Înalta Curte de Casație și Justiție a României

    Sub președinția domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție,

    Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor în cazul condamnării inculpaților minori.

    Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenți 90 de judecători din totalul de 115 aflați în funcție.

    Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de procurorul Nicoleta Eucarie.

    Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, cerând să fie admis în sensul de a se decide că pedeapsa accesorie prevăzută în art. 71 raportat la art. 64 lit. a) și b), precum și la art. 71 alin. 3 cu referire la art. 64 lit. d) din Codul penal este aplicabilă și inculpaților minori, iar executarea acesteia începe la împlinirea vârstei de 18 ani.

    În practica instanțelor judecătorești nu există un punct de vedere unitar cu privire la aplicarea pedepsei accesorii în cazul inculpaților minori condamnați la pedeapsa închisorii.

    Astfel, unele instanțe, stabilind pedepse cu închisoarea inculpaților minori, au considerat că nu li s-ar putea aplica și pedepse accesorii, în temeiul art. 71 cu referire la art. 64 din Codul penal, deoarece, potrivit dispozițiilor art. 109 alin. 4 din același cod, „condamnările pronunțate pentru fapte săvârșite în timpul minorității nu atrag incapacități sau decăderi”.

    Au fost și instanțe care au apreciat că pedepsele accesorii sunt aplicabile și inculpaților minori, însă numai după împlinirea vârstei de 18 ani.

    În fine, alte instanțe s-au pronunțat în sensul că pedeapsa accesorie este aplicabilă și inculpaților minori, iar executarea acesteia începe la împlinirea vârstei de 18 ani, când minorul devine major.

    Aceste din urmă instanțe au interpretat și aplicat corect dispozițiile legii.

   Art. 71 din Codul penal, în conținutul ce i s-a dat prin art. I pct. 22 din Legea nr. 278/2006, prevede mai întâi, la alineatul 1, că „pedeapsa accesorie constă în interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64”, iar în continuare, în cadrul alineatului 2, aduce precizarea potrivit căreia „condamnarea la pedeapsa detențiunii pe viață sau a închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a)-c) din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei”.

    În fine, în cuprinsul alineatului 3 din același articol s-a reglementat că „interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. d) și e) se aplică ținându-se seama de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, de împrejurările cauzei, de persoana infractorului și de interesele copilului ori ale persoanei aflate sub tutelă sau curatelă”.

    Pe de altă parte, art. 109 din Codul penal, prin care sunt reglementate pedepsele pentru minori, prevede, la alineatul 3, că „pedepsele complementare nu se aplică minorului”, fără să conțină nicio dispoziție referitoare la pedepsele accesorii pentru această categorie de infractori.

    Dispoziția din alineatul 4 al acestui articol, potrivit căreia „condamnările pronunțate pentru fapte săvârșite în timpul minorității nu atrag incapacități sau decăderi”, nu poate avea semnificația ce i se atribuie de unele instanțe, în sensul că ar excepta pe minori și de la aplicarea pedepsei accesorii la care se referă art. 71 din Codul penal, câtă vreme este evident că dispoziția respectivă nu reglementează o astfel de excepție, iar natura juridică a pedepsei accesorii este diferită de aceea a incapacităților sau decăderilor, care privesc situația condamnatului după executarea pedepsei.

    Or, din moment ce pedeapsa accesorie care urmează soarta pedepsei principale, decurgând din aceasta, are efecte limitate, numai pe perioada cât condamnatul execută pedeapsa privativă de libertate, este evident că nicio rațiune nu impune exonerarea minorului de la rigorile unei asemenea pedepse pe timpul cât se află în detenție ca efect al condamnării sale.

    A considera altfel ar însemna să se ajungă la situația inadmisibilă ca un condamnat minor să păstreze exercițiul anumitor drepturi chiar și în perioada în care este lipsit de libertate.

    Evident, specificul situației în care se poate afla o persoană condamnată pentru infracțiuni săvârșite în timpul minorității presupune existența unui câmp deosebit de restrâns al drepturilor de la exercițiul cărora ar fi împiedicat de pedeapsa accesorie, limitat la drepturile părintești pentru cei între 16-18 ani, dar o asemenea pedeapsă devine deplin efectivă în cazul celor ce devin majori în cursul procesului penal sau în timpul executării pedepsei.

    În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum și al art. 414² din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii și a se decide că pedeapsa accesorie prevăzută în art. 71, raportat la art. 64 lit. a) și b), și în art. 71 alin. 3 cu referire la art. 64 lit. d) din Codul penal este aplicabilă și inculpaților minori, executarea unei asemenea pedepse începând la împlinirea vârstei de 18 ani, atunci când minorul devine major în cursul procesului penal sau în timpul executării pedepsei.

    Pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 raportat la art. 64 lit. a) și b) și art. 71 alin. 3 cu referire la art. 64 lit. d) din Codul penal este aplicabilă și inculpaților minori, pedeapsă a cărei executare va începe la împlinirea vârstei de 18 ani, atunci când minorul urmează să devină major în cursul procesului penal sau în timpul executării pedepsei.

    Obligatorie, pentru instanțe, potrivit art. 414² alin. 3 din Codul de procedură penală.

    Pronunțată astăzi, 4 iunie 2007.