Decizia nr. 25 din 02 iunie 2008 cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 159 alin. 8 fraza a II-a din Codul de procedură penală

    ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

– SECȚIILE UNITE –

    DECIZIA Nr. 25 din 2 iunie 2008                                          Dosar nr. 8/2008

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 372 din 03/06/2009

    Sub președinția domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție,

Secții Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în legătură cu interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 159 alin. 8 fraza a II-a din Codul de procedură penală referitoare la termenul de soluționare a recursului declarat împotriva încheierii prin care s-a hotărât asupra prelungirii arestării preventive dispuse în cursul urmăririi penale.

Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenți 87 de judecători din totalul de 115 aflați în funcție.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de procurorul Gabriela Scutea, adjunct al procurorului general.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, solicitând admiterea acestuia, în sensul de a se stabili că termenul prevăzut de art. 159 alin. 8 fraza a II-a din Codul de procedură penală are caracter de recomandare, deoarece nu este prevăzută nicio sancțiune în cazul nerespectării sale.

     SECȚIILE UNITE,

     deliberând asupra recursurilor în interesul legii, constată următoarele:

În practica instanțelor judecătorești nu există un punct de vedere unitar cu privire la termenul prevăzut în art. 159 alin. 8 fraza a II-a din Codul de procedură penală pentru soluționarea recursului declarat împotriva încheierii prin care s-a hotărât asupra prelungirii arestării preventive dispuse în cursul urmăririi penale.

Astfel, unele instanțe s-au pronunțat în sensul că termenul pentru soluționarea recursului declarat împotriva încheierii prin care s-a hotărât asupra prelungirii arestării preventive, dispusă în cursul urmăririi penale, are caracter de recomandare, iar ca urmare au judecat recursul și după expirarea duratei arestării preventive dispuse anterior încheierii atacate.

S-a argumentat că acest termen este instituit pentru a asigura celeritatea judecării cauzei, ceea ce face necesară soluționarea recursului până la expirarea duratei arestării preventive dispuse anterior încheierii atacate, dar în cazul nerespectării lui nu este prevăzută nicio sancțiune.

Alte instanțe, dimpotrivă, au considerat că termenul stabilit pentru soluționarea unui asemenea recurs este peremptoriu și, în consecință, au judecat totdeauna acest recurs înainte de expirarea duratei arestării preventive.

Aceste din urmă instanțe au interpretat și aplicat corect dispozițiile legii.

Procedura prelungirii arestării preventive dispuse în cursul urmăririi penale conține, potrivit reglementării ce i s-a dat în art. 159 din Codul de procedură penală, o succesiune de momente, subliniate prin dispoziții de detaliu menite să asigure desfășurarea acestei faze procesuale în cadrul rigorilor privind dreptul la libertate și la siguranță, astfel cum acestea sunt formulate prin art. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.

În evidențierea unuia dintre aceste momente, prin alin. 8 din articolul menționat s-a prevăzut că „încheierea prin care s-a hotărât asupra prelungirii arestării poate fi atacată cu recurs de procuror sau de inculpat în termen de 24 de ore de la pronunțare, pentru cei prezenți, sau de la comunicare, pentru cei lipsă”, precizându-se, în continuare, că „recursul se soluționează înainte de expirarea duratei arestării preventive dispuse anterior încheierii atacate”.

Din formularea imperativă, inclusă în partea finală a acestui alineat, rezultă neîndoielnica voință a legiuitorului ca recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a hotărât asupra prelungirii măsurii arestării preventive, dispusă în cursul urmăririi penale, să fie soluționat în mod necondiționat înainte de expirarea duratei arestării preventive luate anterior încheierii atacate.

Această formulare este conformă întregului context de reglementare a procedurii privind prelungirea arestării preventive dispuse în cursul urmăririi penale, în cadrul căreia prin dispozițiile fiecărui alineat al art. 159 din Codul de procedură penală sunt evidențiate modalitățile concrete de realizare și termenele ce trebuie respectate în raport cu succesiunea fiecărui moment, astfel ca întregul ciclu de operațiuni judiciare inerente să asigure îndeplinirea tuturor actelor necesare în condițiile de maximă rapiditate impuse de stricta limitare în timp a unei asemenea măsuri privative.

În acest sens, este de observat că, în ansamblul lor, prevederile art. 159 din Codul de procedură penală se referă la termene de scurtă durată, în așa fel încât nerespectarea oricăruia dintre ele ar determina situarea procedurii prelungirii arestării preventive în afara cadrului legal, ceea ce ar fi inadmisibil.

De altfel, prevederii alin. 10 al art. 159 din Codul de procedură penală, în sensul că „dispozițiile art. 1403 alin. 3-7 și 9 se aplică în mod corespunzător la judecarea recursului”, nu i se poate da altă semnificație decât aceea că voința legiuitorului a fost ca însăși procedura soluționării recursului împotriva încheierii referitoare la prelungirea arestării preventive, dispusă în cursul urmăririi penale, să se desfășoare în totalitatea ei în condiții de asigurare integrală a cerințelor de legalitate, specifice acestei căi de atac, fără a se face vreo derogare cu privire la termenele stabilite.

Așadar, în raport cu considerentele învederate, se impune să se considere că sintagma „înainte de expirarea duratei arestării preventive dispuse anterior încheierii atacate”, cuprinsă în partea finală a art. 159 alin. 8 din Codul de procedură penală, are caracter imperativ și nu de recomandare, astfel că recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus admiterea sau respingerea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive va fi soluționat totdeauna înainte de expirarea duratei arestării preventive dispuse anterior încheierii atacate.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum și ale art. 4142 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii și a se decide în sensul concluziilor la care s-a ajuns prin considerentele ce precedă.

     PENTRU ACESTE MOTIVE

     În numele legii

     D E C I D:

     Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Dispozițiile art. 159 alin. 8 fraza a II-a din Codul de procedură penală se interpretează în sensul că:

1. sintagma folosită de legiuitor „înainte de expirarea duratei arestării preventive dispuse anterior încheierii atacate” are caracter imperativ, și nu de recomandare;

2. recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus admiterea sau respingerea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive va fi soluționat întotdeauna înainte de expirarea duratei arestării preventive dispuse anterior încheierii atacate.

Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură penală.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 iunie 2008.

 

    PREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,
prov. univ. dr. NICOLAE POPA

 

    p. Prim-magistrat-asistent
Victoria Maftei,
eliberată din funcție prin pensionare,
Adriana Daniela White