ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
– SECȚIILE UNITE –
DECIZIA Nr. LXXXIV (84) din 10 decembrie 2007 Dosar nr. 52/2007
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 697 din 14/10/2008
Sub președinția domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție,
Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-au întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 907 și 908 din Codul comercial, raportate la prevederile art. 591 din Codul de procedură civilă, referitor la instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile ale debitorului în cauzele comerciale.
Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenți 88 de judecători din totalul de 115 aflați în funcție.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de procurorul Antoaneta Florea.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, solicitând admiterea acestuia și pronunțarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 907 și 908 din Codul comercial, raportate la prevederile art. 591 și următoarele din Codul de procedură civilă, în sensul că sechestrul asigurător în materie comercială este aplicabil atât asupra bunurilor mobile, cât și asupra bunurilor imobile ale debitorului.
SECȚIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:
Prin recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, se învederează că în practica judiciară nu există un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 907 și 908 din Codul comercial, raportate la prevederile art. 591 din Codul de procedură civilă, referitor la instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile ale debitorului în cauzele comerciale.
Astfel, unele instanțe de judecată au considerat că sechestrul asigurător în materie comercială nu se poate dispune decât asupra averii mobile a debitorului, potrivit dispozițiilor art. 907 din Codul comercial.
În motivarea acestui punct de vedere s-a arătat că prevederile Codului comercial au un caracter derogatoriu de la normele stabilite în Codul de procedură civilă, astfel încât în materie comercială sechestrul asigurator este reglementat doar de dispozițiile art. 591-594 din Codul de procedură civilă.
Alte instanțe, dimpotrivă, au considerat că sechestrul asigurător poate fi instituit și asupra bunurilor imobile ale debitorului, fiind aplicabile în această privință dispozițiile art. 907 din Codul comercial, raportate la art. 591 din Codul de procedură civilă.
Aceste din urmă instanțe au interpretat și au aplicat corect dispozițiile legii.
Într-adevăr, potrivit art. 907 alin. 1 din Codul comercial, „Partea interesată în o cauză comercială va putea deodată cu intentarea acțiunii să ceară a se pune sechestru asigurător asupra averii mobile a debitorului său conform art. 614 și următoarele din procedura civilă după deosebirile mai jos enunțate”, prevăzându-se prin alineatul următor că „va putea de asemenea să urmărească și să poprească pentru sumele cuprinse în titlul său sumele sau efectele datorate debitorului său de către un al treilea, conformându-se dispozițiilor art. 456 și următoarele din Codul de procedură civilă”.
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 908 alin. 1 din Codul comercial, „Sechestrul sau poprirea nu se va putea înființa decât numai cu dare de cauțiune, afară de cazul când cererea de sechestru sau de poprire se va face în virtutea unei cambii sau a unui alt efect comercial la ordin sau la purtător, protestat de neplată”.
În continuare, prin alin. 2 al aceluiași articol se prevede că „Judecătoria se va pronunța asupra sechestrului în camera de consiliu, fără prealabila chemare a părților”, iar în alin. 3 se precizează că „Sechestrul asigurător nu poate fi ridicat decât dacă debitorul va consemna suma, capital, interese și cheltuieli, pentru care s-a înființat acel sechestru”.
Așadar, aceste reglementări au un caracter special, specific raporturilor juridice de drept comercial, cu privire la obligativitatea cauțiunii la momentul formulării cererii de sechestru sau poprire asigurătorie, precum și în legătură cu ridicarea sechestrului asigurător.
Or, în ceea ce privește celelalte aspecte referitoare la instituirea sechestrului asigurător în materia litigiilor comerciale partea interesată nu poate fi scutită de respectarea dispozițiilor Codului de procedură civilă referitoare la această măsură asigurătorie, dispoziții la care face trimitere norma de reglementare cuprinsă în art. 907 din Codul comercial.
Trebuie observat însă că prevederile art. 614 și următoarele din vechiul Cod de procedură civilă, la care se face trimitere prin art. 907 alin. 1 din Codul comercial, se regăsesc în cuprinsul art. 591-596 din actuala reglementare.
Or, potrivit reglementării din art. 60 raportat la art. 48 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispozițiile de modificare și completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază care trebuie să țină seama de situația juridică a normei de trimitere.
Sub acest aspect, dispozițiile art. 591 alin. 1 teza I din Codul de procedură civilă: „Creditorul care nu are titlul executoriu, dar a cărui creanță este constatată prin act scris și este exigibilă, poate solicita înființarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale debitorului, dacă dovedește că a intentat acțiune”.
Această prevedere impune astfel să se considere implicit modificat și cuprinsul art. 907 alin. 1 din Codul comercial, care se referă doar la sechestrul asigurător asupra „averii mobile” a debitorului, în condițiile în care, potrivit legislației actuale sechestrul asigurător poate fi dispus atât asupra bunurilor mobile cât și a celor imobile.
O atare interpretare este impusă și de particularitatea raportului juridic de drept comercial, care se caracterizează prin celeritate, astfel încât încheierea de modificare sau de stingere a acestuia să se facă cu maximă operativitate și în condiții de bună-credință, pentru că rațiunea finală a unui asemenea raport juridic este îndeplinirea lui întocmai.
Ca urmare, în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a obligațiilor comerciale ce revin părților din convențiile încheiate, datorită culpei debitorului sau altor cauze, trebuie să se dea posibilitatea creditorului să acceadă la garanții de natură a-i asigura atât executarea integrală a obligațiilor asumate de debitor, cât și protecția sa eficientă împotriva riscurilor ce ar putea împiedica îndestularea sa.
Soluționarea corespunzătoare a acestei situații de maximă importanță pentru garantarea eficienței relațiilor comerciale impune examinarea evoluției reglementărilor legislative existente în materie.
În această privință, Codul comercial, promulgat în anul 1887, a preluat soluția existentă atunci și în Codul de procedură civilă, în care era prevăzută, la art. 614 și următoarele, posibilitatea instituirii sechestrului asigurător numai asupra bunurilor mobile ale debitorului.
Abia prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 138/2000 s-a reglementat, în cadrul noului conținut ce s-a dat art. 591 din Codul de procedură civilă, posibilitatea instituirii sechestrului asigurător și asupra bunurilor imobile ale debitorului, prevăzându-se în alin. 1 al acestui articol: „creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanță este constatată prin act scris și este exigibilă, poate solicita înființarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale debitorului, dacă dovedește că a intentat acțiune”, putând „fi obligat la plata unei cauțiuni în cuantumul fixat de către instanță”.
Or, în raport cu această reglementare, art. 907 alin. 1 din Codul comercial, prin care era limitată posibilitatea de a se cere punerea sechestrului asigurător numai asupra averii mobile a debitorului, ca și în conținutul anterior al art. 591 din Codul de procedură civilă, nu poate fi considerat că nu a fost modificat implicit, pentru ca dispozițiile anterioare identice ale celor două articole să aibă dispoziții corespunzătoare.
O astfel de interpretare se impune întrucât nu se poate presupune că legiuitorul ar fi urmărit să rămână mai puțin exigent față de debitorul dintr-o relație comercială decât față de cel dintr-un raport contractual de drept comun.
Aplicabilitatea și în materie comercială a reglementării novatoare din art. 591 alin. 1 al Codului de procedură civilă este impusă și de dispozițiile art. 721 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora dispozițiile acestui cod „alcătuiesc procedura de drept comun în materie civilă și comercială”.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum și ale art. 329 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul în interesul legii și a se stabili că dispozițiile art. 907 din Codul comercial se interpretează prin trimitere la prevederile art. 591 alin. 1 teza I din Codul de procedură civilă, în sensul că în materie comercială sechestrul asigurător se poate înființa și asupra bunurilor imobile ale debitorului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
D E C I D:
Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Dispozițiile art. 907 din Codul comercial se interpretează prin trimitere la prevederile art. 591 alin. 1 teza I din Codul de procedură civilă, în sensul că:
În materie comercială, sechestrul asigurător se poate înființa și asupra bunurilor imobile ale debitorului.
Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 decembrie 2007.
PREȘEDINTELELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei