Înalta Curte de Casație și Justiție a României

    Sub președinția domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție,

    Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru examinarea recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la admisibilitatea căii de atac a recursului declarat împotriva hotărârii instanței de fond prin care s-a dispus restituirea dosarului la procuror, în temeiul art. 300 alin. 2 din Codul de procedură penală, în vederea refacerii actului de sesizare.

    Secțiile Unite au fostconstituite cu respectareadispozițiilor art. 25 lit. a) dinLegea nr. 304/2004, republicată, fiindprezenți 88 de judecători din totalul de 116 aflațiînfuncție.

    Procurorul general al Parchetului de pelângăÎnaltaCurte de CasațieșiJustiție a fostreprezentat de procurorulNicoletaEucarie.

    Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, cerând să fie admis în sensul de a se decide că hotărârea de desesizare, pronunțată în temeiul art. 300 alin. 2 din Codul de procedură penală, prin care instanța dispune restituirea dosarului organului care a întocmit actul de sesizare, în vederea refacerii acestuia, nu este supusă căii de atac a recursului și nici celei a apelului.

    În practica instanțelor judecătorești s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la problema admisibilității căii de atac a recursului declarat împotriva hotărârii instanței de fond de restituire a dosarului la procuror, în temeiul art. 300 alin. 2 din Codul de procedură penală, în vederea refacerii actului de sesizare.

    Astfel, unele instanțe s-au pronunțat în sensul că legea nu prevede calea de atac a recursului și nicio altă cale de atac împotriva hotărârii prin care instanța de fond dispune restituirea dosarului la procuror, în temeiul art. 300 alin. 2 din Codul de procedură penală, în vederea refacerii actului de sesizare.

    S-a motivat că acest punct de vedere se impune, deoarece, între hotărârile susceptibile să fie atacate cu recurs potrivit art. 385¹ din Codul de procedură penală, nu sunt menționate și cele prin care, constatându-se că sesizarea nu este făcută potrivit legii, se dispune restituirea dosarului în vederea refacerii actului de sesizare, iar prin alte dispoziții ale legii, cum este art. 300 din Codul de procedură penală, nu s-a reglementat o atare cale de atac, așa cum s-a prevăzut, prin art. 332 din același cod, posibilitatea atacării cu recurs a hotărârii prin care se dispune restituirea cauzei în vederea refacerii urmăririi penale.

    Alte instanțe, dimpotrivă, s-au considerat legal sesizate cu recursul declarat împotriva hotărârii de restituire a cauzei la procuror, în temeiul art. 300 alin. 2 din Codul de procedură penală, ca urmare a constatării neregularității actului de sesizare a instanței.

    Aceste din urmă instanțe au interpretat și au aplicat corect dispozițiile legii.

    În conformitate cu art. 300 alin. 1 din Codul de procedură penală, instanța este datoare să verifice din oficiu, la prima înfățișare, regularitatea actului de sesizare, prevăzându-se, în cuprinsul alin. 2 al aceluiași articol, că, „în cazul când se constată că sesizarea nu este făcută potrivit legii, iar neregularitatea nu poate fi înlăturată de îndată și nici prin acordarea unui termen în acest scop, dosarul se restituie organului care a întocmit actul de sesizare, în vederea refacerii acestuia”.

    Esteadevăratcă, înconcordanță cu principiulinstituitprin art. 129 din Constituție, potrivitcăruia „împotrivahotărârilorjudecătorești, părțileinteresateșiMinisterul Public pot exercitacăile de atac, încondițiilelegii”, prin art. 17 din Legea nr. 304/2004, republicată, s-a prevăzutcă „hotărârilejudecătorești pot fidesființatesaumodificatenumaiîncăile de atacprevăzute de legeșiexercitate conform dispozițiilorlegale”.

