sunt cetățeni străini, deoarece vocația acestora de a ocupa anumite funcții este prohibită prin normă constituțională.

SECȚIILE UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

    În legătură cu aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi în cazul inculpaților cetățeni străini, când legea prevede această pedeapsă, instanțele judecătorești nu au un punct de vedere unitar.

    Astfel, unele instanțe au considerat că în cazul inculpaților cetățeni străini nu se aplică pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, considerând că vocația acestora de a ocupa anumite funcții este prohibită prin normă constituțională.

    Alte instanțe, dimpotrivă, s-au pronunțat în sensul că pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi se aplică și inculpaților care sunt cetățeni străini, când sunt stabilite pedepse cu închisoarea de cel puțin 2 ani și această pedeapsă este prevăzută de textul de lege sancționator.

    Aceste din urmă instanțe au interpretat și aplicat corect dispozițiile legii.

    În conformitate cu art. 64 alin. 1 din Codul penal, pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi constă în interzicerea unuia sau unora dintre drepturile enumerate la lit. a)-e) din cuprinsul acestui alineat.

    În cadrul reglementării date prin art. 65 din Codul penal modului de aplicare a pedepsei interzicerii unor drepturi, se prevede la alin. 1 că „pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată, dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puțin 2 ani și instanța constată că, față de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana infractorului, această pedeapsă este necesară”, iar la alin. 2, că „aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă”, precizându-se în alineatul final că și în cazul în care aplicarea pedepsei complementare este obligatorie „condiția arătată în alin. 1 cu privire la cuantumul pedepsei principale trebuie să fie îndeplinită”.

    Existența și conținutul drepturilor a căror executare poate fi interzisă pentru o perioadă limitată de timp, ca urmare a aplicării pedepsei complementare prevăzute în art. 64 din Codul penal, sunt garantate prin Constituția României, fiind reglementate, după caz, prin norme de drept comun și legi speciale.

    Evident, restrângerea unor drepturi ca urmare a interzicerii exercitării lor o anumită perioadă de timp, strict limitată prin hotărârea de condamnare, nu poate fi dispusă decât cu scopul de ansamblu și finalitatea specifică a fiecărei pedepse, determinată de mecanismul ce realizează individualizarea acesteia.

    De aceea, alegerea de către judecător a drepturilor ce trebuie interzise, precum și determinarea perioadei de timp în care să nu fie exercitate, ca modalitate concretă de aplicare a pedepsei complementare prevăzute în art. 64 din Codul penal, constituie, alături de pedeapsa principală dispusă, mijlocul de realizare a individualizării sancțiunii penale.

    Esteadevăratcăîntredrepturile a cărorexercitarepoatefiinterzisăsuntprevăzute, încuprinsul art.64 alin.1 din Codul penal, șiuneledrepturipe care nu le poateaveapeteritoriulRomânieidecâtcetățeanulromân, după cum altele au caracter universal.

    În contrast cu particularitățile intrinseci drepturilor ce fac obiectul pedepsei complementare prevăzute în art. 64 din Codul penal, se impune concluzia că, în ducerea la îndeplinire a dispoziției referitoare la interzicerea exercitării unuia sau mai multora dintre aceste drepturi, se pot ivi diferențieri de interpretare determinate de calitatea de autohton sau de străin a autorului infracțiunii.

    Or, astfel de cazuri impuse de caracterul atipic al situației străinului nu pot să nu ducă la dificultăți, dacă nu chiar la imposibilități de executare a hotărârii de condamnare, în ceea ce privește dispoziția referitoare la aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi.

    Desigur, în raport cu principiul teritorialității legii penale, al realității legii penale și al universalității legii penale, astfel cum acestea sunt reglementate în art. 3, 5 și 6 din Codul penal, se pot ivi cazuri de cetățeni străini sau de persoane fără cetățenie care să fie judecați de instanțe penale române pentru infracțiuni săvârșite pe teritoriul României sau în afara teritoriului țării. Ca urmare, este evident că și față de asemenea persoane pot deveni incidente dispozițiile art. 64 din Codul penal, privind aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi.

    Așa cum s-a arătat, însă, particularitățile acestor cazuri, determinate de conținutul concret al fiecăruia dintre drepturile ce pot fi interzise în cadrul pedepsei complementare prevăzute în art. 64 din Codul penal, impun diferențieri de aplicare a acestei pedepse, realizabile și potrivit criteriilor generale de individualizare fixate în art. 72 din Codul penal, pentru a se da eficiență și în cazul străinilor dispoziției de interzicere a exercitării anumitor drepturi susceptibile să le aibă.

    Mai mult, aplicabilitatea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, în conținutul reglementat prin art. 64 din Codul penal, nu poate fi limitată numai la cetățenii români, ci vizează, deopotrivă, și pe cetățenii străini, în măsura în care instanțele penale din România sunt învestite să-i judece în temeiul art. 3, 5 sau 6 din Codul penal, astfel că această pedeapsă trebuie stabilită și în cazul lor tot în condițiile prevăzute în art. 65 din Codul penal.

    Neîndoielnic, nu se poate considera, de principiu, că străinul nu s-ar bucura de exercitarea măcar a unora dintre drepturile la care se referă art. 64 din Codul penal sau a unor prerogative similare acestora, astfel că, prin individualizarea lor, el devine, ca subiect activ de drept penal, susceptibil și de un tratament sancționator complet, urmând ca, în ipoteza extrădării sale, instanța penală națională să-i reindividualizeze pedeapsa complementară, în raport cu particularitățile specifice de reglementare din țara respectivă.

În consecință, în temeiul art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum și al art. 4142 alin. 2 și 3 din Codul penal, urmează a se admite recursul în interesul legii și a se stabili că pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, prevăzută în legea penală română în conținutul art. 64 din Codul penal, se aplică în condițiile art. 65 din același cod și inculpaților cetățeni străini.

     PENTRU ACESTE MOTIVE

     În numele legii

     D E C I D:

     Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

    Stabilesc că pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, prevăzută în legea penală română în conținutul art. 64 din Codul penal, se aplică în condițiile art. 65 din același cod și inculpaților cetățeni străini.

    Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură penală.

    Pronunțatăînședințăpublică, astăzi 16 aprilie 2007.

 

    PREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

 

    Prim-magistrat-asistent,
VictoriaMaftei