Decizia nr. 62 din 24 septembrie 2007 cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 133 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, referitoare la admisibilitatea recursului împotriva ordonanţei preşedinţiale prin care a fost respinsă cererea de suspendare a executării hotărârii adunării generale a acţionarilor

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
– SECȚIILE UNITE –

    DECIZIA Nr. LXII (62) din 24 septembrie 2007                       Dosar nr. 29/2007

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 276 din 08/04/2008

 

Sub președinția domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție,

Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 133 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la admisibilitatea recursului împotriva ordonanței președințiale prin care a fost respinsă cererea de suspendare a executării hotărârii adunării generale a acționarilor.

Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenți 93 de judecători din totalul de 115 aflați în funcție.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de procurorul Antoaneta Florea.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a se stabili că recursul formulat împotriva ordonanței președințiale prin care s-a respins cererea de suspendare a executării dispozițiilor unei hotărâri a adunării generale a acționarilor este inadmisibil.

     SECȚIILE UNITE,

     deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

În legătură cu aplicarea dispozițiilor art. 133 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, s-a constatat că instanțele judecătorești nu au un punct de vedere unitar în problema admisibilității recursului împotriva ordonanței președințiale de respingere a cererii de suspendare a executării dispozițiilor hotărârii adunării generale a acționarilor.

Astfel, unele instanțe s-au pronunțat în sensul că recursul formulat împotriva ordonanței președințiale prin care s-a respins cererea de suspendare a executării hotărârii adunării generale a acționarilor este inadmisibil.

În sprijinul acestei opinii, s-a subliniat că dispozițiile art. 133 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, derogă de la dreptul comun, potrivit căruia atât reclamantul, cât și pârâtul, în conformitate cu prevederile art. 582 alin. 1 din Codul de procedură civilă, pot exercita calea de atac, indiferent dacă ordonanța a fost sau nu respinsă.

Ca urmare, s-a apreciat că, din moment ce legea specială prevede, în mod expres, că numai împotriva ordonanței prin care a fost admisă cererea de suspendare a executării hotărârii adunării generale a acționarilor se poate formula recurs, nu mai este posibil să fie exercitată această cale de atac și în cazul respingerii unei atare cereri.

Alte instanțe, dimpotrivă, s-au pronunțat în sensul că poate fi atacată cu recurs și ordonanța prin care a fost respinsă cererea de suspendare a executării hotărârii adunării generale a acționarilor.

Aceste din urmă instanțe au interpretat și aplicat corect dispozițiile legii.

Potrivit art. 132 alin. (2) și (3) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiție de oricare dintre acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra și au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al ședinței, iar când se invocă motivul de nulitate absolută dreptul la acțiune este imprescriptibil, cererea putând fi formulată și de orice persoană interesată.

Prin alin. (7) al aceluiași articol, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 441/2006, se precizează „(7) Dacă hotărârea este atacată de toți membrii directoratului, societatea va fi reprezentată în justiție de către consiliul de supraveghere.”, iar prin alin. (8) și (9) se mai subliniază că „dacă au fost introduse mai multe acțiuni în anulare, ele pot fi conexate” și cererea „se va judeca în camera de consiliu”.

Este adevărat că prin art. 133 alin. (1) din aceeași lege se prevede că „odată cu intentarea acțiunii în anulare, reclamantul poate cere instanței, pe cale de ordonanță președințială, suspendarea executării hotărârii atacate”, indicându-se la alin. 3 că „împotriva hotărârii de suspendare se poate face recurs în termen de 5 zile de la pronunțare”.

Această mențiune cu caracter restrictiv, privind posibilitatea atacării cu recurs a hotărârii de suspendare a executării, nu poate fi însă considerată limitativă, câtă vreme ea ar infirma principiul simetriei căilor de atac, specific dreptului nostru procesual.

A restrânge dreptul părții nemulțumite la posibilitatea exercitării căii de atac a recursului numai împotriva hotărârii de suspendare a executării ar însemna să se achieseze la încălcarea implicită a prevederilor art. 21 și 129 din Constituție, referitoare la accesul liber la justiție și la folosirea căilor de atac.

De altfel, o interpretare extinctivă a dispozițiilor art. 133 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, este impusă mai ales de necesitatea egalității de tratament față de părțile aflate în proces, în care privință reglementările de drept comun în materia ordonanței președințiale, respectiv cele cuprinse în art. 581-582 din Codul de procedură civilă, permit tuturor părților aflate în litigiu să atace cu recurs ordonanța pronunțată în primă instanță, independent dacă prin aceasta se admite sau se respinge acțiunea introductivă (art. 582 alin. 1).

În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată cu modificările și completările ulterioare, precum și al art. 329 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul în interesul legii și a se stabili că prevederile cuprinse în art. 133 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează în sensul că ordonanța președințială prin care s-a respins cererea de suspendare a executării dispozițiilor unei hotărâri a adunării generale a acționarilor este supusă recursului.

     PENTRU ACESTE MOTIVE

     În numele legii

     D E C I D:

     Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prevederile cuprinse în art. 133 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează în sensul că ordonanța președințială prin care s-a respins cererea de suspendare a executării dispozițiilor unei hotărâri a adunării generale a acționarilor poate fi atacată cu recurs.

Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 septembrie 2007.

 

    PREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

 

    Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei