Înalta Curte de Casație și Justiție a României

    Sub președinția domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție,

    Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit în vederea examinării recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la modul de calcul al fracțiunii executate din pedeapsă pentru acordarea liberării condiționate în cazul condamnaților la pedepse mai mari de 10 ani închisoare pentru infracțiuni deosebit de periculoase săvârșite anterior intrării în vigoare a Legii nr. 140/1996.

    Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenți 88 de judecători din totalul de 116 aflați în funcție.

    Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de procurorul Nicoleta Eucarie.

    Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru a fi admis în sensul de a se stabili că, în cazul cererilor de liberare condiționată formulate de condamnați pentru infracțiuni deosebit de periculoase, săvârșite anterior intrării în vigoare a Legii nr. 140/1996, fracțiunile de pedeapsă ce trebuie executate sunt cele prevăzute în dispozițiile art. 59 și 60 din Codul penal nemodificate prin această lege.

    În practica instanțelor judecătorești nu există un punct de vedere unitar cu privire la modul de calcul al fracțiunii executate din pedeapsă pentru acordarea liberării condiționate în cazul condamnaților la pedepse mai mari de 10 ani închisoare pentru infracțiuni deosebit de periculoase săvârșite anterior intrării în vigoare a Legii nr. 140/1996.

    Astfel, unele instanțe s-au pronunțat în sensul că, în cazul cererilor de liberare condiționată formulate de condamnați pentru infracțiuni deosebit de periculoase, fracțiunile de pedeapsă ce trebuie executate sunt cele prevăzute în dispozițiile art. 59 și 60 din Codul penal, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 140/1996, independent dacă acele infracțiuni au fost săvârșite anterior intrării în vigoare a acestei legi.

    Alte instanțe, dimpotrivă, au considerat că dacă infracțiunile au fost săvârșite anterior datei de 14 noiembrie 1996, când a intrat în vigoare Legea nr. 140/1996, fracțiunile de pedeapsă ce trebuie executate de către condamnații care formulează cereri de liberare condiționată în temeiul art. 59 și 60 din Codul penal se calculează potrivit dispozițiilor existente în aceste texte de lege până în momentul modificării lor prin prevederile acelei legi.

    Aceste din urmă instanțe au interpretat și au aplicat corect dispozițiile legale incidente în materia ce face obiectul recursului în interesul legii.

    Prin art. 15 alin. (2) din Constituția României s-a instituit principiul neretroactivității legii, prevăzându-se că „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”.

    În conformitate cu acest principiu constituțional, în art. 10 din Codul penal a fost prevăzut principiul activității legii penale, iar prin art. 11-15 din același cod s-au reglementat, corelativ, principiul neretroactivității legii penale și modalitățile de aplicare a legii penale mai favorabile.

    În acest context trebuie avut în vedere că, potrivit art. 13 alin. 1 din Codul penal, „în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă”.

    Or, o atare reglementare impune ca, în cazul situațiilor tranzitorii, faptelor penale săvârșite sub imperiul vechii legi, mai favorabile, să le fie aplicabile dispozițiile acelei legi, care ultraactivează într-o asemenea situație, după cum, dimpotrivă, atunci când sunt mai favorabile dispozițiile legii noi, acestea să retroactiveze, aplicându-se și faptelor penale săvârșite sub imperiul legii anterioare.

    În raport cu rezolvarea în acest spirit a situațiilor tranzitorii, determinate de succesiunea în timp a mai multor legi penale în aceeași materie, este de observat că și dispozițiile art. 59-60 din Codul penal, prin care este reglementată instituția liberării condiționate, au fost supuse unor modificări susceptibile de a crea situații în care să se impună aplicarea legii penale mai favorabile.

    Într-adevăr, în conținutul avut anterior modificării ce i s-a adus prin Legea nr. 140/1996, art. 59 alin. 1 teza a II-a din Codul penal prevedea că, după ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei mai mare de 10 ani, „condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei”.

    În urma modificării aduse prin art. I din Legea nr. 140/1996, art. 59 alin. 1 din Codul penal are următorul cuprins: „După ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei.”

    Tot astfel, anterior modificării aduse prin Legea nr. 140/1996, la art. 60 alin. 1 din Codul penal se prevedea că în cazul condamnărilor pentru infracțiuni grave, între care și aceea de omor, liberarea condiționată putea fi acordată numai după executarea de către condamnat a cel puțin două treimi din durata pedepsei dacă aceasta nu depășea 10 ani sau a cel puțin trei pătrimi din pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, pentru ca în urma modificării menționate liberarea condiționată să fie reglementată și pentru asemenea situații, fără a se mai face distincție, tot în art. 59 alin. 1 din același cod.

    În mod corespunzător au fost modificate prin Legea nr. 140/1996 și dispozițiile art. 59 alin. 2 din Codul penal referitoare la fracțiunile din durata pedepsei care pot fi considerate, potrivit legii, ca executate pe baza muncii prestate.

    Este adevărat că prin art. II alin. 1 din Legea nr. 140/1996 s-a prevăzut că „dispozițiile prezentei legi privitoare la liberarea condiționată nu se aplică celor condamnați definitiv înainte de intrarea în vigoare a acestei legi, cu excepția celor care s-au sustras de la executare”.

    Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 214 din 16 iunie 1997, a constatat însă că aceste dispoziții nu sunt constituționale. Ca urmare, prin Legea nr. 168/1997 a fost modificat art. II din Legea nr. 140/1996 în sensul că la alin. 1 s-a prevăzut că „dispozițiile prezentei legi cu privire la liberarea condiționată nu se aplică persoanelor condamnate care au săvârșit infracțiunea înainte de data intrării în vigoare a prezentei legi”, iar la alin. 2 s-a precizat că „dispozițiile alin. 1 sunt aplicabile de la data intrării în vigoare a Legii nr. 140/1996”, consolidându-se astfel principiul potrivit căruia, așa cum s-a relevat în considerentele deciziei Curții Constituționale, situația tranzitorie se creează la data săvârșirii infracțiunii și durează până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

    Așa fiind, se constată că dispozițiile menționate nu pot fi interpretate decât în sensul că, în cazul săvârșirii infracțiunii înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 140/1996 (14 noiembrie 1996), fracțiunea de pedeapsă ce trebuie executată în vederea liberării condiționate din pedeapsa aplicată se calculează potrivit legii vechi, mai favorabile, independent de data rămânerii definitive a hotărârii sau de momentul începerii executării acelei fracțiuni de pedeapsă.

    În consecință, în temeiul art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum și al art. 414² alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii și a se stabili că în cazul cererilor de liberare condiționată, formulate de persoane condamnate pentru infracțiuni comise anterior adoptării Legii nr. 140/1996, fracțiunile din pedepsele aplicate ce trebuie executate sunt cele prevăzute de dispozițiile mai favorabile ale art. 59 și 60 din Codul penal nemodificate prin această lege.

    Stabilesc că, în cazul cererilor de liberare condiționată formulate potrivit art. 59 și 60 din Codul penal pentru infracțiuni comise anterior adoptării Legii nr. 140/1996, fracțiunile din pedepsele aplicate ce trebuie executate sunt cele prevăzute de dispozițiile legale mai sus arătate, nemodificate prin actul normativ indicat.

    Obligatorie, potrivit art. 414² alin. 3 din Codul de procedură penală.

    Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 aprilie 2007.