ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
– SECŢIILE UNITE –
D E C I Z I A nr. 5 Dosar nr. 30/2008
Şedinţa de la 19 ianuarie 2009
Sub preşedinţia,
Domnului profesor univ.dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constituită în Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit la data de 10 noiembrie 2008 pentru a examina recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj, cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 11 alin. 2 teza I din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 88 de judecători din totalul de 117 aflaţi în funcţie.
Fiind nevoie de timp mai îndelungat, în vederea deliberării, s-a amânat pronunţarea pentru astăzi 19 ianuarie 2009, când
SECŢIILE UNITE,
Deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:
Prin recursul în interesul legii se arată că instanţele de fond (judecătorii sindici) din raza de competenţă a Curţii de Apel Cluj şi completul specializat din cadrul secţiei comerciale, de contencios administrativ şi fiscal a acestei curţi au interpretat şi aplicat diferit dispoziţiile art. 11 alin. 2 teza I din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, referitor la atribuţiile judecătorului sindic.
Astfel, se învederează că unele instanţe au interpretat restrictiv dispoziţiile legale sus-menţionate, în sensul că atribuţiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului şi la procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei.
Această opinie a fost argumentată prin caracterul limitat al atribuţiilor judecătorului sindic, riscul antrenării în procedura insolvenţei a unor părţi care nu au niciun astfel de interes şi obligarea lor să se supună rigorilor Legii nr. 85/2006, riscul încălcării unor norme de competenţă pentru cauze date în competenţa expresă a unei anumite instanţe şi prin privarea părţilor de dublul grad de jurisdicţie pentru cauzele în care hotărârile sunt susceptibile de apel şi recurs, având în vedere dispoziţiile art. 12 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora hotărârile pronunţate în procedura insolvenţei sunt supuse numai recursului.
Alte instanţe, dimpotrivă, au dat o interpretare extensivă dispoziţiilor art. 11 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, în sensul că judecătorul sindic are în competenţă atât procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei cât şi alte cereri şi procese a căror finalitate este întregirea averii debitorului, exclusiv cele date prin legi speciale în competenţa unei anumite instanţe.
În acest sens, s-a apreciat că scopul procedurii insolvenţei este şi acela al maximizării averii debitorului, iar prin procesele în care se urmăreşte realizarea unui drept de creanţă, revendicarea unui bun, clarificarea situaţiei tabulare a unui imobil etc, se asigură realizarea scopului urmărit, astfel că aceste cereri sunt de competenţa judecătorului sindic.
S-a mai reţinut că judecătorul sindic este cel care, prin intermediul celorlalţi participanţi la procedură, cunoaşte situaţia concretă a debitorului şi modalităţile în care pot fi valorificate eficient bunurile acestuia, iar sintagma „principalele atribuţii ale judecătorului-sindic” nu exclude competenţa acestuia şi pentru alte cereri şi procese în care este implicat debitorul din procedură.
În legătură cu această chestiune de drept, în privinţa căreia s-a considerat că instanţele nu au un punct de vedere unitar, se constată următoarele:
Din examinarea prevederilor art. 11 din Legea nr. 85/2006 care reglementează atribuţiile judecătorului sindic, rezultă fără echivoc intenţia legiuitorului de a delimita atribuţiile jurisdicţionale ale judecătorului sindic de cele de administrare a procedurii insolvenţei, precum şi de cele de gestiune, atribuţii ce revin, în principal, administratorului judiciar, lichidatorului şi celorlalţi participanţi la procedură.
Pe de altă parte, controlul judecătorului sindic se raportează numai la aspectele de legalitate, fără a avea în vedere şi aspectele de oportunitate, ce cad în sarcina creditorilor şi organelor acestora.
De asemenea, analizând prevederile alin. 1 al art. 11 din lege, care enumeră în mod expres „principalele atribuţii ale judecătorului sindic”, se constată că aceste norme au un caracter exemplificativ şi nu exhaustiv, deoarece prin conţinutul dispoziţiilor alin. 2 al aceluiaşi articol, se stabilesc judecătorului sindic noi atribuţii ce privesc controlul asupra activităţii participanţilor la procedură, în referire la actele şi operaţiunile care se desfăşoară după deschiderea procedurii insolvenţei.
Prin sintagma „procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei” legiuitorul a avut în vedere toate acele cereri şi procese care decurg din măsurile dispuse în cursul procedurii insolvenţei.
Având în vedere multitudinea activităţilor specifice procedurii insolvenţei, este imposibilă stabilirea concretă a tuturor operaţiunilor ce au loc pe parcursul desfăşurării insolvenţei, întrucât acestea variază de la o situaţie juridică la alta sau de la un debitor la altul.
Astfel, soluţia aleasă de legiuitor este pe de o parte exhaustivă în sensul că nu limitează atribuţiile judecătorului sindic numai la cazurile concrete enumerate în alin. 1 al art. 11 din lege ci, are în vedere şi controlul tuturor operaţiunilor şi actelor săvârşite de către administratorul judiciar, lichidator, debitori şi alţi participanţi la desfăşurarea procedurii precum şi litigiile, procesele şi cererile ce au legătură directă cu insolvenţa şi sunt prevăzute de Legea nr. 85/2006.
În acelaşi timp, însă, această soluţie legislativă este şi restrictivă în sensul că judecătorul sindic nu are atribuţii în soluţionarea unei cereri ori acţiuni ce transcede procedurii insolvenţei, respectiv realizarea unui drept, o pretenţie, somaţie de plată, ori recuperarea unei creanţe, operaţiuni care nu sunt prevăzute în mod expres de Legea nr. 85/2006, fiind reglementate prin dispoziţiile dreptului comun şi aparţinând competenţei judecătorului de fond.
O calificare corectă a unei astfel de acţiuni sau operaţiuni are importanţă specială în primul rând pentru stabilirea căii de atac, în caz contrar părţile putând fi private de dublu grad de jurisdicţie pentru cauzele în care hotărârile sunt susceptibile de apel şi recurs sau să fie supuse rigorilor specifice procedurii insolvenţei.
Pe de altă parte, nu este just să se creeze debitorului aflat în insolvenţă un tratament juridic privilegiat, în afara celui prevăzut de legea specială, întrucât s-ar încălca celorlalte părţi chemate în judecată, în calitate de pârâţi, dreptul la un proces echitabil garantat de dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Egalitatea de tratament juridic dintre debitor şi alte persoane care nu participă la procedură derivă şi din conţinutul dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, care se referă la suspendarea de drept a tuturor acţiunilor judiciare sau extrajudiciare formulate în contra debitorului aflat în insolvenţă şi care au ca obiect realizarea unor creanţe asupra debitorului sau bunurilor sale.
Prin prezentul recurs în interesul legii se susţine că instanţele judecătoreşti nu au un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale ce au fost examinate, dar existenţa practicii neunitare este evidenţiată exclusiv prin hotărâri pronunţate la nivelul Curţii de Apel Cluj, fără a se pretinde că o astfel de situaţie s-ar întâlni şi la nivelul altor curţi de apel.
Or, pentru atare situaţie, sunt stabilite alte modalităţi de rezolvare decât cea reglementată prin dispoziţiile art. 329 din Codul de procedură civilă.
Astfel, prin art. 51 lit. „c” din Legea nr. 304/2004, republicată, se prevede ca o atribuţie a adunărilor generale ale judecătorilor ce se organizează la instanţele judecătoreşti, anual sau ori de câte ori este necesar, cea privind dezbaterea problemelor de drept.
Totodată, prin art. 11 lit. „d”, art. 13 lit. „e”, art. 15 lit. „d” şi art. 17 lit. „d” din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005, este prevăzută ca atribuţie a vicepreşedintelui tribunalului, al tribunalului specializat şi, respectiv al judecătoriei coordonarea activităţii de unificare a practicii judiciare.
În vederea determinării cât mai exacte a cadrului în care să se desfăşoare această activitate, Plenul CSM a adoptat Hotărârea nr. 46 din 1 februarie 2007, prin care a completat regulamentul sus-menţionat introducându-se după art. 26 o nouă secţiune, secţiunea a IV a, intitulată „măsuri pentru unificarea practicii judiciare”.
În consecinţă, atunci când se constată existenţa unei practici neunitare la nivelul unei singure curţi de apel, urmează să se procedeze în conformitate cu dispoziţiile cuprinse în această secţiune, respectiv să se discute mai întâi la nivelul fiecărei secţii sau, după caz, al fiecărei instanţe, problemele de drept care au condus la pronunţarea unor soluţii diferite, iar în final aceste probleme să fie dezbătute în întâlnirile judecătorilor din cadrul curţii de apel şi ai instanţelor din circumscripţia acesteia.
Având în vedere că, aşa cum s-a arătat, în legătură cu problema de drept examinată nu se pretinde că ar exista practică neunitară şi la nivelul altor curţi decât Curtea de Apel Cluj, care a formulat sesizarea, fiind deci evidenţiată o situaţie particulară şi nu una de ansamblu, se constată că dispoziţiile art. 329 alin. 1 din Codul de procedură civilă nu sunt incidente, astfel că urmează a fi respins recursul în interesul legii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D
Resping sesizarea formulată prin recursul în interesul legii declarat de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Cluj, cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 11 alin. 2 teza I din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, republicată, constatând că în practica instanţelor nu s-au ivit soluţionări diferite în această materie.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2009.
PREŞEDINTELE
ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Prof.univ.dr.Nicolae Popa
PRIM MAGISTRAT ASISTENT
Adriana Daniela White