Decizia nr. 60 din 24 septembrie 2007 cu privire la inadmisibilitatea cererii de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 din Codul de procedură penală

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

– SECȚIILE UNITE –

    DECIZIA Nr. LX (60) din 24 septembrie 2007                                             Dosar nr. 31/2007

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 574 din 30/07/2008

 

    Sub președinția domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție,

    Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit în vederea examinării recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la modul de soluționare a cererii de revizuire în cazul în care motivul invocat nu se încadrează în cazurile prevăzute expres și limitativ de art. 394 din Codul de procedură penală.

    Secțiile Unite au fostconstituite cu respectareadispozițiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiindprezenți 93 de judecători din totalul de 115 aflațiînfuncție.

    Procurorul general al Parchetului de pelângăÎnaltaCurte de CasațieșiJustiție a fostreprezentat de procurorulScutea Gabriela, adjunct al procurorului general.

    Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, cerând să fie admis în sensul de a se stabili că cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 din Codul de procedură penală este inadmisibilă.

     SECȚIILE UNITE,

     deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

    În legătură cu modul de soluționare a cererilor de revizuire în cazul în care motivul invocat nu se încadrează în cazurile prevăzute de art. 394 din Codul de procedură penală, instanțele judecătorești nu au un punct de vedere unitar, pronunțându-se în mod diferit.

    Astfel, unele instanțe au respins cererea de revizuire ca fiind nefondată, apreciind că absența cazurilor prevăzute de art. 394 din Codul de procedură penală caracterizează ca neîntemeiată critica ce se tinde a fi adusă hotărârilor judecătorești definitive pe calea acestei acțiuni în justiție, iar alte instanțe au respins cererea de revizuire ca inadmisibilă atunci când cazul invocat de revizuient nu se regăsește în cele prevăzute expres și limitativ de art. 394 din Codul de procedură penală.

    Aceste din urmă instanțe au procedat corect.

    Potrivit art. 393 din Codul de procedură penală, hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă.

    Din prevederile art. 394 din Codul de procedură penală rezultă că „revizuirea poate fi cerută când:

    a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;

    b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;

    c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

    d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;

    e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia”.

    Din conținutul prevederilor menționate rezultă caracterul de cale extraordinară de atac al revizuirii, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare comise cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoașterii de către instanță a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și adevărul.

    Cererea de revizuire se soluționează în mai multe etape, prima dintre acestea fiind, conform art. 403 din Codul de procedură penală, admiterea în principiu, etapă în care instanța verifică cererea de revizuire sub aspectul regularității sale, respectiv al îndeplinirii condițiilor în care poate fi exercitată referitor la hotărârile ce pot fi atacate, cazurile ce o justifică, titularii cererii, termenul de introducere.

    Această fază a admiterii în principiu privește examinarea admisibilității exercitării unui drept, iar nu o judecată asupra temeiniciei solicitării ce face obiectul exercitării acelui drept.

    Cum în etapa admiterii în principiu instanța nu se implică în niciun fel în verificarea fondului cauzei deduse judecății, soluția dată de aceasta nu poate fi decât de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire în cazul în care ea nu se întemeiază pe vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 394 din Codul de procedură penală.

    Din reglementările de ansamblu cuprinse în art. 393-406 din Codul de procedură penală rezultă că soluționarea cererii de revizuire parcurge două etape, respectiv cea a admiterii în principiu, atunci când aceasta îndeplinește condițiile cerute de lege, și aceea a rejudecării cauzei după admiterea în principiu.

    De aceea, a considera că în procedura admiterii în principiu, prevăzută în art. 403 din Codul de procedură penală, în ipoteza absenței cazurilor prevăzute de art. 394 din același cod, ar trebui pronunțată o soluție de respingere a cererii ca nefondată ar echivala cu crearea unui paralelism nepermis cu soluțiile ce se pot pronunța după rejudecare potrivit art. 406 alin. 4 din Codul de procedură penală.

    Or, soluția de respingere a cererii de revizuire ca nefondată nu ar putea fi adoptată decât în etapa a doua, aceea a rejudecării după admiterea în principiu, întrucât altfel ne-am afla în fața unei contradicții lipsite de sens între cele două etape ale revizuirii, care s-ar reduce astfel la una singură.

    De altfel, din întreaga reglementare privind soluționarea cererii de revizuire în fața instanței rezultă că voința legiuitorului nu a fost aceea de a contopi cele două faze menționate.

    Prin urmare, în etapa admiterii în principiu ca judecată de admisibilitate, soluțiile ce pot fi pronunțate sunt fie admiterea în principiu a cererii de revizuire, prin încheiere, conform art. 403 alin. 3 teza I din Codul de procedură penală fie respingerea cererii ca inadmisibilă, prin sentință, conform art. 403 alin. 3 teza a II-a din același cod.

    În consecință, în temeiul art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum și al art. 4142 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii și a se stabili că este inadmisibilă cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute în art. 394 din Codul de procedură penală.

     PENTRU ACESTE MOTIVE

     În numele legii

     D E C I D:

     Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

    Stabilesc că cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 din Codul de procedură penală este inadmisibilă.

    Obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură penală.

    Pronunțatăînședințăpublică, astăzi, 24 septembrie 2007.

 

    PREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

 

    Prim-magistrat-asistent,
VictoriaMaftei