Decizia nr. 29 din 02 iunie 2008 cu privire necompetenţa instanţei învestită cu judecarea acţiunii penale în cazul infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană fără a poseda permis de conducere de a soluţiona acţiunea civilă exercitată de proprietarul sau deţinătorul autoturismului avariat sau distrus în timpul săvârşirii infracţiunii rutiere

 ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

– SECȚIILE UNITE –

    DECIZIA Nr. 29 din 2 iunie 2008                                                  Dosar nr. 12/2008

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 230 din 08/04/2009

    Sub președinția domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție,

    Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-au întrunit pentru a examina recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Bacău și de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, privind soluționarea în cadrul procesului penal a acțiunii civile exercitate de proprietarul autoturismului avariat de către inculpatul trimis în judecată numai pentru infracțiunea de conducere fără permis.

    Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenți 87 de judecători din totalul de 115 aflați în funcție.

    Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de procurorul Gabriela Scutea, adjunct al procurorului general.

    Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a se stabili că, în asemenea cazuri, acțiunea civilă nu este admisibilă în fața instanței penale, deoarece infracțiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere este o infracțiune de pericol, iar nu de prejudiciu cu efecte complexe.

     SECȚIILE UNITE,

     deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

    În legătură cu soluționarea acțiunii civile exercitate în cadrul procesului penal de către proprietarul sau deținătorul autoturismului avariat de către inculpatul trimis în judecată numai pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, s-a constatat că instanțele judecătorești nu au un punct de vedere unitar.

    Astfel, unele instanțe au considerat că în astfel de situații acțiunea civilă poate fi alăturată celei penale, deoarece ambele acțiuni au la bază aceeași faptă penală a inculpatului care, neposedând permis de conducere, a produs accidentul urmat de avarierea autoturismului.

    Alte instanțe, dimpotrivă, au apreciat că acțiunea civilă nu este admisibilă în fața instanței penale, deoarece infracțiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere este o infracțiune de pericol, iar nu de prejudiciu cu efecte complexe.

    Aceste din urmă instanțe au interpretat și aplicat corect dispozițiile legii.

    Așa cum s-a statuat prin Decizia de îndrumare a Plenului Tribunalului Suprem nr. 1 din 14 martie 1968, atunci când persoana care, conducând pe drumurile publice un autovehicul, fără a avea permis de conducere, săvârșește și alte acte comisive sau omisive, producând pagube materiale prin degradarea sau distrugerea bunurilor din culpă, poate fi obligată de către instanța penală la plata despăgubirilor civile pentru repararea daunelor numai dacă acele fapte, distincte de infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere, cad sub prevederile legii penale și făptuitorul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea lor.

    Pe de altă parte, prin Decizia nr. I din 23 februarie 2004, dată în interesul legii, Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au stabilit că instanța penală sesizată cu judecarea acțiunii penale în cazul infracțiunilor cu efecte complexe, cum sunt cele de ucidere din culpă și de vătămare corporală din culpă, săvârșite de un conducător auto, este învestită să judece acțiunea civilă, alăturată celei penale, prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă, atât cu privire la pretențiile formulate în legătură cu decesul victimei sau cu vătămările corporale suferite, cât și cu privire la pretențiile referitoare la bunurile distruse sau deteriorate, ca urmare a aceleiași fapte.

    S-a considerat că această interpretare este conformă prevederilor art. 14 alin. 1-3 din Codul de procedură penală, cu referire la art. 998 și 999 din Codul civil, din care rezultă că legiuitorul nu a urmărit să limiteze posibilitatea persoanei vătămate, constituită ca parte civilă, de a obține în cadrul procesului penal o justă și integrală reparare a pagubei.

    În acest context, imperativul bunei administrări a justiției și dreptul oricărei persoane la un proces echitabil și într-un termen rezonabil, în condițiile în care atât acțiunea penală, cât și acțiunea civilă se referă la aceeași faptă, impun ca instanța învestită să hotărască asupra temeiniciei acuzației penale să se pronunțe și cu privire la obligațiile cu caracter civil ce decurg din fapta respectivă.

    Dar, așa cum s-a stabilit de Secțiile Unite prin Decizia nr. I din 23 februarie 2004, acțiunea civilă poate fi alăturată celei penale numai atunci când fapta de conducere culpabilă pe drumurile publice întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni de rezultat, ce a generat efecte complexe, determinând prejudicii multiple, cum ar fi în cazul producerii decesului victimei sau al vătămării integrității sale corporale.

    Când însă acțiunea penală privește infracțiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere [prevăzută la art. 78 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, astfel cum a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2006], nu mai există temei pentru exercitarea acțiunii civile alături de cea penală.

    Din moment ce, în raport cu prevederile art. 14 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală, acțiunea civilă ce poate fi alăturată celei penale are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, răspundere care, în conformitate cu dispozițiile art. 998 și 999 din Codul civil, nu poate fi antrenată decât dacă fapta a cauzat altuia prejudiciu, se impune ca numai o atare faptă să poată constitui temei pentru alăturarea acțiunii civile celei penale.

    Or, câtă vreme sesizarea instanței penale este făcută doar cu judecarea infracțiunii de conducere pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere, infracțiune care prin natura ei nu este generatoare de prejudiciu, persoana vătămată prin efectele altor acte ale inculpatului, comise cu aceeași ocazie, nu este îndreptățită să se constituie parte civilă în cauza respectivă și să alăture acțiunea sa civilă celei penale.

    A considera altfel ar însemna să se admită posibilitatea exercitării și alăturării oricărei acțiuni civile la acțiunea penală, fără să decurgă din aceasta, ceea ce ar fi contrar principiilor ce guvernează procesul penal.

    Într-adevăr, trebuie observat sub acest aspect că infracțiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană fără a avea permis de conducere nu este cauzatoare de pagube materiale prin ea însăși, întrucât, pentru producerea acestora, cel care conduce autovehiculul trebuie să mai săvârșească cel puțin un act comisiv sau omisiv care să aibă drept urmare producerea prejudiciului.

    De aceea, într-o astfel de situație, în care conducătorul auto a săvârșit și un act comisiv sau omisiv generator de daune, cererea de despăgubiri nu poate fi admisă de instanța penală dacă fapta prin care au fost produse pagubele nu este incriminată de legea penală.

    Așa fiind, instanța penală sesizată cu judecarea infracțiunii prevăzute de art. 78 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, astfel cum a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2006, nu poate acorda despăgubirile civile ce derivă dintr-un alt act, distinct de cele incriminate prin textul menționat.

    În consecință, în temeiul art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004, republicată, precum și al art. 4142 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii și a se stabili că dispozițiile art. 78 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, astfel cum a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2006, se interpretează în sensul că instanța învestită cu soluționarea acțiunii penale, în cazul infracțiunii de conducere pe drumurile publice de către o persoană fără a poseda permis de conducere, nu va soluționa și acțiunea civilă exercitată de proprietarul sau deținătorul autoturismului avariat sau distrus în timpul săvârșirii infracțiunii rutiere.

     PENTRU ACESTE MOTIVE

     În numele legii

     D E C I D:

     Admit recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Bacău și de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

    În interpretarea dispozițiilor art. 78 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 49/2006, stabilesc că:

    Instanța învestită cu judecarea acțiunii penale în cazul infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană fără a poseda permis de conducere nu va soluționa și acțiunea civilă exercitată de proprietarul sau deținătorul autoturismului avariat sau distrus în timpul săvârșirii infracțiunii rutiere.

    Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură penală.

    Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 iunie 2008.

 

    PREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

 

    Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei