ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
– SECȚIILE UNITE –
DECIZIA Nr. LXVIII (68) din 15 octombrie 2007 Dosar nr. 38/2007
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 539 din 17/07/2008
Sub președinția domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție,
Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-au întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la calea de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârilor pronunțate în temeiul art. 285 teza I din Codul de procedură penală.
Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenți 86 de judecători din totalul de 115 aflați în funcție.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de procurorul Nițu Tiberiu Mihail, prim-adjunct al procurorului general.
Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, punând concluzii în sensul de a se stabili că hotărârile pronunțate în temeiul art. 285 teza I din Codul de procedură penală, prin care instanța, sesizată în mod greșit, trimite plângerea organului competent, sunt sentințe supuse recursului în condițiile reglementate în art. 332 alin. 4 din același cod.
SECȚIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:
În legătură cu aplicarea prevederilor art. 285 teza I din Codul de procedură penală, instanțele judecătorești nu au un punct de vedere unitar cu privire la calea de atac ce se poate exercita împotriva hotărârilor de desesizare pronunțate în temeiul acestui text de lege.
Astfel, unele instanțe au considerat că hotărârile de desesizare și trimitere la organul competent a plângerilor prealabile greșit îndreptate, fiind definitive, nu sunt supuse niciunei căi de atac.
Alte instanțe, dimpotrivă, s-au pronunțat în sensul că hotărârile de desesizare privind plângeri prealabile greșit îndreptate sunt supuse căilor de atac, unele apreciind că aceste hotărâri ar putea fi atacate succesiv atât cu apel, cât și cu recurs, iar cele mai multe considerând că asemenea hotărâri pot fi atacate numai cu recurs.
Aceste din urmă instanțe, care s-au pronunțat în sensul că hotărârile prin care plângerile prealabile greșit îndreptate sunt trimise organului competent pot fi atacate numai cu recurs, au interpretat și aplicat corect dispozițiile legii.
Prin art. 285 din Codul de procedură penală se prevede că „plângerea prealabilă greșit îndreptată la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată se trimite organului competent”, precizându-se în continuare că „în aceste cazuri plângerea se consideră valabilă, dacă a fost introdusă în termen la organul necompetent”.
Este adevărat că spre deosebire de art. 332 din Codul de procedură penală, prin care, reglementându-se restituirea pentru refacerea urmăririi penale, se precizează că „instanța se desesizează și restituie cauza procurorului”, în cuprinsul art. 285 teza I din același cod se menționează doar că plângerea prealabilă greșit îndreptată „se trimite” organului competent.
Această diferență de reglementare nu poate lipsi însă procedura trimiterii plângerii prealabile organului competent de semnificația unei desesizări, câtă vreme o astfel de soluție implică și scoaterea cauzei de pe rol ca urmare a constatării lipsei competenței de a o soluționa.
În acest sens, este de observat că o atare soluție nu poate fi decât rezultatul verificării legalității investirii, sub aspectul reglementat în art. 285 din Codul de procedură penală, astfel că, prin voința neîndoielnică a legiuitorului, ea include în conținutul său și actul de desesizare implicită a instanței care o pronunță.
În raport cu această particularitate conferită, prin art. 285 teza I din Codul de procedură penală, soluției instanței, de trimitere a plângerii organului competent, hotărârea prin care este adoptată, fiind de dezînvestire, nu poate fi considerată decât sentință în sensul prevederilor art. 311 alin. 1 din Codul de procedură penală.
Or, prin art. 361 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală se prevede între altele că sentințele de dezînvestire nu pot fi atacate cu apel.
Așa fiind, față de această dispoziție limitativă a exercitării căii de atac a apelului, hotărârea dată în temeiul art. 285 din Codul de procedură penală, fiind de dezinvestire, nu este supusă nici ea recursului.
Dar, chiar dacă sentințele de dezînvestire nu sunt menționate între hotărârile ce pot fi atacate cu recurs potrivit art. 3851 din Codul de procedură penală, din moment ce în art. 332 alin. 4 din același cod se prevede că „împotriva hotărârii de desesizare se poate face recurs de către procuror și de orice persoană ale cărei interese au fost vătămate prin hotărâre ….”, se impune ca și hotărârile de trimitere a plângerii prealabile organului competent, care sunt tot de desesizare, să fie supuse căii de atac a recursului în temeiul aceluiași text de lege.
În consecință, în temeiul art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum și al art. 4142 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii și a se stabili că hotărârile pronunțate în temeiul art. 285 teza I din Codul de procedură penală prin care instanța, sesizată în mod greșit cu plângere prealabilă, trimite acea plângere organului competent, sunt sentințe supuse recursului în condițiile art. 332 alin. 4 din Codul de procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
D E C I D:
Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și stabilesc:
Hotărârile pronunțate în temeiul art. 285 teza I din Codul de procedură penală, prin care instanța sesizată în mod greșit cu o plângere prealabilă o trimite organului competent, sunt sentințe supuse recursului, în condițiile art. 332 alin. 4 din Codul de procedură penală.
Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură penală.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 octombrie 2007.
PREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei