ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
– SECȚIILE UNITE –
DECIZIA Nr. LXX (70) din 15 octombrie 2007 Dosar nr. 40/2007
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 539 din 17/07/2008
Sub președinția domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție,
Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-au întrunit pentru a examina recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la posibilitatea contopirii de către instanțele de control judiciar a pedepsei aplicate pentru infracțiunea care a făcut obiectul judecății cu pedepse aplicate infracțiunilor concurente pentru care infractorul a fost condamnat definitiv, în cazul în care contopirea nu a fost efectuată mai întâi de către instanța de fond.
Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenți 86 de judecători din totalul de 115 aflați în funcție.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de procurorul Nițu Tiberiu Mihail, prim-adjunct al procurorului general.
Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru a fi admis în sensul de a se stabili că instanțele de control judiciar nu au competența de a efectua contopirea pedepselor direct în căile de atac, deoarece această operațiune nu se poate face fără a se aprecia asupra însuși fondului cauzei.
SECȚIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:
În practica instanțelor judecătorești s-a ivit diversitate de soluții în legătură cu posibilitatea contopirii de către instanțele de control judiciar a pedepsei aplicate pentru infracțiunea care a făcut obiectul judecății cu pedepse aplicate infracțiunilor concurente, pentru care infractorul a fost condamnat definitiv în alte cauze, în situația în care contopirea nu a fost efectuată mai întâi de către instanța de fond.
Astfel, în cadrul unui punct de vedere s-a considerat că instanțele de control judiciar pot dispune direct în căile de atac contopirea pedepsei aplicate pentru infracțiunea care a făcut obiectul judecății cu pedepse aplicate infracțiunilor concurente, pentru care există o condamnare definitivă, iar contopirea nu a fost dispusă de prima instanță.
Dimpotrivă, în cadrul unui alt punct de vedere s-a considerat că instanțele de control judiciar nu sunt competente să efectueze contopirea direct în căile de atac, deoarece aceasta nu poate fi dispusă fără a se aprecia însuși fondul cauzei, apreciere în cadrul căreia instanța are posibilitatea să aplice un spor de pedeapsă conform prevederilor art. 34 din Codul penal.
Acest din urmă punct de vedere corespunde cerințelor de interpretare și aplicare corectă a legii.
Pluralitate de infracțiuni există atât în situația în care o persoană săvârșește mai multe infracțiuni înainte să fie condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele, cât și atunci când o persoană săvârșește din nou o infracțiune după ce a fost condamnată definitiv pentru o altă infracțiune.
Or, în cazul concursului de infracțiuni este posibil ca două sau mai multe infracțiuni concurente să nu fie judecate deodată și de către aceeași instanță, după cum nu este exclus ca instanța să nu cunoască în momentul judecății că inculpatul a mai săvârșit și o altă infracțiune sau chiar mai multe infracțiuni concurente ori chiar să cunoască această situație, dar să fie nevoită să le judece separat, datorită complexității deosebite a cauzei sau unor alte împrejurări care ar atrage întârzierea nejustificată a judecății.
De asemenea, în frecvente cazuri judecarea infractorului pentru infracțiuni concurente se face de instanțe diferite.
Este adevărat că, în asemenea situații, infractorul este condamnat definitiv, prin hotărâri diferite, la mai multe pedepse pentru infracțiuni concurente, putându-se afla în situația să execute separat aceste pedepse, ceea ce ar contraveni regulilor instituite de lege cu privire la aplicarea pedepsei în caz de concurs de infracțiuni.
Dar, pentru astfel de ipoteze, legiuitorul a creat instituția contopirii pedepselor.
Astfel, potrivit art. 36 alin. 1 din Codul penal, dacă un infractor condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infracțiune concurentă, se aplică dispozițiile art. 34 și 35 din același cod.
Totodată, în conformitate cu alin. 2 al art. 36 din Codul penal, dispozițiile art. 34 și 35 din același cod sunt incidente și atunci când, după ce o hotărâre de condamnare a rămas definitivă, se constată că persoana condamnată suferise și o altă condamnare definitivă pentru una sau mai multe infracțiuni concurente.
Este de observat, deci, că situația reglementată în cadrul alin. 2 al art. 36 din Codul penal se referă numai la hotărâri de condamnare definitive, iar contopirea pedepselor stabilite, pentru fiecare dintre infracțiunile concurente, nu se poate realiza decât în faza ulterioară rămânerii definitive a acestora, aceea a executării.
Ca urmare, pentru efectuarea operațiunii de contopire în această din urmă ipoteză trebuie să se recurgă la procedura reglementată în art. 449 din Codul de procedură penală, în cuprinsul căruia se prevede, la alin. 1, că „pedeapsa pronunțată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existența vreuneia dintre următoarele situații: a) concursul de infracțiuni; b) recidiva; c) acte care intră în conținutul aceleiași infracțiuni,” iar la alin. 2 că „instanța competentă să dispună asupra modificării pedepsei este instanța de executare a ultimei hotărâri sau, în cazul când cel condamnat se află în stare de deținere ori în executarea pedepsei la locul de muncă, instanța corespunzătoare în a cărei rază teritorială se află locul de deținere sau, după caz, unitatea unde se execută pedeapsa”.
Or, această reglementare procedurală cu caracter imperativ impune soluționarea numai de către instanțele la care se face referire în mod limitativ, prin art. 449 alin. 2 din Codul de procedură penală, a chestiunii contopirii pedepsei stabilite pentru infracțiunea ce face obiectul judecății cu pedepse aplicate infracțiunilor concurente, pentru care există o condamnare definitivă, în cazul în care contopirea nu a fost efectuată de prima instanță.
A considera altfel ar însemna să nu se respecte o dispoziție procedurală expresă referitoare la competență și să fie înlăturată fără temei posibilitatea de a se verifica, pe calea controlului judiciar, individualizarea pedepselor în cadrul operațiunii de contopire a acestora, ceea ce ar fi inadmisibil.
În această privință, în raport cu limitele învestirii sale prin căile de atac, instanța de control judiciar, în cadrul exercitării prerogativei de rejudecare a cauzei, este abilitată să analizeze și să dea o nouă apreciere chestiunilor de fapt și de drept numai în măsura în care ele au format obiectul unei judecăți anterioare, pe fond, pentru că altfel s-ar încălca dreptul părților interesate și al procurorului la folosirea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești, instituit prin art. 129 din Constituția României.
De aceea, câtă vreme examinarea cauzei de către instanța de control judiciar, în cadrul operațiunii de rejudecare, nu poate depăși ceea ce a constituit obiectul judecății anterioare, finalizată prin hotărârea împotriva căreia s-a exercitat calea de atac, pentru că un atare procedeu ar echivala cu o extindere nejustificată a competenței sale funcționale, înseamnă că nu este posibilă nici efectuarea, de către acea instanță, a contopirii pedepsei stabilite în cauza la care se referă calea de atac cu pedepse aplicate infracțiunilor concurente, pentru care condamnarea este definitivă, decât dacă prima instanță însăși a dispus contopirea sau dacă, fiind legal învestită, a omis să se pronunțe în această privință.
Evident, în situația în care calea de atac a fost exercitată numai de inculpat, cu atât mai mult nu s-ar putea face aplicarea dispozițiilor art. 36 alin. 1 din Codul penal direct de către instanța de control judiciar, întrucât s-ar încălca și principiul neagravării situației în propria cale de atac.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum și al art. 4142 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii și a se stabili că instanțele de control judiciar nu pot dispune, direct în căile de atac, contopirea pedepsei aplicate pentru infracțiunea care a făcut obiectul judecății cu pedepse aplicate infracțiunilor concurente, pentru care există condamnare definitivă, în cazul în care contopirea nu s-a efectuat de către însăși prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
D E C I D:
Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și stabilesc:
Instanțele de control judiciar nu pot dispune direct în căile de atac contopirea pedepsei aplicate pentru infracțiunea care a făcut obiectul judecății cu pedepse aplicate infracțiunilor concurente, pentru care există o condamnare definitivă, în cazul în care contopirea nu a fost dispusă de către prima instanță.
Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură penală.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 octombrie 2007.
PREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei