Înalta Curte de Casație și Justiție a României

    Sub președinția domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție,

    Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-au întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la durata maximă a măsurii arestării preventive ce poate fi dispusă în cazul reluării urmăririi penale după restituirea cauzei la procuror cu menținerea acestei măsuri, în temeiul art. 332 din Codul de procedură penală.

    Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenți 86 de judecători din totalul de 115 aflați în funcție.

    Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de procurorul Nițu Tiberiu Mihail, prim-adjunct al procurorului general.

    Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a se stabili că durata maximă a măsurii arestării preventive nu poate depăși 180 de zile, calculată prin adiționarea tuturor perioadelor anterioare din cursul urmăririi penale și a celor ulterioare momentului procesual al restituirii cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale.

    În practica instanțelor judecătorești s-a ivit diversitate de soluții în legătură cu durata maximă a măsurii arestării preventive care mai poate fi dispusă în cazul reluării urmăririi penale după restituirea cauzei la procuror, cu menținerea acestei măsuri, în temeiul art. 332 din Codul de procedură penală.

    Astfel, unele instanțe au prelungit măsura arestării preventive, deși durata acesteia, cumulată cu cea dispusă în faza urmăririi penale, anterior restituirii cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale, depășise 180 de zile.

    Alte instanțe, dimpotrivă, au considerat că durata maximă a măsurii arestării preventive nu poate depăși 180 de zile, calculată prin adiționarea tuturor perioadelor anterioare din cursul urmăririi penale și a celei ulterioare momentului procesual al restituirii cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale.

    S-a motivat că restituirea cauzei la procuror, în vederea refacerii urmăririi penale, nu constituie o cauză de întrerupere și reluare, în această fază procesuală, a termenului maxim de 180 de zile al arestării preventive prevăzut de art. 159 alin. 13 ultima teză din Codul de procedură penală.

    Aceste din urmă instanțe au interpretat și aplicat corect dispozițiile legii.

    Potrivit dispozițiilor art. 274 alin. 3 din Codul de procedură penală, durata arestării inculpatului, după reluarea urmăririi penale, poate fi prelungită potrivit art. 155 și 159 din Codul de procedură penală.

    În acest sens, prin art. 159 alin. 13 din Codul de procedură penală, în care este reglementată procedura prelungirii arestării preventive dispuse în cursul urmăririi penale, se prevede că „durata totală a arestării preventive în cursul urmăririi penale nu poate depăși un termen rezonabil, și nu mai mult de 180 de zile”.

    Este semnificativ că aceeași reglementare o conține și art. 23 alin. (5) din Constituția României, potrivit căruia în cursul urmăririi penale arestarea preventivă se poate dispune pentru cel mult 30 de zile, putându-se prelungi cu câte cel mult 30 de zile, fără ca durata totală să depășească un termen rezonabil și nu mai mult de 180 de zile.

    Or, din această reglementare de ansamblu reiese că normele de drept intern menționate nu sunt decât expresia conformității legislației naționale cu exigențele impuse prin art. 5 paragraful 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale în ceea ce privește libertatea și siguranța persoanei.

    De aceea, ar fi de neconceput ca, în situația restituirii cauzei pentru refacerea urmăririi penale, în temeiul art. 332 din Codul de procedură penală, să nu poată fi aplicate aceleași reguli specifice urmăririi penale, inclusiv în materie de arestare preventivă, evident cu excepțiile prevăzute expres de legiuitor, acolo unde ele există.

    Chiar dacă reluarea urmăririi penale are caracter de excepție, aceasta nu înseamnă că ea ar reprezenta o fază procesuală autonomă, cu reguli proprii, ci constituie doar o etapă specifică tot în cadrul fazei de urmărire penală, efectuată în continuarea celei inițiale, după desesizarea instanței de judecată.

    Sub acest aspect, este de observat că, în etapa în care este reluată urmărirea penală, în vederea refacerii acesteia, este continuată urmărirea începută inițial, cu respectarea acelorași reguli procedurale.

    În raport cu acest caracter al reluării urmăririi penale, ca etapă în care se continuă urmărirea declanșată inițial, nefiind de conceput ca în aceeași cauză să înceapă o nouă urmărire penală, se impune ca, în continuare, măsura arestării preventive a inculpatului să nu poată fi prelungită, decât cu diferența dintre timpul arestării preventive efectuat anterior sesizării instanței prin rechizitoriu până la durata de cel mult 180 de zile.

    În interpretarea dispozițiilor art. 332 din Codul de procedură penală, cu referire la art. 159 alin. 13 ultima teză din Codul de procedură penală, stabilesc că, în situația restituirii cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, durata maximă a arestării preventive nu poate depăși 180 de zile, calculată prin adiționarea tuturor perioadelor anterioare din cursul urmăririi penale și ulterioare restituirii cauzei la procuror.

    Obligatorie, potrivit art. 414² alin. 3 din Codul de procedură penală.

    Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 octombrie 2007.