    Tot astfel, trebuie subliniat că în cuprinsul art. 385¹ din Codul de procedură penală, în care sunt enumerate hotărârile supuse recursului, nu se prevede, prin nicio dispoziție, că ar face parte dintre acestea și hotărârea instanței de fond prin care se dispune restituirea dosarului la procuror, în temeiul art. 300 alin. 2 din același cod, pentru refacerea actului de sesizare.

    Dar, este de observat că în însuși conținutul art. 332 din Codul de procedură penală, invocat în sprijinul punctului de vedere contrar, este prevăzută explicit calea de atac a recursului împotriva hotărârii de desesizare.

    Astfel, în cuprinsul primelor două alineate ale art. 332 din Codul de procedură penală sunt reglementate cazurile de restituire pentru refacerea urmăririi penale, precizându-se de fiecare dată că instanța se desesizează și restituie cauza procurorului.

    Această reglementare, specifică pentru cazurile de nerespectare a prevederilor legale referitoare la efectuarea unor acte de urmărire penală esențiale, care impune refacerea lor, nu poate fi decât corelativă celei de la art. 300 din Codul de procedură penală referitoare la verificarea sesizării instanței.

    Într-adevăr, deși în art. 300 din Codul de procedură penală nu se regăsesc dispoziții asemănătoare celor pe care le conține art. 332 din același cod, potrivit cărora instanța se „desesizează”, iar hotărârea de desesizare poate fi atacată cu recurs, se constată că, totuși, din moment ce în alin. 2 al art. 300 se prevede că, în cazul când neregularitatea sesizării nu poate fi înlăturată de îndată și nici prin acordarea unui termen, „dosarul se restituie organului care a întocmit actul de sesizare, în vederea refacerii acestuia”, o asemenea exprimare conține tot ideea de desesizare, redată în alte cuvinte, care reclamă același tratament ca și în cazurile la care se referă art. 332.

    Așa fiind, ca urmare a sensului vădit de „desesizare” pe care îl are soluția de restituire a dosarului, în vederea refacerii actului de sesizare, reglementată de art. 300 alin. 2 din Codul de procedură penală, se impune, ca și în cazurile de desesizare la care se referă alin. 1 și 2 ale art. 332 din același cod să fie aplicabile dispozițiile alin. 4 ale acestui din urmă articol, potrivit cărora „împotriva hotărârii de desesizare se poate face recurs de către procuror și de orice persoană ale cărei interese au fost vătămate prin hotărâre, în 3 zile de la pronunțare, pentru cei prezenți, și de la comunicare, pentru cei lipsă”. Din interpretarea sistematică a ansamblului reglementărilor cuprinse în art. 300 și 332 din Codul de procedură penală rezultă că interesul ocrotit de legiuitor prin prevederea expresă a dreptului la recurs (potrivit art. 332 alin. 4 din Codul de procedură penală) trebuie să își găsească o protecție similară și în situația reglementată de art. 300 alin. 2 din Codul de procedură penală.

    De altfel, înraport cu identitatea de efecte ale sentințelorprin care se dispunerestituireacauzei la procuror, învederearefaceriiurmăririipenale, înîntreguleisau a unoracte din cadrulacesteia, hotărârilece se pronunțăîntemeiul art. 300 alin. 2 din Codul de procedurăpenală au caracter de desesizare, ca șicele la care se referă art. 332 alin.1 și 2 din același cod.

    Stabilesc că hotărârea instanței de fond prin care s-a dispus restituirea dosarului procurorului, în vederea refacerii actului de sesizare, în temeiul art. 300 alin. 2 din Codul de procedură penală, este supusă căii ordinare de atac a recursului într-un termen de 3 zile de la pronunțare pentru cei prezenți și de la comunicare pentru cei lipsă, potrivit art. 332 alin. 4 din Codul de procedură penală.

    Obligatorie, potrivit art. 414² alin. 3 din Codul de procedură penală.

    Pronunțatăînședințăpublică, astăzi, 16 aprilie 2007.