ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
– SECȚIILE UNITE –
DECIZIA Nr. LXXIV (74) din 5 noiembrie 2007 Dosar nr. 45/2007
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 545 din 18/07/2008
Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-au întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la stabilirea modului de aplicare a pedepselor accesorii prevăzute în art. 64 lit. a)-c) din Codul penal.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 75 de judecători din totalul de 114 aflaţi în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Tiberiu Mihail Niţu, prim-adjunct al procurorului general.
Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a se decide că aplicarea pedepselor accesorii prevăzute în art. 64 lit. a)-c) din Codul penal nu are loc prin efectul legii, ca urmare a condamnării la o pedeapsă privativă de libertate, ci urmează a fi supusă aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 din Codul penal.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:
În practica instanţelor judecătoreşti s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la modul de aplicare a pedepselor accesorii prevăzute în art. 71 cu referire la art. 64 lit. a)-c) din Codul penal.
Astfel, unele instanţe au apreciat că pedepsele accesorii prevăzute în art. 64 lit. a)-c) din Codul penal sunt aplicabile de drept pe lângă pedeapsa principală a detenţiunii pe viaţă sau a închisorii, conform prevederilor art. 71 alin. 2 din acelaşi cod.
Alte instanţe, dimpotrivă, s-au pronunţat în sensul că pedeapsa accesorie este aplicabilă numai cu respectarea cerinţelor jurisprudenţei CEDO şi a dispoziţiilor art. 71 alin. 3 din Codul penal.
Aceste din urmă instanţe au interpretat şi au aplicat corect dispoziţiile legii.
Prin art. 71 din Codul penal, în conţinutul ce i s-a dat prin art. I pct. 22 din Legea nr. 278/2006, se prevede, la alin. 1, că „pedeapsa accesorie constă în interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64”, iar potrivit precizării de la alin. 2 al aceluiaşi articol, „condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau a închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a)-c) din Codul penal din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei”.
În fine, în cadrul alin. 3 din acelaşi articol, ca urmare a aceleiaşi modificări, s-a precizat că „interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. d) şi e) se aplică ţinându-se seama de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, de împrejurările cauzei, de persoana infractorului şi de interesele copilului ori ale persoanei aflate sub tutelă sau curatelă”.
Rezultă deci că la modificarea acestor dispoziţii legiuitorul a avut în vedere dispoziţiile art. 8 din Convenţia europeană a drepturilor omului, care garantează respectarea vieţii private şi de familie.
Această modificare adusă dispoziţiilor referitoare la aplicarea pedepsei accesorii este conformă şi cu prevederile art. 53 alin. (2) din Constituţia României, potrivit cărora restrângerea exerciţiului drepturilor şi libertăţilor poate fi dispusă numai dacă este necesară, precum şi că o atare măsură trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o.
Evident, în domeniul dreptului penal principiul proporţionalităţii îşi găseşte expresia specifică în criteriile generale de individualizare a pedepselor, în raport cu care la stabilirea şi aplicarea acestora trebuie să se ţină seama atât de gradul de pericol social abstract, astfel cum el este determinat în textul de lege incriminator, cât şi de împrejurările concrete ale săvârşirii faptei şi toate trăsăturile ce îl caracterizează pe infractor.
Or, sub acest aspect, este de observat că, pe lângă limitele de pedeapsă fixate în lege şi gradul de pericol social al faptei săvârşite, pedepsele trebuie să mai reflecte şi persoana infractorului, cu toate trăsăturile şi particularităţile ce îl caracterizează, precum şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea sa penală.
În acest cadru firesc de situaţii concurenţiale, cu rol determinant în stabilirea rezultantei ce impune în concret natura şi cuantumul pedepsei principale şi ale celei complementare, ca efect al aplicării dispoziţiilor art. 72 din Codul penal, nu este posibil ca aceleaşi dispoziţii să nu călăuzească şi modul de stabilire a pedepsei accesorii.
De aceea, criteriile de individualizare cu caracter general, astfel cum sunt reglementate în art. 72 din Codul penal, trebuie particularizate şi pentru situaţiile specifice ce privesc modul de aplicare a pedepselor accesorii, în condiţiile îndeplinirii tuturor cerinţelor adecvate unor asemenea pedepse, astfel cum sunt ele reglementate în conţinutul actual al art. 71 din Codul penal, în urma modificării ce i s-a adus prin art. I pct. 22 din Legea nr. 278/2006.
În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum şi ale art. 414 2 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că dispoziţiile art. 71 din Codul penal se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) (teza I) – c) din Codul penal nu se face în mod automat, prin efectul legii, ci trebuie supusă aprecierii instanţei, în raport cu criteriile indicate în alin. 3 al art. 71 din Codul penal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
D E C I D:
Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Dispoziţiile art. 71 din Codul penal referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) (teza I) – c) din Codul penal nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 din Codul penal.
Obligatorie, potrivit art. 414 2 alin. 3 din Codul de procedură penală.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 noiembrie 2007.
PREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent,
VictoriaMaftei