ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
– SECȚIILE UNITE –
D E C I Z I A nr. 16 Dosar nr. 4/2009
Sub președinția,
Domnului profesor univ.dr. Nicolae Popa, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție,
Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. a din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-au întrunit pentru a examina recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu incidența dispozițiilor art. 397 – 399 din Codul de procedură penală în ipoteza soluționării cererilor de revizuire a hotărârilor judecătorești având ca obiect plângeri împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată.
Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenți 73 de judecători din totalul de 115 aflați în funcție.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de procurorul Gabriela Scutea, adjunct al procurorului general.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, solicitând admiterea acestuia în sensul de a se stabili că cererile de revizuire a hotărârilor judecătorești ce au ca obiect plângeri împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată se soluționează de către instanță fără parcurgerea procedurii prevăzute de art. 397-399 din Codul de procedură penală.
SECȚIILE UNITE,
Deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:
Prin recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, se susține că instanțele judecătorești nu au un punct de vedere unitar în aplicarea dispozițiilor art. 397-399 din Codul de procedură penală, în cazul soluționării cererilor de revizuire a hotărârilor având ca obiect plângeri împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată.
S-a relevat, în acest sens, că unele instanțe au apreciat că astfel de cereri nu pot fi adresate direct instanței de judecată, considerând că trebuie parcursă mai întâi procedura necesară efectuării actelor de cercetare la procuror, potrivit prevederilor art. 397-399 din Codul de procedură penală.
S-a învederat totodată că alte instanțe, dimpotrivă, au procedat la soluționarea directă a cererilor de revizuire a hotărârilor judecătorești prin care au fost soluționate plângeri împotriva rezoluției sau ordonanței de netrimitere în judecată, fără parcurgerea procedurii prealabile prevăzută în art. 397-399 din Codul de procedură penală.
S-a apreciat, prin recursul în interesul legii, că aceste din urmă instanțe au interpretat și aplicat corect dispozițiile legii.
În argumentarea acestui punct de vedere s-a arătat că, potrivit dispozițiilor legale aplicabile, nu pot constitui obiect al revizuirii decât hotărârile judecătorești prin care s-a rezolvat fondul cauzei, astfel că în cazul soluțiilor întemeiate pe prevederile art. 2781 alin. 8 lit. a și b din Codul de procedură penală, vizând doar rezoluția sau ordonanța procurorului de netrimitere în judecată, devin inoperante reglementările cuprinse în art. 397 – 399 din Codul de procedură penală.
Ca urmare, procurorul general a considerat că se impune ca instanța sesizată direct cu cerere de revizuire a unei hotărâri, pronunțate în temeiul art. 2781 alin. 8 lit. a și b din Codul de procedură penală, să nu mai dispună trimiterea cauzei la procuror, ci să o rețină, în vederea soluționării, potrivit interpretărilor date în decizia nr. XVII/2007, prin care Secțiile Unite ale instanței supreme s-au pronunțat în acest sens într-o problemă de drept adiacentă.
Examinându-se recursul în interesul legii, în raport cu cerințele înscrise în art. 4142 din Codul de procedură penală, se constată următoarele:
Spre deosebire de sistemul procedurii nemijlocite a revizuirii, în care cererea se adresează direct instanței, în sistemul procedurii mijlocite a revizuirii, adoptat în reglementarea din dreptul nostru procesual penal, procurorul efectuează o primă verificare a temeiniciei cererii de revizuire în cadrul unei proceduri prealabile specifice.
În acest sens, prin art. 397 alin. 1 din Codul de procedură penală se prevede în mod imperativ: „cererea de revizuire se adresează direct procurorului de la parchetul de pe lângă instanța care a judecat cauza în primă instanță”.
Ca urmare, în cuprinsul art. 399 din Codul de procedură penală, prin care este reglementată procedura prealabilă a efectuării actelor de cercetare pentru verificarea temeiniciei cererii de revizuire, s-a precizat, la alin. 1, că atunci când este necesară o astfel de verificare procurorul dispune, prin ordonanță, ca aceasta să fie efectuată, iar la alin. 2 că „procurorul cere, dacă este necesar, dosarul cauzei”, pentru ca în alineatul 5 (final) să se prevadă că „după efectuarea cercetărilor, procurorul înaintează întregul material împreună cu concluziile sale instanței competente”.
Aceste reglementări nu sunt susceptibile de interpretare.
Însuși ansamblul dispozițiilor cuprinse în art. 402, 403, 404, 405 și 406 din Codul de procedură penală, prin care sunt reglementate măsurile premergătoare ce trebuie luate după primirea lucrărilor trimise de procuror, procedura admiterii în principiu a cererii de revizuire, măsurile ulterioare admiterii ei în principiu și soluțiile ce se pot adopta în cadrul rejudecării, nu îngăduie presupunerea că o asemenea cerere ar putea fi adresată și direct instanței, fără parcurgerea etapei prealabile de efectuare a actelor de cercetare de către procuror, căruia îi revine obligația să înainteze întregul material de verificare împreună cu concluziile sale.
În astfel de condiții, este evident că textele de lege enunțate, prin claritatea și lipsa lor de echivoc, nu pot fi interpretate decât în sensul că legiuitorul a voit să instituie, prin reglementarea adoptată, obligativitatea parcurgerii de către fiecare cerere de revizuire a procedurii prealabile de efectuare a actelor de cercetare, de către procuror, necesare verificării ei sub aspectul temeiniciei, dat fiind că în practica judiciară s-au observat tendințe de aglomerare a instanțelor cu cereri vădit lipsite de obiect, informe sau depășind cadrul legal specific.
Așa fiind, nu se poate considera că chestiunea de drept supusă examinării este susceptibilă de a fi soluționată diferit de instanțele judecătorești cât timp dispozițiile art. 397–399 din Codul de procedură penală reglementează cu claritate neinterpretabilă obligativitatea parcurgerii, de fiecare cerere de revizuire, a etapei efectuării de către procuror a actelor de cercetare prealabilă necesare verificării temeiniciei acesteia.
În consecință, urmează a se dispune respingerea recursului în interesul legii privind incidența dispozițiilor art. 397–399 din Codul de procedură penală în ipoteza soluționării cererilor de revizuire a hotărârilor judecătorești ce au ca obiect plângeri împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D
Resping recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la incidența dispozițiilor art. 397 – 399 din Codul de procedură penală în ipoteza soluționării cererilor de revizuire a hotărârilor judecătorești având ca obiect plângeri împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată.
Pronunțată, în ședință publică, azi 6 aprilie 2009.
PREȘEDINTELE:
ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
Prof.univ.dr.Nicolae Popa
PRIM MAGISTRAT ASISTENT
Adriana Daniela White