ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
– SECȚIILE UNITE –
D E C I Z I A nr. 19 Dosar nr. 8/2009
Sub președinția,
Domnului profesor univ.dr. Nicolae Popa, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție,
Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. a din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-au întrunit pentru a examina recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 454 alin. 2 fraza a II-a din Codul de procedură penală privind obligația verificării periodice a subzistenței cauzei care a determinat amânarea sau întreruperea executării pedepsei (art. 457 alin. 21 din același cod), întemeiate pe dispozițiile art. 453 alin. 1 lit. a și, respectiv, ale art. 455 alin. 1 din Codul de procedură penală.
Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenți 80 de judecători din totalul de 113 aflați în funcție.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de procurorul Gabriela Scutea, adjunct al procurorului general .
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, solicitând admiterea acestuia în sensul de a se stabili că instanța care dispune amânarea sau întreruperea executării pedepsei până la ameliorarea stării de sănătate a condamnatului trebuie să fixeze și un termen de control al subzistenței cauzei de amânare sau întrerupere, care va fi adus la cunoștința judecătorului delegat cu executarea, odată cu încunoștințarea asupra măsurii dispuse.
SECȚIILE UNITE,
Deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a sesizat Secțiile Unite ale instanței supreme cu recurs în interesul legii, solicitând ca acestea să se pronunțe asupra corectei interpretări și aplicări a dispozițiilor art. 457 alin. 2 teza a doua și, respectiv, ale art.457 alin.21 din Codul de procedură penală, privind obligația judecătorului delegat al instanței de executare de a verifica periodic dacă mai subzistă cauza care a determinat amânarea sau întreruperea executării pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață.
În dezvoltarea recursului în interesul legii se susține că, în această materie, există practică judiciară neunitară, care impune stabilirea unui punct de vedere corect, pe calea interpretării dispozițiilor legale menționate de către Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.
S-a relevat, astfel, că unele instanțe s-au pronunțat în sensul că, atunci când nu este posibil să se stabilească un termen cert al încetării stării ce a determinat amânarea sau întreruperea executării pedepsei, se impune să se aprecieze că data limită a duratei amânării sau întreruperii executării pedepsei este momentul ameliorării stării de sănătate a condamnatului, în timp ce alte instanțe, dimpotrivă, au considerat că trebuie fixat un termen de control, pe timpul amânării sau suspendării executării pedepsei, în vederea verificării evoluției stării de sănătate a condamnatului.
Fiind însușit, prin recursul în interesul legii, cel de-al doilea punct de vedere, s-a motivat că se impune ca, odată cu soluția de amânare sau întrerupere a executării pedepsei, să fie fixat un termen de verificare a gradului de ameliorare a stării de sănătate a condamnatului, pentru a se putea aprecia asupra datei de la care trebuie să înceteze, după caz, amânarea sau întreruperea executării pedepsei.
S-a învederat în acest sens că, față de lipsa unei reglementări a mijloacelor și modului în care judecătorul delegat al instanței de executare poate face constatări de natură să determine data de când să înceapă ori să fie reluată executarea pedepsei privative de libertate, ar fi necesară fixarea unui termen de control, la care să se verifice de către instanță în ce măsură mai subzistă cauza de amânare sau de întrerupere a executării pedepsei, care să fie adus la cunoștință judecătorului căruia îi revine atribuția de a supraveghea activitatea de executare, în scopul ca el să declanșeze în timp util procedura prevăzută de art.460 din Codul de procedură penală, în vederea începerii sau reluării executării pedepsei privative de libertate.
Examinându-se situațiile prezentate prin recursul în interesul legii, în raport cu dispozițiile legale aplicabile, se constată următoarele:
Potrivit art.4142 alin.1 din Codul de procedură penală, prin recursul în interesul legii se poate cere Înaltei Curți de Casație și Justiție „să se pronunțe asupra chestiunilor de drept care au primit o soluționare diferită din partea instanțelor judecătorești”.
Or, dispozițiile art.454 alin.2 teza a doua din Codul de procedură penală și cele de trimitere la acest text de lege din art.457 alin.21, prin care este reglementat modul în care trebuie să procedeze judecătorul delegat al instanței de executare în situația când nu a fost stabilit un termen până la care s-a acordat amânarea sau suspendarea executării pedepsei, nu conțin reglementări susceptibile de interpretări diferite cât timp prin ele sunt stabilite doar indicații privind atribuțiile judecătorului respectiv după amânarea sau întreruperea executării pedepsei privative de libertate.
Obligația cu caracter general, instituită prin acele dispoziții pentru judecătorul delegat al instanței de executare, îi conferă posibilități practic nelimitate de a efectua verificări cu privire la evoluția stării de sănătate a condamnatului în scopul de a lua măsuri ca, după caz, acesta să înceapă sau să reia executarea pedepsei de îndată ce este apt să suporte rigorile regimului de detenție.
Așadar, față de conținutul explicit al reglementării ce s-a dat prin art.454 alin.2 teza a doua din Codul de procedură penală, concluzia ce se impune nu poate fi decât aceea că judecătorul delegat al instanței de executare este abilitat să ia, în limitele permise de lege, orice măsură pe care o consideră necesară pentru a verifica dacă mai subzistă cauza ce a determinat amânarea sau întreruperea executării pedepsei, spre a proceda la emiterea mandatului de executare sau, după caz, la ducerea la îndeplinire a mandatului emis.
De altfel, înseși situațiile prezentate prin recursul în interesul legii, ca soluții diferite în materia examinată, nu pot fi considerate că întrunesc o asemenea caracteristică atâta timp cât fixarea unui așa zis termen de control, prin hotărârea de amânarea sau de suspendarea executării pedepsei, nu poate împiedica pe judecătorul delegat al instanței de executare să verifice oricând, în temeiul prevederii din art.454 alin.2 teza a doua din Codul de procedură penală, măsura în care mai subzistă cauza de împiedicare a executării pedepsei privative de libertate determinată de starea de sănătate a condamnatului.
În consecință, se impune să se constate că situațiile invocate în sprijinul cererii de a se da o decizie de interpretare a legii nu constituie aspecte de aplicare diferită a prevederilor art.254 alin.2 teza a doua și, respectiv, ale art.257 alin.21 din Codul de procedură penală, prin care este reglementată obligația ce revine judecătorului delegat al instanței de executare în ipoteza când instanța, care a dispus amânarea sau întreruperea executării pedepsei, nu a stabilit un termen pentru începerea sau reluarea executării, conținutul acestor dispoziții legale fiind deplin explicite, astfel că recursul în interesul legii urmează să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D
Resping recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea interpretării și aplicării unitare a dispozițiilor art. 454 alin. 2 fraza a II-a din Codul de procedură penală privind obligația verificării periodice a subzistenței cauzei care a determinat amânarea/întreruperea executării pedepsei (art. 457 alin. 21 din același cod), întemeiate pe dispozițiile art. 453 alin. 1 lit. a sau art. 455 alin. 1 din Codul de procedură penală.
Pronunțată, în ședință publică, azi 15 iunie 2009.
PREȘEDINTELE:
ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
Prof.univ.dr.Nicolae Popa
PRIM MAGISTRAT ASISTENT
Adriana Daniela White