Decizia nr. 31 din 16 aprilie 2007 cu privire la încadrarea juridică a faptei de pătrundere într-o locuinţă sau dependinţe ale acesteia ori într-o curte sau într-un loc împrejmuit ce ţine de domiciliul persoanei, urmată de săvârşirea unei tâlhării

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

– SECȚIILE UNITE –

    DECIZIA Nr. XXXI din 16 aprilie 2007                                                               Dosar nr. 56/2006

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 772 din 14/11/2007

    Sub președinția domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție,

    Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la încadrarea juridică a faptei de pătrundere, în orice mod, într-o locuință sau dependințe ale acesteia ori într-o curte sau într-un loc împrejmuit ce ține de domiciliul persoanei, urmată de săvârșirea unei tâlhării.

    Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, fiind prezenți 88 de judecători din totalul de 116 în funcție.

    Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de procurorul Nicoleta Eucarie.

    Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, cerând să fie admis în sensul de a se stabili că, în raport cu prevederile art. 211 alin. 21 lit. c) din Codul penal, infracțiunea de violare de domiciliu se regăsește ca element circumstanțial de agravare în conținutul infracțiunii de tâlhărie comisă într-o locuință sau în dependințe ale acesteia, care este o infracțiune complexă. Relevând totodată că atât curtea, cât și locul împrejmuit ce ține de domiciliul persoanei nu intră în sfera noțiunilor de locuință sau dependință la care se referă agravanta reglementată în cuprinsul art. 211 alin. 21 lit. c) din Codul penal, a cerut să se decidă că, în cazul pătrunderii fără drept în una din acestea, se săvârșește infracțiunea de violare de domiciliu, care nu mai poate fi absorbită în conținutul infracțiunii de tâlhărie, astfel că, în ipoteza comiterii acestor două activități distincte de către aceeași persoană, trebuie să se rețină ambele infracțiuni în concurs real.

 SECȚIILE UNITE,

     deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

   I. În practica instanțelor judecătorești nu există un punct de vedere unitar cu privire la încadrarea juridică a faptei de pătrundere, în orice mod, într-o locuință sau dependințe ale acesteia, urmată de săvârșirea unei tâlhării.

    Astfel, unele instanțe s-au pronunțat în sensul că infracțiunea de violare de domiciliu, constând în pătrunderea fără drept într-o locuință sau dependințe ale acesteia, este absorbită în infracțiunea de tâlhărie, prevăzută în art. 211 alin. 21 lit. c) din Codul penal, săvârșită cu același prilej.

    S-a motivat că într-un atare caz există o infracțiune unică de tâlhărie, complexă, întrucât infracțiunea de violare de domiciliu, săvârșită sub forma pătrunderii fără drept într-o locuință sau în dependințe ale acesteia, este reglementată și ca circumstanță de agravare a infracțiunii de tâlhărie, în cuprinsul prevederilor art. 211 alin. 21 lit. c) din Codul penal.

    Alte instanțe, dimpotrivă, s-au pronunțat în sensul că fapta de pătrundere, în orice mod, într-o locuință sau dependințe ale acesteia, urmată de săvârșirea în acel loc a unei tâlhării, constituie atât infracțiunea de violare de domiciliu, prevăzută în art. 192 din Codul penal, cât și infracțiunea de tâlhărie, prevăzută în art. 211 alin. 21 lit. c) din Codul penal, aflate în concurs real.

    S-a considerat că sunt aplicabile dispozițiile art. 33 lit. a) din Codul penal, referitoare la concursul real de infracțiuni, ori de câte ori tâlhăria este săvârșită într-o locuință sau dependințe ale acesteia, în urma comiterii infracțiunii de violare de domiciliu prin pătrunderea fără drept în unul din acele locuri, deoarece atât activitățile desfășurate, cât și rezoluțiile infracționale sunt distincte și vizează dispoziții de încadrare diferite.

    Aceste din urmă instanțe au interpretat și aplicat corect dispozițiile legii.

    În cuprinsul art. 211 din Codul penal este incriminată la alin. 1, tâlhăria săvârșită în forma sa tipică, precizându-se că aceasta constă fie în „furtul săvârșit prin întrebuințare de violențe sau amenințări ori prin punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra”, fie în „furtul urmat de întrebuințarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii ori pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea”.

    Această infracțiune, al cărei caracter complex reiese din reglementarea menționată, poate fi săvârșită și în modalitățile agravate prevăzute la alin. 2, 21 și 3 din același articol.

    Una dintre modalitățile agravate este și aceea a săvârșirii infracțiunii de tâlhărie în condițiile arătate la art. 211 alin. 21 lit. c) din Codul penal, adică „într-o locuință sau în dependințe ale acesteia”.

    În absența unei distincții legale referitoare la modul în care autorul tâlhăriei a ajuns într-o locuință sau dependință a acesteia, de unde își însușește bunul prin exercitare de violențe sau amenințări, trebuie admis că această agravantă se realizează atât în cazul în care autorul tâlhăriei accede în mod legal în locuința sau dependința respectivă, cât și atunci când ajunge în acel loc prin pătrundere fără drept, în condițiile reglementate prin art. 192 din Codul penal, privind infracțiunea de violare de domiciliu.

    Așadar, în ipoteza în care autorul tâlhăriei se află în locuința sau dependința din care își însușește bunul, prin exercitare de violențe sau amenințări, fără să fi încălcat în prealabil prevederile art. 192 din Codul penal, referitoare la săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, fapta sa nu va constitui decât infracțiunea unică de tâlhărie, în formă calificată, prevăzută în art. 211 alin. 21 din Codul penal.

    Dacă însă infracțiunea de tâlhărie comisă în circumstanțele prevăzute în art. 211 alin. 21 lit. c) din Codul penal este precedată de infracțiunea de violare de domiciliu, săvârșită de autor pentru a ajunge în locuința sau dependința de unde ulterior își însușește un bun prin exercitare de violențe sa în alte modalități specifice comiterii unei tâlhării, atunci aceste două fapte consecutive, de încălcare a unor dispoziții diferite ale legii penale, nu pot fi considerate decât concurente, în sensul dispozițiilor art. 33 lit. a) din Codul penal.

    În acest sens, este de observat că prin textul de lege arătat, în cuprinsul căruia este reglementat concursul real de infracțiuni, se prevede că există concurs de infracțiuni „când două sau mai multe infracțiuni au fost săvârșite de aceeași persoană, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele, […] chiar dacă una dintre infracțiuni a fost comisă pentru săvârșirea sau ascunderea alte infracțiuni”.

    Ca atare, este evident că fapta de pătrundere fără drept, în orice mod, într-o locuință sau dependințe ale acesteia, urmată de săvârșirea unei tâlhării, constituie un concurs real între infracțiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 din Codul penal, și infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 21 lit. c) din Codul penal.

   II. Tot în această materie s-a mai constatat că instanțele judecătorești nu au un punct de vedere unitar nici în legătură cu încadrarea juridică a faptei de pătrundere, în orice mod, într-o curte sau într-un loc împrejmuit ce ține de domiciliul persoanei, urmată de săvârșirea unei tâlhării.

    Astfel, unele instanțe s-au pronunțat în sensul că pătrunderea, în orice mod, într-o curte sau într-un loc împrejmuit ce ține de domiciliul persoanei, urmată de săvârșirea unei tâlhării, constituie o infracțiune complexă unică, de tâlhărie în formă calificată, prevăzută în art. 211 alin. 21 lit. c) din Codul penal, argumentând că într-un asemenea caz actele de executare specifice infracțiunilor de violare de domiciliu și de tâlhărie se bazează pe aceeași rezoluție infracțională, iar această unitate de rezoluție caracterizează existența infracțiunii complexe de tâlhărie.

    Alte instanțe, dimpotrivă, au considerat că pătrunderea, în orice mod, într-o curte sau într-un loc împrejmuit ce ține de domiciliul persoanei, urmată de săvârșirea unei tâlhării, constituie un concurs real de infracțiuni între infracțiunea de violare de domiciliu, prevăzută în art. 192 din Codul penal, și infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 din Codul penal, fiindu-le incidente dispozițiile referitoare la circumstanța agravantă prevăzută în art. 211 alin. 21 lit. c) din Codul penal, motivându-se că locul împrejmuit ce ține de domiciliul persoanei, respectiv curtea, nu face parte din locuința sau dependințele ei în sensul acestui text de lege.

    Aceste din urmă instanțe au interpretat și aplicat corect dispozițiile legii.

    În adevăr, potrivit art. 192 alin. 1 din Codul penal, infracțiunea de violare de domiciliu constă în „pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuință, încăpere, dependință sau loc împrejmuit ținând de acestea, fără consimțământul persoanei care le folosește, sau refuzul de a le părăsi la cererea acesteia”.

    Or, în cadrul circumstanței agravante prevăzute la art. 211 alin. 21 lit. c) din Codul penal nu se regăsește și locul împrejmuit, la care se face referire în art. 192 alin. 1 din Codul penal, sau curtea, astfel că, în acest caz, infracțiunea de violare de domiciliu nu poate fi concurentă cu infracțiunea de tâlhărie în formă agravată, prevăzută în art. 211 alin. 21 lit. c) din Codul penal, ci numai cu oricare altă formă de infracțiune de tâlhărie, prevăzută în art. 211 din Codul penal.

    Așa fiind, fapta de pătrundere fără drept, în orice mod, într-o curte sau într-un loc împrejmuit ce ține de domiciliul unei persoanei, urmată de săvârșirea unei tâlhării, constituie un concurs real între infracțiunea de violare de domiciliu, prevăzută în art. 192 din Codul penal, după caz, cu o infracțiune de tâlhărie, prevăzută în art. 211 din Codul penal, cu excepția celei incriminate în cadrul circumstanței agravante prevăzute în art. 211 alin. 21 lit. c) din Codul penal.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind reorganizarea judiciară, republicată, precum și ale art. 4142 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și a se decide în sensul celor arătate.

     PENTRU ACESTE MOTIVE

     În numele legii

     D E C I D:

     Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și stabilesc:

   1. Fapta de pătrundere, în orice mod, într-o locuință sau dependințe ale acesteia, urmată de săvârșirea unei tâlhării constituie un concurs real între infracțiunea de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 din Codul penal și infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. 21 lit. c) din Codul penal.

   2. Fapta de pătrundere, în orice mod, într-o curte sau într-un loc împrejmuit ce ține de domiciliul persoanei, urmată de săvârșirea unei tâlhării constituie un concurs real între infracțiunea de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 din Codul penal și infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 din Codul penal, cu excepția circumstanței incriminate în art. 211 alin. 21 lit. c) din Codul penal.

    Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură penală.

    Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 aprilie 2007.

 

    PREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

 

    Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei