ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
– SECȚIILE UNITE –
DECIZIA Nr. LXXXV (85) din 10 decembrie 2007 Dosar nr. 53/2007
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 685 din 07/10/2008
Sub președinția domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție,
Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-au întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la competența materială de soluționare a acțiunilor formulate împotriva înscrierii incidentului bancar la Centrala de Incidente și Plăți din cadrul Băncii Naționale a României.
Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenți 86 de judecători din totalul de 115 aflați în funcție.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de procurorul Antoaneta Florea.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, solicitând admiterea acestuia și pronunțarea unei decizii, în sensul că acțiunile formulate împotriva înscrierii incidentului bancar la Centrala de Incidente și Plăți din cadrul Băncii Naționale a României sunt de competența tribunalului, ca instanță de drept comun în materie comercială, în conformitate cu prevederile art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă.
SECȚIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:
Prin recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, se învederează că în practica judiciară nu există un punct de vedere unitar cu privire la competența materială de soluționare a acțiunilor formulate împotriva înscrierii incidentului bancar la Centrala de Incidente și Plăți din cadrul Băncii Naționale a României.
S-a relevat că unele instanțe au considerat că, din moment ce dispozițiile din Ordonanța Guvernului nr. 11/1993, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 83/1994, care a modificat prevederile Legii nr. 58/1934 și ale Legii nr. 59/1934, stabilesc competența de soluționare a acțiunilor privind cecul, cambia și biletul la ordin în favoarea judecătoriei, tot judecătoriei trebuie să îi revină și competența de soluționare și acțiunile formulate împotriva înscrierii incidentului bancar.
S-a motivat că aceste instrumente de plată au valoare de titluri executorii, astfel că tot ceea ce are legătură cu oprirea folosirii lor, inclusiv verificarea respectării de către utilizatori a obligațiilor de executare a unor asemenea instrumente, revine judecătoriei, ca instanță de executare.
Alte instanțe, dimpotrivă, au apreciat că astfel de acțiuni au un caracter comercial, neevaluabil în bani, încât competența de soluționare a lor în primă instanță revine tribunalului în baza art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă.
În motivarea acestui din urmă punct de vedere s-a subliniat că asemenea acțiuni sunt distincte, întemeiate pe dispozițiile Regulamentului nr. 1/2001 emis de Banca Națională a României, fără să le fie aplicabile prevederile speciale referitoare la cambie, bilet la ordin sau cec, astfel încât nici competența de soluționare nu poate fi stabilită în raport cu acele norme.
Aceste din urmă instanțe au interpretat și aplicat corect dispozițiile legii.
Într-adevăr, potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă, procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei, precum și procesele și cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani sunt de competența tribunalului, în primă instanță.
Pe de altă parte, în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. (1) din Regulamentul nr. 1/2001 privind organizarea și funcționarea la Banca Națională a României a Centralei Incidentelor de Plăți, această autoritate este un centru de intermediere care gestionează informația specifică incidentelor de plăți, pentru interesul public, inclusiv pentru scopurile utilizatorilor.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 2 lit. b) din același regulament, incidentul de plată reprezintă „neîndeplinirea întocmai și la timp a obligațiilor participanților, înaintea sau în timpul procesului de decontare a instrumentului, obligații rezultate prin efectul legii și/sau al contractului care le reglementează, a căror neîndeplinire este adusă la cunoștință CIP de către persoanele declarante, pentru apărarea interesului public;”.
Este adevărat că acest act normativ, deși reglementează înființarea și funcționarea Centralei Incidentelor de Plăți (CIP), nu stabilește competența de soluționare a acțiunilor în legătură cu incidentele de plată.
În lipsa unei atare reglementări, într-o asemenea situație, instanța competentă să soluționeze aceste acțiuni nu poate fi decât instanța comercială de drept comun, respectiv tribunalul, având în vedere natura juridică a activității desfășurate de Centrala Incidentelor de Plăți.
Astfel, Centrala Incidentelor de Plăți este organizată și funcționează la nivelul Băncii Naționale a României, iar operațiunile desfășurate de aceasta sunt de natură bancară.
Or, în acest sens, prin art. 3 pct. 11 din Codul comercial sunt considerate fapte de comerț și operațiunile de bancă și schimb, fără să fie definit însă în ce constă operațiunea fundamentală de bancă pentru a fi considerată o faptă de comerț obiectivă.
Față de această situație, caracterizarea ei se poate realiza prin raportare la reglementarea activității bancare, denumită și de comerț de bancă, astfel cum este reglementată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007.
În acest sens, prin art. 285 din ordonanța menționată se prevede că „băncile sunt instituții de credit cu vocație universală, care pot desfășura oricare dintre activitățile prevăzute în secțiunea 1.2 a cap. II din titlul I, partea I”, iar în conformitate cu art. 18 alin. (1) lit. r) din același act normativ, „instituțiile de credit pot desfășura, în limita autorizației acordate […] r) orice alte activități sau servicii, în măsura în care acestea se circumscriu domeniului financiar, cu respectarea prevederilor legale speciale care reglementează respectivele activități, dacă este cazul”.
Este semnificativ că în alin. (3) al aceluiași articol se precizează că „dispozițiile alin. (1) se interpretează și se aplică astfel încât activitățile enumerate la alin. (1) să acopere orice operațiuni, tranzacții, produse și servicii care se înscriu în sfera acestor activități sau pot fi asimilate acestora, inclusiv serviciile auxiliare acestor activități”.
Ca urmare, chiar dacă prin Codul comercial nu sunt definite operațiunile de bancă și schimb, cât timp aceste operațiuni sunt suficient stabilite și delimitate de alte activități în cadrul secțiunii 1.2 a cap. II din titlul I partea I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006, se impune să se constate că actele de gestionare a informației specifice incidentelor de plăți constituie operațiuni bancare accesorii, efectuate de Banca Națională a României prin Centrala Incidentelor de Plăți, având astfel vădită natură comercială.
De altfel, prin art. 56 din Codul comercial se prevede că „dacă un act este comercial numai pentru una din părți, toți contractanții sunt supuși, în ce privește acest act, legii comerciale”, așa că și în situația când printre utilizatorii informațiilor gestionate de Centrala Incidentelor de Plăți se află și persoane fizice sau juridice care nu au calitatea de comerciant este aplicabilă tot legea comercială pentru că întregul raport juridic are un asemenea caracter.
Așadar, câtă vreme pentru una dintre părți, respectiv Banca Națională a României, prin Centrala Incidentelor de Plăți, actul este comercial, întregul raport juridic ce se referă la actul respectiv trebuie să fie supus legii comerciale.
Caracterul special al normelor de drept comercial față de cele ale Codului civil, subliniat prin art. 1 din Codul comercial, determină deci aplicarea reglementărilor din acest cod oricăror acte care privesc raporturi juridice în care una dintre părți are calitatea de comerciant, chiar dacă o atare calitate lipsește celorlalte părți, astfel că litigiile ivite în legătură cu astfel de raporturi revin în competența de judecată a tribunalului, ca primă instanță de drept comun, în materie comercială, în conformitate cu prevederile art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă.
De aceea, prevederile din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin, precum și din Legea nr. 59/1934 asupra Cecului, prin care se stabilește că judecătoria este instanța competentă să soluționeze cererile având ca obiect învestirea cu formulă executorie a cambiei, a biletului la ordin, a cecului sau a opoziției la executarea acestor titluri, nu sunt aplicabile în cazul acțiunilor formulate împotriva înscrierii incidentelor de plăți, deoarece dispozițiile cu caracter normativ ale celor două legi, fiind cu caracter special, restrâns numai la domeniile pe care le reglementează, derogatorii de la normele generale, nu pot fi decât de strictă interpretare și nesusceptibile de a fi luate în considerare prin analogie.
Așa fiind, cum operațiunile efectuate de Banca Națională a României prin Centrala Incidentelor de Plăți sunt fapte de comerț obiective, iar litigiile ce se nasc din aceste raporturi juridice de natură comercială nepatrimoniale, soluționarea lor nu poate reveni decât tribunalului, ca primă instanță de drept comun în materie comercială.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu referire la art. 329 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul în interesul legii și a se stabili că acțiunile în anularea incidentelor de plăți înscrise în Fișierul național de incidente de plăți sunt de competența tribunalului, ca primă instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
D E C I D:
Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În aplicarea dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă, raportat la art. 3 pct. 11 din Codul comercial, stabilesc:
Acțiunile în anularea incidentelor de plăți înscrise în Fișierul național de incidente de plăți sunt de competența tribunalului, ca primă instanță.
Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 decembrie 2007.
PREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei