Înalta Curte de Casație și Justiție a României

    Sub președinția domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție,

    Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit în vederea examinării recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la competența de soluționare a cauzelor având ca obiect infracțiunile prevăzute în art. 331-352 din Codul penal sau alte infracțiuni în legătură cu îndatoririle de serviciu, săvârșite de personalul militar al fostei Direcții Generale a Penitenciarelor înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor, cu modificările și completările ulterioare.

    Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenți 88 de judecători din totalul de 116 în funcție.

    Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de procurorul Nicoleta Eucarie.

    Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, cerând să se decidă în sensul că, în cauzele ce au ca obiect infracțiunile prevăzute în art. 331-352 din Codul penal și alte infracțiuni ce au legătură cu îndatoririle de serviciu, săvârșite de personalul militar al fostei Direcții Generale a Penitenciarelor înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 293/2004, competența de a le soluționa revine instanțelor militare în măsura în care se află în curs de judecată la aceste instanțe.

    În practica instanțelor judecătorești s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la competența de soluționare a cauzelor ce au ca obiect infracțiunile prevăzute în art. 331-352 din Codul penal sau alte infracțiuni având legătură cu îndatoririle de serviciu, săvârșite de personalul militar al fostei Direcții Generale a Penitenciarelor înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 293/2004.

    Astfel, unele instanțe au decis că în asemenea cauze sunt competente să judece instanțele civile, considerând că, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 293/2004, s-a produs demilitarizarea personalului din sistemul fostei Direcții Generale a Penitenciarelor, angajații din cadrul acesteia dobândind statutul de funcționari publici.

    Alte instanțe, dimpotrivă, s-au pronunțat în sensul că, față de dispozițiile art. 40 din Codul de procedură penală și de cele ale art. IX pct. 4 din Legea nr. 281/2003 privind modificarea și completarea Codului de procedură penală și a altor legi speciale, competența de a judeca astfel de cauze revine instanțelor militare în măsura în care se află pe rolul acestora.

    Aceste din urmă instanțe au interpretat și aplicat corect dispozițiile legii.

    Prin Legea nr. 293/2004 toți militarii din sistemul penitenciarelor au fost transformați în funcționari publici civili cu statut special.

    În acest sens, prin art. 2 alin. (2) din legea menționată s-a prevăzut că „Administrația Națională a Penitenciarelor se constituie prin reorganizarea Direcției Generale a Penitenciarelor și funcționează în subordinea Ministerului Justiției”, iar la art. 3 alin. (1) s-a precizat că „personalul din sistemul administrației penitenciare este constituit din funcționari publici civili cu statut special și din personal încadrat pe baza contractului individual de muncă”.

    Ca urmare a transformării tuturor militarilor din sistemul fostei Direcții Generale a Penitenciarelor în funcționari publici, prin art. 72 alin. (1) și (3) din Legea nr. 293/2004 s-a prevăzut că „gradele militare ale militarilor din penitenciare vor fi echivalate cu gradele profesionale”, iar „cadrele militare preluate prin reorganizarea Direcției Generale a Penitenciarelor și unităților din subordinea acesteia se trec în rezervă, în condițiile Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, și se numesc funcționari publici în sistemul administrației penitenciarelor”.

    Este adevărat că statutul de funcționari publici atribuit la data constituirii Administrației Naționale a Penitenciarelor militarilor care au făcut parte din Direcția Generală a Penitenciarelor determină pierderea de către aceștia a calității ce atrăgea competența instanțelor militare în cazul săvârșirii de infracțiuni.

    Dar într-o astfel de situație instanța competentă să judece pe militarii care și-au pierdut această calitate nu poate fi stabilită decât în raport cu modul cum este reglementată aplicarea în timp a legii procesuale penale în materia competenței după calitatea persoanei.

    Este de observat că, în această privință, competența ratione personae este determinată de calitatea avută de autor în momentul săvârșirii infracțiunii, în raport cu condițiile reglementate în cuprinsul art. 40 din Codul de procedură penală.

    Astfel, potrivit art. 40 alin. 1 din Codul de procedură penală, „când competența instanței este determinată de calitatea inculpatului, instanța rămâne competentă să judece chiar dacă inculpatul, după săvârșirea infracțiunii, nu mai are acea calitate, în cazurile când: «a) fapta are legătură cu atribuțiile de serviciu ale făptuitorului», ori «b) s-a dat o hotărâre în primă instanță»”.

    Reiese deci că, în materia competenței după calitatea persoanei, normele ce o reglementează derogă de la principiul imediatei aplicări a legii procesuale penale, instanța competentă să judece, ratione personae, fiind determinată în raport cu legea în vigoare la data săvârșirii faptei, iar nu în conformitate cu prevederile legii în vigoare în momentul sesizării.

    Se impune a se considera incidente prevederile art. 40 alin. 1 din Codul de procedură penală și pentru că Legea nr. 293/2004 nu conține nicio dispoziție cu caracter tranzitoriu care să modifice regulile instituite prin norma procesuală penală enunțată.

    Pe de altă parte, trebuie avut în vedere că în situații similare, determinate de adoptarea Legii nr. 281/2003 prin care au fost reglementate și anumite schimbări de competență, s-a prevăzut la art. IX alin. 4 că toate „cauzele aflate în curs de judecată la instanțele militare, la data intrării în vigoare a prezentei legi, date în competența instanțelor civile, vor continua să fie judecate de instanțele militare, potrivit legii anterioare”.

    Așa fiind, se impune să se constate că, în cauzele ce au ca obiect infracțiunile prevăzute în art. 331-352 din Codul penal, precum și alte infracțiuni având legătură cu îndatoririle de serviciu, săvârșite de personalul militar al fostei Direcții Generale a Penitenciarelor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 293/2004, competența de a judeca revine instanțelor militare, în condițiile art. 40 din Codul de procedură penală și art. IX pct. 4 din Legea nr. 281/2003, în măsura în care acele cauze au fost înregistrate pe rolul instanțelor militare înainte de intrarea în vigoare a legii menționate și, respectiv, al instanțelor civile dacă procesele au fost înregistrate pe rolul instanțelor militare ulterior.

    Stabilesc că, în cauzele ce au ca obiect infracțiunile prevăzute de art. 331-352 din Codul penal, precum și alte infracțiuni săvârșite în legătură cu îndatoririle de serviciu, comise de personalul militar al fostei Direcții Generale a Penitenciarelor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 293/2004:

   a) și înregistrate pe rolul instanțelor militare înaintea actului normativ menționat, competența judecării lor revine instanțelor militare, în condițiile art. 40 din Codul de procedură penală și art. IX pct. 4 din Legea nr. 281/2003;

   b) și înregistrate pe rolul instanțelor ulterior intrării în vigoare a actului normativ menționat, competența judecării lor revine instanței civile.

    Obligatorie, potrivit art. 414² alin. 3 din Codul de procedură penală.

    Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 aprilie 2007.