Înalta Curte de Casație și Justiție a României

    Sub președinția domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție,

    Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, cu modificările ulterioare, în raport cu prevederile art. I pct. 32 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, cu modificările ulterioare, art. 50 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților și ale art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 160/2000 privind salarizarea controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi, în materia sporului pentru vechime în muncă în cazul judecătorilor, procurorilor și celorlalți magistrați, precum și al persoanelor care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României.

    Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenți 90 de judecători din totalul de 116 aflați în funcție.

    Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de procurorul Antoaneta Florea.

    Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii astfel cum a fost formulat, cerând să se constate că, în raport cu completarea adusă art. 33 din Legea nr. 50/1996 prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, precum și față de precizările aduse apoi prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, ca și personalul asimilat magistraților nu mai beneficiază de sporul pentru vechime în muncă, singura formă de salarizare a acestora constând în indemnizația de încadrare brută lunară, stabilită pe funcții determinate de nivelul instanțelor și parchetelor, precum și de adaosul specific vechimii în magistratură.

    Referindu-se la situația persoanelor care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi, reprezentanta procurorului general a învederat că această categorie profesională nu a mai fost îndreptățită să beneficieze de sporul corespunzător vechimii în muncă în urma abrogării, prin art. 29 din Legea nr. 154/1998, a dispozițiilor art. 52 din Legea nr. 50/1996 privind sporul de vechime pentru o atare categorie.A mai precizat că, potrivit dispozițiilor art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 160/2000, orice sporuri prevăzute în Legea nr.50/1995 au devenit inaplicabile funcțiilor de specialitate specifice Curții de Conturi.

    În practica instanțelor judecătorești s-a ivit diversitate de soluții în aplicarea dispozițiilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1996, în raport cu prevederile art. I pct. 32 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, art. 50 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002 și ale art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 160/2000, în legătură cu admisibilitatea cererilor având ca obiect acordarea sporului pentru vechime în muncă judecătorilor, procurorilor, celorlalți magistrați, precum și persoanelor care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României.

    Astfel, unele instanțe au respins asemenea cereri, formulate de judecători, procurori și ceilalți magistrați, privind acordarea sporului pentru vechime în muncă, motivând că prin alin. (3) al art. 33 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, introdus prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, s-a stabilit că prevederile alin. (1) și (2) ale acelui articol „nu sunt aplicabile magistraților”, pentru aceștia instituindu-se, prin reglementările cuprinse în acea ordonanță, un alt sistem de salarizare, constând în indemnizația de încadrare lunară stabilită pe funcții, în raport cu nivelul instanțelor și al parchetelor, precum și în vechimea în magistratură.

    Cu o motivare asemănătoare au fost respinse și cererile având ca obiect acordarea sporului pentru vechime în muncă formulate de persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi, motivându-se că, în urma abrogării dispozițiilor art. 52 din Legea nr. 50/1996 privind sporul de vechime în muncă, pentru această categorie profesională, prin art. 29 din Legea nr. 154/1998, a fost înlăturat temeiul juridic ce justifica să i se mai acorde acel spor. S-a subliniat, tot în acest sens, că dispozițiile art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 160/2000 impun să se considere că orice sporuri prevăzute în Legea nr. 50/1996 au devenit inaplicabile în cazul funcțiilor de specialitate specifice Curții de Conturi.

    Alte instanțe, dimpotrivă, au admis cererile formulate de judecători, procurori și ceilalți magistrați și au dispus să le fie achitate sumele corespunzătoare sporului pentru vechime în muncă, motivând că, în cuprinsul Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, nu există nicio prevedere de abrogare expresă a art. 31 din această lege (devenit art. 33 după republicare), precum și că o atare abrogare nu s-a dispus nici prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, astfel că toți magistrații au beneficiat, în continuare, de includerea în indemnizația lor lunară a sporului procentual corespunzător vechimii în muncă.

    S-a relevat că stabilirea indemnizației lunare, ca unică formă de remunerare, nu poate înlătura beneficiul decurgând din sporul pentru vechimea în muncă atât timp cât această valoare procentuală se impune să se regăsească, în raport cu reglementările legale, în indemnizațiile cuvenite categoriei profesionale a magistraților.

    S-a mai învederat că, față de dispozițiile de ansamblu ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, ordonanța Guvernului, ca reglementare legală ordinară, nu poate contraveni dispozițiilor dintr-un act normativ de nivel superior (legea) încât, în condițiile lipsei unei prevederi exprese de abrogare a dreptului la sporul pentru vechime în muncă, într-un act normativ de același nivel, magistrații sunt îndreptățiți să-l primească în continuare.

