Înalta Curte de Casație și Justiție a României

    Sub preşedinţia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,

    Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-au întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală, în cauzele care au ca obiect plângerile formulate în condiţiile art. 278¹ din acelaşi cod.

    Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 86 de judecători din totalul de 115 aflaţi în funcţie.

    Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Niţu Tiberiu Mihail, prim-adjunct al procurorului general.

    Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a se stabili că, în cauzele care au ca obiect plângeri formulate în condiţiile art. 278¹ din Codul de procedură penală, asistenţa juridică pentru petenţi şi intimaţi nu este obligatorie.

    În legătură cu aplicarea dispoziţiilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală, în cauzele ce au ca obiect plângeri formulate în condiţiile art. 278¹ din acelaşi cod, s-a constatat că instanţele judecătoreşti nu au un punct de vedere unitar.

    Astfel, unele instanţe au considerat că asistenţa juridică este obligatorie dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea ce a făcut obiectul soluţiei de netrimitere în judecată este de 5 ani închisoare sau mai mare.

    În sprijinul acestei opinii s-a relevat că dispoziţiile art. 171 alin. 3 şi 4 din Codul de procedură penală, care instituie obligativitatea asistenţei juridice în cursul judecăţii, nu condiţionează această obligaţie de o anume calitate a părţilor din proces, cum ar fi aceea de învinuit sau inculpat.

    Alte instanţe, dimpotrivă, au considerat că nu este obligatorie asigurarea asistenţei juridice pentru petenţi sau intimaţi în cauzele ce au ca obiect plângeri formulate în condiţiile art. 278¹ din Codul de procedură penală, apreciind că obligativitatea acesteia este consacrată numai pentru cursul judecăţii, iar nu şi la soluţionarea unei atare plângeri, când rezoluţia sau ordonanţa atacată trebuie verificată doar pe baza lucrărilor din dosarul cauzei.

    Aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legii.

    Prin art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală se prevede că „în cursul judecăţii, asistenţa juridică este obligatorie şi în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare”, subliniindu-se în acest sens, prin alin. 4 al aceluiaşi articol, că în situaţia în care învinuitul sau inculpatul nu şi-a ales un apărător, instanţa de judecată are obligaţia să ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu.

    Pe de altă parte, este de observat că prin art. 278¹ din Codul de procedură penală se prevede că actele procurorului de netrimitere în judecată, care pot forma obiectul plângerilor formulate de persoana vătămată sau orice alte persoane ale căror interese au fost vătămate, sunt: rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale sau de clasare, ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală ori de încetare a urmăririi penale, precum şi dispoziţia de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu.

    Dar în această privinţă trebuie avut în vedere că plângerea formulată în condiţiile art. 278¹ din Codul de procedură penală este un drept procesual al părţii de sesizare a instanţei numai pentru realizarea controlului judecătoresc asupra soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată date de către procuror, fără să constituie însăşi sesizarea instanţei cu judecarea propriu-zisă a acelei cauze penale în primă instanţă.

    De altfel, Curtea Constituţională, prin deciziile nr. 165/2006 şi 654/2006, pronunţându-se asupra constituţionalităţii art. 278¹ alin. 7 din Codul de procedură penală, a statuat că judecarea plângerii împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată are o natură juridică deosebită, care nu vizează soluţionarea propriu-zisă a cauzei penale, ci constituie doar un mijloc procedural prin care se realizează examinarea actelor procurorului atacate sub aspectul legalităţii.

    Or, atât timp cât o atare plângere nu atrage judecata propriu-zisă a cauzei, nu se poate considera că ar fi îndeplinită condiţia prevăzută în art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală, care impune obligativitatea asigurării asistenţei juridice.

    Sub acest aspect trebuie reţinut că, în raport cu dispoziţiile art. 171 din Codul de procedură penală, asistenţa juridică este obligatorie numai în cazul în care persoana vizată are calitatea de învinuit ori inculpat.

    Cum în cazul plângerilor formulate în temeiul art. 278¹ din Codul de procedură penală intimaţii nu au în faţa instanţei o atare calitate, deoarece prin ordonanţa sau prin rezoluţia procurorului s-a dat o soluţie de scoatere de sub urmărire penală, de încetare a acesteia ori de neîncepere a urmăririi penale, se impune să se constate că, în cauzele având ca obiect asemenea plângeri, nu este obligatorie asistenţa juridică pentru petenţi sau intimaţi.

    Dispoziţiile art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală se interpretează în sensul că:

    Asistenţa juridică nu este obligatorie, pentru petenţi sau intimaţi, în cauzele ce au ca obiect plângeri formulate în condiţiile art. 278¹ din Codul de procedură penală.

    Obligatorie, potrivit art. 414² alin. 3 din Codul de procedură penală.

    Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 octombrie 2007.