Înalta Curte de Casație și Justiție a României

    Sub președinția domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție,

    Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-au întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Alba Iulia, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 30 alin. (1) și (2) din Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităților la înregistrarea în registrul comerțului a persoanelor fizice, asociațiilor familiale și persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum și la autorizarea funcționării persoanelor juridice, coroborate cu prevederile art. 236 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, modificată și completată.

    Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenți 75 de judecători din totalul de 114 aflați în funcție.

   A. Prin recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Alba Iulia se apreciază că instanțele judecătorești nu au un punct de vedere unitar cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 30 alin. (1) și (2) din Legea nr. 359/2004, coroborate cu prevederile art. 236 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, modificată și completată, pronunțându-se diferit asupra următoarelor chestiuni de drept:

   I. Necesitatea menționării în cuprinsul încheierii judecătorului delegat la oficiul registrului comerțului a dispoziției de transmitere universală a patrimoniului societății cu răspundere limitată, cu asociat unic, către asociatul unic, în cazul dizolvării de drept a acestei societăți, prin efectul dispozițiilor art. 30 alin. (1) și (2) din Legea nr. 359/2004, ca sancțiune pentru nepreschimbarea certificatului de înmatriculare și a celui de înregistrare fiscală cu noul certificat de înregistrare, conținând codul unic de înregistrare, în temeiul prevăzut de art. 26 din acest act normativ.

   II. Dacă recursul declarat de creditorul bugetar împotriva încheierii pronunțate de judecătorul delegat la oficiul registrului comerțului, prin care s-a constatat dizolvarea de drept a unor societăți comerciale, în condițiile art. 30 alin. (1) și (2) din Legea nr. 359/2004, urmează a fi respins ca lipsit de interes sau ca nefondat.

   B. Din examinarea susținerilor formulate în sprijinul cererii de lămurire a chestiunilor de drept enunțate, în raport cu soluțiile pronunțate de instanțe, se constată următoarele:

    Cu privire la necesitatea menționării în cuprinsul încheierii judecătorului delegat la oficiul registrului comerțului a dispoziției de transmitere universală a patrimoniului societății cu răspundere limitată, cu asociat unic, către asociatul unic, în cazul dizolvării de drept a acestei societăți, prin efectul dispozițiilor art. 30 alin. (1) și (2) din Legea nr. 359/2004.

    Sub acest aspect, prin recursul în interesul legii se învederează că unele instanțe au considerat că dispozițiile art. 236 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt incidente cu privire la societățile comerciale cu răspundere limitată, cu asociat unic, dizolvate de drept în temeiul art. 30 alin. (1) și (2) din Legea nr. 359/2004, și că încheierea pronunțată în acest caz trebuie să cuprindă mențiunea transmiterii universale a patrimoniului societății către asociatul unic.

    Tot în această materie s-a relevat că alte instanțe, dimpotrivă, au considerat că dispozițiile art. 236 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt incidente numai în cazul dizolvării voluntare a societăților cu răspundere limitată, cu asociat unic, iar nu și în cazul dizolvării de drept care operează ca sancțiune, în condițiile prevăzute de art. 30 din Legea nr. 359/2004.

    În legătură cu aceste chestiuni, în privința cărora s-a considerat că instanțele au dat o interpretare diferită dispozițiilor legale aplicabile, se constată următoarele:

    Prin art. 31 alin. (2) din Legea nr. 359/2004, reglementându-se modul în care se desfășoară procedura lichidării, pentru persoanele juridice în privința cărora s-a constatat dizolvarea de drept, în condițiile art. 30 din aceiași lege, s-a precizat că „persoana juridică intră în lichidare potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare”.

    Pe de altă parte, este de observat că art. 236 din Legea nr. 31/1990, republicată, a fost abrogat prin art. I pct. 158 din Legea nr. 441/2006.

    Or, în urma abrogării acestui text de lege, principiile generale care reglementează procedura lichidării societăților comerciale sunt aplicabile și societăților cu răspundere limitată, cu asociat unic.

    Sub acest aspect trebuie să se aibă în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 233 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată, „dizolvarea societății are ca efect deschiderea procedurii lichidării”.

    Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 259 din Legea nr. 31/1990, republicată, „creditorii societății au dreptul de a exercita contra lichidatorilor acțiunile care decurg din creanțele ajunse la termen, până la concurența bunurilor existente în patrimoniul societății, și numai după aceea de a se îndrepta împotriva asociaților, pentru plata sumelor datorate din valoarea acțiunilor subscrise sau din aceea a aporturilor la capitalul social”.

    Reiese deci că și societățile comerciale cu răspundere limitată, cu asociat unic, dizolvate de drept în baza art. 30 alin. (1) și (2) din Legea nr. 359/2004, intră în lichidare potrivit art. 233 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin care se prevede că „dizolvarea societății are ca efect deschiderea procedurii lichidării”.

    În acest sens, prin alin. (2) al aceluiași articol, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 156 din Legea nr. 441/2006, se mai prevede că „din momentul dizolvării, directorii, administratorii, respectiv directoratul, nu mai pot întreprinde noi operațiuni”, subliniindu-se că, „în caz contrar, aceștia sunt personal și solidar răspunzători pentru acțiunile întreprinse”.

    Tot astfel, în cadrul reglementării situației societăților comerciale dizolvate de drept, ca sancțiune pentru nepreschimbarea, în termenul legal, a certificatului de înmatriculare și a celui de înregistrare fiscală cu noul certificat de înregistrare, prin art. 31 alin. (3) și (4) din Legea nr. 359/2004 s-a prevăzut că „în termen de 6 luni de la data pronunțării încheierii de dizolvare, [….] sau, după caz, de la data respingerii recursului formulat împotriva acesteia, reprezentantul legal al persoanei juridice are obligația numirii și înregistrării în registrul comerțului a lichidatorului”, iar „dacă nu există reprezentant legal ori acesta nu procedează la numirea lichidatorului în termenul prevăzut la alin. (3), la cererea oricărei persoane interesate, formulată în termen de 6 luni de la expirarea termenului prevăzut la alin. (1), judecătorul delegat numește un lichidator de pe lista practicienilor în insolvență….”.

    Este semnificativ în această privință că, potrivit art. 259 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, „creditorii societății au dreptul de a exercita contra lichidatorilor acțiunile care decurg din creanțele ajunse la termen, până la concurența bunurilor existente în patrimoniul societății, și numai după aceea de a se îndrepta împotriva asociaților, pentru plata sumelor datorate din valoarea acțiunilor subscrise sau din aceea a aporturilor la capitalul social”.

    Așadar, ca urmare a abrogării art. 236 din Legea nr. 31/1990, prin art. I pct. 158 din Legea nr. 441/2006, societățile comerciale cu răspundere limitată, cu asociat unic, dizolvate de drept potrivit art. 30 alin. (1) și (2) din Legea nr. 359/2004, sunt supuse procedurii de lichidare în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, cu numirea unui lichidator, creditorii acelor societăți putându-se îndrepta, pentru recuperarea creanțelor, împotriva lichidatorilor și, doar în subsidiar, împotriva asociaților, pentru plata sumelor datorate din valoarea aporturilor la capitalul social.

    Prin urmare, dacă anterior abrogării art. 236 din Legea nr. 31/1990, prin art. I pct. 158 din Legea nr. 441/2006, se puteau ivi situații susceptibile a determina pronunțarea de soluții diferite în aplicarea dispozițiilor art. 30 alin. (1) și (2) din Legea nr. 359/2004, în prezent, datorită incidenței reglementării cu caracter general și în această materie, o asemenea eventualitate a devenit lipsită de suport juridic.

    În același timp, în ceea ce privește temeiul respingerii recursului declarat împotriva încheierii pronunțate de judecătorul delegat la oficiul registrul comerțului, prin care se constată dizolvarea de drept a unor societăți comerciale, în condițiile aplicării dispozițiilor art. 30 alin. (1) și (2) din Legea nr. 359/2004, se constată că doar în activitatea de judecată a Curții de Apel Alba Iulia, care a formulat sesizarea în cadrul recursului în interesul legii, s-au pronunțat soluții de respingere a căii de atac a recursului ca lipsit de interes, toate celelalte instanțe, evidențiate în situațiile întocmite cu ocazia verificărilor efectuate, respingând ca nefondate astfel de recursuri.

    Așa fiind, nu se poate considera că în această privință ar exista practică judiciară neunitară, care să impună adoptarea unei soluții în interesul legii, în sensul prevederilor art. 329 din Codul de procedură civilă, după cum nici în legătură cu momentul și modalitatea în care creditorii bugetari depun înscrisuri doveditoare ale creanțelor, în sprijinul căii de atac a recursului pe care o exercită, nu apare necesară o rezolvare de principiu, cu valabilitate generală, cât timp astfel de situații constituie doar circumstanțe de fapt diferite.

    Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 noiembrie 2007.