Înalta Curte de Casație și Justiție a României

    Sub președinția domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție,

    Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit în vederea examinării recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în legătură cu problema dacă este admisibilă plângerea formulată împotriva altor măsuri și acte ale procurorului decât cele de netrimitere în judecată.

    Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenți 93 de judecători din totalul de 115 aflați în funcție.

    Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de procurorul Gabriela Scutea, adjunct al procurorului general.

    Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, cerând să fie admis în sensul de a se stabili că plângerea îndreptată împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori în baza dispozițiilor date de acesta, altele decât rezoluțiile sau ordonanțele procurorului de netrimitere în judecată reglementate în art. 278¹ alin. 1 din Codul de procedură penală, este inadmisibilă.

    În practica instanțelor judecătorești s-a ivit diversitate de soluții în legătură cu rezolvarea problemei admisibilității plângerilor îndreptate împotriva măsurilor luate sau a actelor îndeplinite de procuror ori efectuate pe baza dispozițiilor sale dacă aceste acte nu constau în rezoluțiile sau ordonanțele procurorului de netrimitere în judecată la care se referă art. 278¹ alin.1 din Codul de procedură penală.

    Astfel, unele instanțe au considerat că plângerea împotriva altor măsuri sau acte decât rezoluțiile sau ordonanțele procurorului de netrimitere în judecată este admisibilă, apreciind că o astfel de soluție este impusă atât de conținutul de ansamblu al dispozițiilor art. 275-278 din Codul de procedură penală, cât și de prevederile art. 21 din Constituția României referitor la accesul liber la justiție, precum și de cele ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacră dreptul oricărei persoane la un proces echitabil.

    Alte instanțe, dimpotrivă, s-au pronunțat în sensul că, în afară de rezoluțiile sau ordonanțele de netrimitere în judecată, la care se face referire prin art. 278¹ din Codul de procedură penală, nicio altă măsură luată de procuror și niciun act efectuat de acesta sau din dispoziția sa nu poate face obiectul plângerii la judecător.

    S-a relevat, în această privință, că legiuitorul a stabilit în mod limitativ actele procurorului ce pot fi contestate pe calea plângerii reglementate în art. 278¹ din Codul de procedură penală.

    S-a considerat că în astfel de situații obiectul plângerii nu poate privi decât rezoluția de neîncepere a urmăririi penale sau în ordonanța ori rezoluția de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale.

    Aceste din urmă instanțe au interpretat și aplicat corect dispozițiile legii.

    Prin art. 278 alin. 1 din Codul de procedură penală, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 167 din Legea nr. 281/2003, se prevede că „plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta se rezolvă de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de la lângă curtea de apel ori de procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție”, iar în conformitate cu alineatul 2 al aceluiași articol „în cazul când măsurile și actele sunt ale prim-procurorului ori ale procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel sau ale procurorului șef de secție al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție ori au fost luate sau efectuate pe baza dispozițiilor date de către aceștia, plângerea se rezolvă de procurorul ierarhic superior”.

    Pe de altă parte, în art. 278¹ alin.1, introdus în Codul de procedură penală prin art.I pct. 168 din Legea nr.281/2003 și modificat prin art.I pct. 139 din Legea nr. 356/2006, se mai prevede că „după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță”, precizându-se, în continuare, că „plângerea poate fi făcută și împotriva dispoziției de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu”.

    Aceste reglementări, prin conținutul lor neechivoc, asigură exercitarea efectivă de către toate persoanele interesate a dreptului lor de acces la justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 8 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și cu dreptul oricărei persoane la un proces echitabil în sensul prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

    Nu se poate considera că accesului liber la justiție, garantat prin art. 21 din Constituție, în sensul că „orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime” fără care vreo lege să poată îngrădi exercitarea acestui drept, i s-ar aduce limitări în cazul riguroasei aplicări a dispozițiilor cuprinse în art. 278¹ din Codul de procedură penală, câtă vreme în interpretarea dată de Plenul Curții Constituționale, prin decizia nr. I/1994, un astfel de drept constă în posibilitatea de a accede la structurile judecătorești uzând de mijloacele prin care justiția se înfăptuiește, potrivit legii, adică inclusiv cu respectarea cadrului reglementat pentru exercitarea dreptului de a face plângere în fața judecătorului împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată.

    În aceste condiții, din moment ce prin dispozițiile art. 278¹ din Codul de procedură penală este instituit, limitativ, controlul judiciar numai asupra temeiniciei soluțiilor de netrimitere în judecată, în raport cu cercetările efectuate în cadrul actelor premergătoare sau al urmăririi penale, este evident că în cazul celorlalte acte sau măsuri ale procurorului sau efectuate pe baza dispozițiilor date de el, un asemenea control din partea judecătorului nu mai poate avea loc.

    Un atare mod de a se proceda se impune deoarece, pe lângă că nu este prevăzut controlul judiciar decât asupra rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, precum și cu privire la dispoziția de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu, pentru toate celelalte acte sau măsuri ale procurorului ori efectuate din dispoziția sa, cum sunt măsurile preventive și cele asiguratorii, au fost reglementate proceduri specifice de verificare imediată de către instanță (art. 140² și art. 168 din Codul de procedură penală) ori există posibilitatea de a fi cenzurate indirect de instanță, fie în cadrul procedurii prevăzute de art. 300 din Codul de procedură penală, referitoare la verificarea regularității actului de sesizare, fie cu ocazia cercetării judecătorești.

    Așa fiind, în măsura în care nu sunt vizate de prevederile art. 278¹ din Codul de procedură penală, orice alte acte sau măsuri ale procurorului ori efectuate în baza dispoziției sale nu sunt supuse plângerii ce se poate adresa judecătorului în temeiul acestui text de lege.

    Stabilesc că plângerea îndreptată împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori în baza dispozițiilor date de acesta, altele decât rezoluțiile sau ordonanțele procurorului de netrimitere în judecată, reglementate de art. 278¹ alin. 1 din Codul de procedură penală, este inadmisibilă.

    Obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 414² alin. 3 din Codul de procedură penală.

    Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 septembrie 2007.