    S-a subliniat, în argumentarea acestui din urmă punct de vedere, că suprimarea unui drept salarial recunoscut constant, în raport cu personalul auxiliar de specialitate din organele autorității judecătorești, precum și cu celelalte categorii profesionale din sistemul bugetar, ar constitui un tratament discriminatoriu pentru magistrați, de natură a contraveni prevederilor art. 16 din Constituția României, republicată, referitoare la egalitatea cetățenilor în fața legii, precum și dispozițiilor privind interzicerea discriminării cuprinse în art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

    Corelativ, invocându-se argumente deduse din identitate de rațiune, au fost admise și acțiunile formulate de persoane care au îndeplinit funcții de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României.

    Aceste din urmă instanțe au interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente în materia ce face obiectul recursului în interesul legii.

    În adevăr, prin art. 12 alin. 1 din Legea nr. 52/1991 cu privire la salarizarea personalului din organele puterii judecătorești, republicată, s-a prevăzut că „persoanele salarizate potrivit prevederilor prezentei legi beneficiază de un spor de vechime în muncă de până la 15%, calculat la salariul de bază, corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru”, diferențiat în raport cu tranșele de vechime.

    În urma modificării ce i s-a adus prin Legea nr. 55/1993, textului de lege menționat i s-a dat următorul conținut: „persoanele salarizate potrivit prevederilor prezentei legi beneficiază, la funcția de bază, de un spor de vechime în muncă de până la 25%, calculat la salariul de bază, corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru” diferențiat, de asemenea, de tranșe de vechime.

    Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești a abrogat Legea nr. 52/1991, precum și orice alte dispoziții contrare cu privire la salarizarea personalului din organele puterii judecătorești, instituind prin art. 31 (devenit art. 33 după republicare) reglementarea potrivit căreia „pentru vechimea în muncă, personalul beneficiază de un spor de vechime de până la 25%, calculat la salariul de bază brut corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru”, diferențiat tot pe tranșe de vechime în muncă.

    Este adevărat că, ulterior, prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, a fost introdus, la art. 33 din această lege, un nou alineat, devenit alin. (3), cu următorul conținut: „Prevederile alin. (1) și (2) nu sunt aplicabile magistraților.”

    În raport cu această din urmă modificare, precum și cu explicația ce s-a dat conținutului expresiei de „indemnizație de încadrare lunară” în art. 2 din aceeași ordonanță, s-a considerat de unele instanțe că prin instituirea unui nou sistem de salarizare pentru magistrați, în conținutul căruia au fost incluse indemnizația de încadrare lunară stabilită pe funcții, potrivit nivelului instanțelor și parchetelor, precum și vechimea în magistratură, fără a se mai menționa și criteriul vechimii în muncă, s-ar fi înlăturat această ultimă componentă din salarizarea magistraților.

    În sprijinul acestui punct de vedere, s-a subliniat că ordonanța menționată a fost adoptată în temeiul art. 108 alin. (1) și (3) din Constituția României, republicată, precum și al art. 1 lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, iar Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 294 din 1 noiembrie 2001, respingând excepția de neconstituționalitate a art. 33 alin. (3) din Legea nr. 50/1996, introdus prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, a reținut că „principiul egalității în fața legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituția României, republicată, nu înseamnă uniformitate, așa încât, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit”.

    Tot în sprijinul acestui punct de vedere, întemeiat pe dispozițiile privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, au mai fost invocate reglementările adoptate succesiv, în materia salarizării magistraților și a stabilirii vechimii acestora, în cadrul ordonanțelor de urgență ale Guvernului nr. 177/2002 și nr. 27/2006. De asemenea, făcându-se referire la dispozițiile Legii nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, la cele ale Legii nr. 50/1995 cu privire la salarizarea membrilor și personalului Curții de Conturi, ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr.160/2000 privind salarizarea controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi precum și la dispozițiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, s-a apreciat că magistraților, precum și persoanelor care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi nu li se mai cuvin sporuri pentru vechime în muncă din momentul modificărilor și completărilor aduse art. 33 din Legea nr. 50/1996 prin Ordonanța Guvernului nr.83/2000.

    Or, toate aceste dispoziții, invocate în argumentarea punctului de vedere potrivit căruia, pentru categoriile profesionale menționate, nu ar mai fi existat temei legal să li se acorde dreptul la sporul de vechime în muncă, după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, sunt lipsite de justificare atât timp cât dreptul respectiv, nefiind înlăturat printr-o dispoziție expresă, a continuat să existe.

    În acest sens, este de observat că Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 nu conține nicio dispoziție de abrogare a art. 31 (devenit 33 după republicare) din Legea nr. 50/1996, pe care a modificat-o și completat-o.

    De asemenea, nici Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002, privind salarizarea, nu conține vreo mențiune expresă de abrogare a prevederilor art. 33 alin. 1 și 2 din Legea nr. 50/1996 referitoare la dreptul personalului din organele autorității judecătorești de a beneficia de un spor de vechime în muncă.

    Stabilirea indemnizației lunare, ca unică formă de remunerare, nu poate înlătura un drept cu caracter general, dobândit pentru vechimea în muncă, din moment ce valoarea procentuală la care se referă nu a fost înlăturată printr-o dispoziție expresă a legii, adoptată în forma impusă prin normele de tehnică legislativă instituite prin Legea nr. 24/2000.

    Acest drept salarial, de natură personală, este generat de activitatea desfășurată în muncă, indiferent de funcția ocupată, cu condiția să fie acordat printr-o dispoziție legală, iar beneficiarul să îndeplinească cerințele prevăzute în acea dispoziție.

    Or, prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, sporul de vechime în muncă nu a mai fost prevăzut pentru magistrați, fără să se abroge însă art. 31 (devenit art. 33) din Legea nr. 50/1996, care îl prevedea, iar acordarea sporului respectiv nu este incompatibilă cu raporturile de muncă ale acestei categorii profesionale, deoarece au devenit incidente dispozițiile art. 16 alin. (3) și ale art. 295 din Codul muncii.

    Mai este de observat că dispoziția din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, prin care nu a mai fost prevăzut sporul de vechime în muncă pentru magistrați, ci numai pentru personalul auxiliar, nu poate avea relevanță câtă vreme dispoziția de la art. 31 (devenit art. 33) din Legea nr. 50/1996 nu poate fi considerată abrogată expres și nici implicit prin art. 1 sau art. 9 alin. ultim, din acea ordonanță, pentru că nu constituie o prevedere contrară, ci una complementară.

    Așa fiind, în raport și cu dispozițiile art. 137 alin. (1) din Codul muncii anterior, ce erau aplicabile cu titlu de drept comun și raporturilor juridice ce nu erau întemeiate pe un contract individual de muncă, activitatea prestată de magistrați le conferea vechime în muncă pentru care trebuiau să beneficieze de sporurile cuvenite ca orice alți salariați.

    Ca urmare, interpretarea sistematică a art. 31 (33) din Legea nr. 50/1996, după ieșirea lui din vigoare, în raport cu alte dispoziții legale, impune menținerea aplicabilității prevederii ce a acordat dreptul la sporul de vechime în muncă și pentru magistrați, iar nu doar pentru personalul auxiliar de specialitate.

    A considera că puteau beneficia de dispozițiile art. 33 din Legea nr. 50/1996 numai salariații din categoria personalului auxiliar, iar nu și magistrații, ar însemna să se încalce principiul egalității în drepturi, ceea ce ar face incidente dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

    De aceea, ar fi de neconceput ca magistrații să nu beneficieze de sporul pentru vechime în muncă atât timp cât personalului auxiliar din unitățile unde el își desfășoară activitatea i s-a menținut acest spor, iar toate celelalte categorii de salariați au vocație la un asemenea spor.

    Pentru identitate de rațiune, aceeași concluzie se impune și în ceea ce privește persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României.

    În această privință mai trebuie avut în vedere că dispozițiile art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 160/2000 sunt aplicabile numai pentru acele drepturi salariale având legătură cu funcția de controlor financiar, iar nu pentru drepturile salariale de natură personală, pe care nu le pot afecta.

    Așadar, dispozițiile art.8 alin. (1) din Legea nr. 50/1995 cu privire la salarizarea membrilor și personalului Curții de Conturi își produc efectele în continuare, chiar și ulterior apariției Ordonanței de urgență a Guvernului nr.160/2000, astfel că această categorie de personal și-a menținut vocația de a beneficia de sporul pentru vechimea în muncă.

    Aplicabilitatea în continuare a dispozițiilor care au reglementat, pentru magistrați, dreptul la componenta salarială constând în sporul de vechime în muncă mai este impusă de modificările și completările aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2006 prin Legea nr. 45/2007, care a reinstituit la art. 4¹, introdus în ordonanță, dreptul la sporul de vechime în muncă pentru judecători, procurori, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți, ceea ce demonstrează că legiuitorul a considerat că și pentru categoria profesională a magistraților un asemenea drept trebuie să aibă caracter permanent.

    Dispozițiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1996, în raport cu prevederile art. I pct. 32 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, art. 50 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002 și art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 160/2000 se interpretează, în sensul că:

    Judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege.

    Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

    Pronunțată în ședință publică, azi, 7 mai 2007.