Decizia nr. 32 din 16 aprilie 2007 cu privire la termenul în care poate fi contestată la instanţa de contencios administrativ hotărârea Comisiei pentru aplicarea Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999

  ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

– SECȚIILE UNITE –

    DECIZIA Nr. XXXII din 16 aprilie 2007                                         Dosar nr. 2/2007

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 772 din 14/11/2007

    Sub președinția domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție,

    Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la termenul în care poate fi contestată la instanța de contencios administrativ hotărârea Comisiei pentru aplicarea Ordonanței Guvernului nr. 105/1999, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 189/2000.

    Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenți 88 de judecători din totalul de 116 în funcție.

    Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de procurorul Antoaneta Florea.

    Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia, în sensul de a stabili că împotriva hotărârii Comisiei pentru aplicarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 105/1999, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 189/2000, poate fi formulată contestație în termenul de 30 de zile prevăzut în cuprinsul reglementării speciale date prin acest act normativ, iar nu în termenul de 6 luni specific dreptului comun în materia contenciosului administrativ, prevăzut în Legea nr. 554/2004.

     SECȚIILE UNITE,

     deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

    În aplicarea dispozițiilor art. 7 alin. 4 teza I din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, astfel cum a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, instanțele judecătorești nu au punct de vedere unitar referitor la termenul în care poate fi formulată contestație la instanța de contencios administrativ împotriva hotărârii Comisiei instituite pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ.

    Astfel, unele instanțe s-au pronunțat în sensul că hotărârea Comisiei pentru aplicarea Ordonanței Guvernului nr. 105/1999, astfel cum a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, poate fi contestată de persoanele interesate la instanța de contencios administrativ, în termen de 6 luni de la comunicare, potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 1 din Legea nr. 554/2000, iar nu în termenul de 30 de zile reglementat de dispozițiile art. 7 alin. 4 teza I din acest act normativ.

    În motivarea acestui punct de vedere, au fost invocate dispozițiile art. 29 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora „ori de câte ori într-o lege specială anterioară prezentei legi se face trimitere la Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 sau generic la instanța de contencios administrativ, trimiterea se va socoti făcută la dispozițiile corespunzătoare din prezenta lege”.

    Relevându-se că, în raport cu o atare reglementare, ori de câte ori o lege specială face trimitere la Legea contenciosului administrativ, sunt aplicabile dispozițiile acelei legi, s-a subliniat că termenul de contestare a hotărârii emise de comisia menționată nu poate fi decât acela de 6 luni, prevăzut în art. 11 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

    Alte instanțe, dimpotrivă, au considerat că termenul în care poate fi formulată contestație împotriva hotărârii comisiei prevăzute la art. 7 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, modificată și completată, este de 30 de zile, potrivit dispoziției alin. 4 al aceluiași act normativ.

    Aceste din urmă instanțe au interpretat și aplicat corect dispozițiile legii.

    În adevăr, în cuprinsul Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, s-a reglementat la art. 7 alin. 1, introdus prin Legea nr. 189/2000 și modificat prin Legea nr. 323/2004, că pentru stabilirea situațiilor din care decurg drepturile la care se referă ordonanța, se înființează, în cadrul fiecărei case județene de pensii sau, după caz, a municipiului București, o comisie care, în luarea hotărârilor referitoare la drepturile prevăzute de lege, solicită avizul organizațiilor minorităților naționale legal constituite.

    Pe de altă parte, tot în cadrul articolului menționat, s-a prevăzut la teza I din alin. 4, modificat prin articolul unic pct. 22 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 242/2000, introdus prin Legea de aprobare nr. 367/2001, că „împotriva hotărârii persoana interesată poate face contestație la Curtea de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990”.

    La momentul acelei modificări legislative, durata de 30 de zile a termenului, prevăzută în dispozițiile acestei legi speciale, era identică celei prevăzute în art. 5 alin. 2 din Legea nr. 29/1990, cu caracter general în materia contenciosului administrativ.

    La data de 6 ianuarie 2005 a intrat în vigoare noua lege-cadru în materia contenciosului administrativ, Legea nr. 554/2004, stabilindu-se în cuprinsul acesteia, la art. 11 alin. 1, că, în raport cu anumite momente reglementate restrictiv, „cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni” de la acel moment, iar la alin. 2, că „pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ unilateral, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. 1, dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului”.

    Este adevărat că prin art. 31 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, conținând dispoziții de abrogare expresă a Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, se fac și precizări referitoare la abrogarea oricăror alte dispoziții contrare.

    Dar, este de observat că Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, este un act normativ cu caracter de lege specială, care cuprinde norme derogatorii de la dreptul comun în materia contenciosului administrativ reglementat prin Legea nr. 554/2004.

    Așa fiind, dispozițiile de drept comun în materia contenciosului administrativ, cuprinse în Legea nr. 554/2004, sunt aplicabile în domeniul la care se referă Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, modificată și completată prin Legea nr. 189/2000, numai în măsura în care prevede aspecte nereglementate de această lege specială.

    Altfel ar însemna să fie încălcat principiul potrivit căruia legile speciale, cuprinzând norme derogatorii de la dreptul comun, aplicabile numai într-o anumită materie pe care o reglementează, sunt de strictă interpretare.

    De aceea, câtă vreme conflictul de legi determinat de coexistența normei generale și a celei speciale se soluționează întotdeauna conform regulii specialia generalibus derogant, este evident că, în cazul concomitenței de reglementări în art. 11 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 și în art. 7 alin. 4 teza I din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, introdus prin Legea nr. 189/2000, nu poate fi găsită o altă cale de interpretare rațională a legii decât în sensul aplicării acestor din urmă dispoziții, al căror caracter special în raport cu cele ale Legii nr. 554/2004 este vădit.

    Ca urmare, nici nu se poate considera că dispozițiile art. 31 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, referitoare la abrogarea dispozițiilor contrare acestei legi, ar opera și abrogarea implicită a prevederilor art. 7 alin. 4 teza I din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, introdus prin Legea nr. 189/2000 și modificat prin articolul unic pct. 22 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 242/2000, introdus prin Legea de aprobare nr. 367/2001, întrucât norma specială anterioară nu poate fi modificată sau abrogată decât în mod expres de o normă generală ulterioară.

    De altfel, este de reținut că prin art. 65 alin. 3 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, s-a instituit regula cu caracter imperativ că „evenimentele legislative implicite nu sunt recunoscute în cazul actelor normative speciale ale căror dispoziții nu pot fi socotite modificate, completate sau abrogate nici prin reglementarea generală a materiei, decât dacă acest lucru este exprimat expres”, ceea ce nu s-a întâmplat în legătură cu textul de lege în discuție.

    Nici dispoziția explicită de la art. 31 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, de abrogare expresă a Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, nu poate influența modul de interpretare a reglementării cuprinse în art. 7 alin. 4 teza I din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, chiar dacă ea conține sublinierea că termenul de 30 de zile în care se poate face contestație se socotește „de la data comunicării hotărârii, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990”, deoarece trimiterea la această lege-cadru vizează doar competența instanței de contencios administrativ și procedura în fața acelei instanțe.

    Norma specială de la art. 7 alin. 4 teza I din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, introdusă prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, nu poate fi considerată abrogată implicit, deoarece prin aceasta s-ar obstacula realizarea scopului legislativ urmărit de legiuitor, la instituirea ei, de a supune hotărârile comisiilor constituite, în temeiul alin. 1 din același articol, controlului judiciar al instanței de contencios administrativ într-un termen cât mai rezonabil cu putință.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum și ale art. 329 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul în interesul legii și a se stabili că hotărârea Comisiei pentru aplicarea Ordonanței Guvernului nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, poate fi contestată la instanța de contencios administrativ competentă, în termen de 30 de zile de la comunicare, conform art. 7 alin. 4 teza I din această ordonanță.

     PENTRU ACESTE MOTIVE

     În numele legii

     D E C I D:

     Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

    În aplicarea dispozițiilor art. 7 alin. 4 teza I din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, stabilesc:

    Hotărârea Comisiei pentru aplicarea Ordonanței Guvernului nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, poate fi contestată la instanța de contencios administrativ competentă, în termen de 30 de zile de la comunicare, conform textului de lege mai sus menționat.

    Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

    Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 aprilie 2007.

 

    PREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

 

    Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei