Înalta Curte de Casație și Justiție a României

    Sub președinția doamnei judecător Lidia Bărbulescu, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție,

    Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii cu privire la stabilirea calității procesuale a Fondului de protecție a victimelor străzii (art. 25¹ din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare) și a posibilității obligării acestuia, în cadrul procesului penal, la despăgubiri civile către persoanele păgubite prin accidente de vehicule neasigurate pentru răspundere civilă.

    Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiind prezenți 73 de judecători din 113 aflați în funcție.

    Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de procuror Scutea Gabriela – adjunct al procurorului general.

    Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a se stabili că, în procesul penal, Fondul de protecție a victimelor străzii are calitatea de parte responsabilă civilmente, conform art. 24 alineatul ultim din Codul de procedură penală. Acesta va răspunde civil pentru inculpat, suportând plata despăgubirilor pe care le avansează și pe care, în final, le va recupera pe calea regresului.

    Constatându-se că pentru pronunțarea asupra chestiunilor de drept la care se referă recursul în interesul legii se impune ca Secția civilă și de proprietate intelectuală să formuleze un punct de vedere cu privire la practica neunitară pronunțată în această materie, în vederea deliberării, pronunțarea a fost amânată la 7 iunie 2010 și apoi la 15 iunie 2010.

   I. În practica instanțelor judecătorești nu există un punct de vedere unitar cu privire la calitatea procesuală a Fondului de protecție a victimelor străzii și la posibilitatea obligării acestuia, în cadrul procesului penal, la despăgubiri civile către persoanele păgubite prin accidente de vehicule neasigurate pentru răspundere civilă, examenul jurisprudenței evidențiind 5 orientări.

    Potrivit primei orientări a practicii, instanțele au considerat Fondul un garant și l-au obligat, cu sau fără menționarea expresă a acestei calități, în solidar cu inculpatul, la plata despăgubirilor. Temeiul în drept al acestei obligări l-au constituit fie dispozițiile art. 998 și următoarele din Codul civil, fie dispozițiile art. 998 și următoarele din Codul civil alături de dispozițiile privind Fondul de protecție a victimelor străzii, fie chiar dispozițiile art. 1003 din Codul civil.

    Într-o a doua orientare, instanțele au considerat Fondul de asemenea un garant și au motivat lipsa calității acestuia de parte responsabilă civilmente, obligându-l, cu invocarea dispozițiilor privind Fondul de protecție a victimelor străzii, la plata despăgubirilor în solidar cu inculpatul sau singur ori au obligat numai inculpatul, Fondului constatându-i calitatea de garant al obligației de despăgubire în cauză.

    Potrivit celei de-a treia orientări a practicii, s-a considerat că Fondul are calitatea de asigurător de răspundere civilă, fiind obligat în solidar cu inculpatul la plata despăgubirilor.

    În a patra orientare a practicii, instanțele au considerat Fondul garant al obligației de despăgubire, menționând expres acest aspect, obligând numai inculpatul la plata despăgubirilor. O parte a acestei jurisprudențe a motivat introducerea în cauză a Fondului numai pentru opozabilitatea hotărârii.

    Într-o ultimă orientare, instanțele au considerat că Fondul nu poate avea o simplă obligație de garantare a despăgubirii, nefiind un simplu garant, ci „un obligat principal” la despăgubirea persoanei păgubite. În această orientare s-a reținut că, în procesul penal, nu există decât părțile definite în dispozițiile art. 23-24 din Codul de procedură penală, aceea de garant nefiind una dintre ele; printr-un ordin al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nu se pot crea părți, participanți în procesul penal, și, pentru acest motiv, nu se poate vorbi de un garant, ca participant în procesul penal.

   II. Analizând problema de drept care formează obiectul recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite constată următoarele:

    Legislația comunitară reglementează asigurarea de răspundere civilă auto și controlul obligației de asigurare a acestei răspunderi în Directiva 2009/103/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 septembrie 2009, prin care au fost codificate: Directiva 72/166/CEE a Consiliului din 24 aprilie 1972 privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la asigurarea de răspundere civilă auto și introducerea obligației de asigurare a acestei răspunderi, a doua Directivă 84/5/CEE a Consiliului din 30 decembrie 1983 privind apropierea legislațiilor statelor membre privind asigurarea de răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicule, a treia Directivă a Consiliului 90/232/CEE din 14 mai 1990 privind armonizarea legislației statelor membre referitoare la asigurarea de răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicule, Directiva 2000/26/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 mai 2000 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la asigurarea de răspundere civilă auto și de modificare a directivelor 73/239/CEE și 88/357/CEE ale Consiliului (a patra directivă privind asigurarea auto) și Directiva 2005/14/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2005 de modificare a directivelor 72/166/CEE, 84/5/CEE, 88/357/CEE și 90/232/CEE și a Directivei 2000/26/CE.

    Cap. 4 din Directiva 2009/103/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind asigurarea de răspundere civilă auto și controlul obligației de asigurare a acestei răspunderi (versiunea codificată) stabilește regulile referitoare la despăgubirea pentru prejudiciile cauzate de un vehicul neidentificat sau de un vehicul pentru care nu a fost îndeplinită obligația de asigurare.

    Art. 10 din cap. 4 al Directivei 2009/103/CE, consacrat „organismului responsabil cu despăgubirea”, stabilește în alin. (1) paragraful 1 că „fiecare stat membru instituie sau autorizează un organism responsabil cu despăgubirea, cel puțin în limitele obligației de asigurare, a pagubelor materiale sau a vătămărilor corporale cauzate de un vehicul neidentificat sau de un vehicul pentru care nu a fost îndeplinită obligația de asigurare”, iar în alin. (1) paragraful 2 teza finală că „statele membre nu pot autoriza organismul să condiționeze plata despăgubirii de dovedirea de către victimă, într-un fel sau altul, a incapacității sau refuzului persoanei responsabile de a plăti”.

    În îndeplinirea obligației de transpunere în dreptul intern a prevederilor cuprinse în directivele privind asigurarea de răspundere civilă auto și controlul obligației de asigurare a acestei răspunderi, prin dispozițiile art. 25¹ din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare, a fost reglementat Fondul de protecție a victimelor străzii – „organism responsabil cu despăgubirea”, în sensul art.10 din Directiva 2009/103/CE.

    Scopul constituirii Fondului de protecție a victimelor străzii este, potrivit dispozițiilor art. 25¹ alin. (10) lit. b) din Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare, între altele, acela de a despăgubi persoanele păgubite prin accidente de vehicule, „dacă autovehiculul, respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul a rămas neidentificat sau nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule, cu toate că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, proprietarul acestuia avea obligația să încheie o astfel de asigurare”.

    Normele privind Fondul de protecție a victimelor străzii, adoptate în temeiul Legii nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare, și puse în aplicare prin Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1/2008, cu modificările ulterioare, prevăd: în art. 3 alin. (1), că Fondul acordă despăgubiri persoanelor păgubite prin accidente de vehicule, dacă vehiculul care a provocat accidentul a rămas neidentificat ori nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, cu toate că legea prevedea obligativitatea asigurării; în art. 3 alin. (3), că în cazul în care pentru vehiculul care a provocat accidentul nu a fost îndeplinită obligația de a încheia asigurarea R.C.A., „Fondul acordă persoanelor prejudiciate despăgubiri atât pentru daune materiale, cât și pentru vătămări corporale sau decese”; iar în art. 3 alin. (4) teza I, că „Fondul intervine ca garant pentru respectarea obligației de despăgubire fără însă a putea opune persoanelor păgubite beneficiul de discuțiune în raport cu persoanele vinovate de producerea accidentului”.

    Aceleași norme reglementează, în acord cu art. 10 din Directiva 2009/103/CE, procedura prin care Fondul acordă despăgubiri persoanelor păgubite prin accidente de vehicule, pe baza unei cereri de despăgubire – procedură ce constituie regula în materia despăgubirii persoanelor păgubite prin accidente de vehicule, provocate fie de un vehicul neidentificat, fie de un vehicul pentru care nu a fost îndeplinită obligația de asigurare.

    Nici legislația comunitară, nici dreptul intern nu exclud însă posibilitatea valorificării drepturilor persoanelor păgubite prin accidente de vehicule în raport cu Fondul de protecție a victimelor străzii pe calea acțiunii în justiție. În acest caz, Normele privind Fondul de protecție a victimelor străzii prevăd: în art. 11 alin. (1), că drepturile persoanelor păgubite prin accidente de vehicule supuse înmatriculării, în care autorul a rămas neidentificat sau vehiculul nu este asigurat de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, se exercită împotriva Fondului; în art. 11 alin. (2), că „persoanele prejudiciate care au înaintat acțiune în justiție împotriva persoanei sau persoanelor responsabile pentru repararea prejudiciului vor fi despăgubite de Fond în baza hotărârii judecătorești”, Fondul având „legitimare procesuală pasivă, în calitate de garant al obligației de despăgubire, în limitele și în condițiile prevăzute de reglementările legale în vigoare”; iar în art. 13 teza I, că „după plata despăgubirilor, Fondul se subrogă în drepturile persoanelor prejudiciate”.

    Atât dispozițiile legislației comunitare, cât și dispozițiile dreptului intern stabilesc așadar reguli speciale conform cărora Fondul de protecție a victimelor străzii acordă despăgubiri persoanelor păgubite prin accidente de vehicule. În cadrul acestor reguli se disting cele referitoare la valorificarea drepturilor persoanelor păgubite pe calea acțiunii în justiție, potrivit cărora: drepturile persoanelor păgubite prin accidente de vehicule, în care autorul a rămas neidentificat sau vehiculul nu este asigurat de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, se exercită împotriva Fondului; persoanele prejudiciate care au înaintat acțiune în justiție împotriva persoanei sau persoanelor responsabile pentru repararea prejudiciului vor fi despăgubite de Fond în baza hotărârii judecătorești; Fondul are legitimare procesuală pasivă, în calitate de garant al obligației de despăgubire, fără însă a putea opune persoanelor păgubite beneficiul de discuțiune în raport cu persoanele vinovate de producerea accidentului; iar după plata despăgubirilor, Fondul se subrogă în drepturile persoanelor prejudiciate.

    În ipoteza în care accidentul a fost provocat de un vehicul ce nu este asigurat de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, drepturile persoanei păgubite pot fi valorificate prin exercitarea acțiunii civile alăturate acțiunii penale în cadrul procesului penal.

    În conformitate cu dispozițiile art. 14 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală, acțiunea civilă, care poate fi alăturată acțiunii penale în cadrul procesului penal prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă, are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului și a părții responsabile civilmente, iar potrivit art. 24 alin. 3 din același cod, persoana chemată în procesul penal să răspundă, potrivit legii civile, pentru pagubele provocate prin fapta învinuitului sau inculpatului se numește parte responsabilă civilmente.

    Or, în raport cu dispozițiile Legii nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare, și ale normelor adoptate în temeiul acestei legi, Fondul de protecție a victimelor străzii este persoana chemată să răspundă, potrivit legii civile, pentru pagubele provocate prin fapta inculpatului, autor al accidentului, în ipoteza în care vehiculul nu este asigurat de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule și, în consecință, în această ipoteză, Fondul are calitatea de parte responsabilă civilmente.

    Răspunderea civilă a Fondului de protecție a victimelor străzii, ca parte responsabilă civilmente, este însă guvernată de regulile speciale cuprinse în dispozițiile Legii nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare, și ale normelor adoptate în temeiul acesteia, dispoziții care transpun legislația comunitară, urmăresc obiectivul înscris în preambulul Directivei 2009/103/CE ca victima să nu rămână nedespăgubită în cazul în care vehiculul care a provocat accidentul nu este asigurat (pct. 14) și pornesc de la ideea, reflectată în preambulul aceleiași directive, că, în cazul unui accident cauzat de un vehicul neasigurat, organismul care despăgubește victimele accidentelor cauzate de vehicule neasigurate are o poziție mai bună decât victima la intentarea unei acțiuni împotriva părții responsabile (pct. 18). În acest sens, Normele privind Fondul de protecție a victimelor străzii stabilesc, în art. 11 alin. (1) și (2), că drepturile persoanelor prejudiciate se exercită împotriva Fondului și că aceste persoane vor fi despăgubite de Fond în baza hotărârii judecătorești, iar în art. 13 că, după plata despăgubirilor, Fondul se subrogă în drepturile persoanelor prejudiciate, persoana sau persoanele responsabile pentru repararea prejudiciului având obligația să ramburseze Fondului despăgubirile plătite. Normele invocate conduc la concluzia că Fondul va putea fi obligat, singur, la plata despăgubirilor, iar după plata acestora se va subroga în drepturile persoanelor prejudiciate, îndreptându-se împotriva inculpatului, autor al accidentului, pentru recuperarea despăgubirilor achitate.

    Prin urmare, soluționând acțiunea civilă alăturată acțiunii penale în cadrul procesului penal, instanța de judecată, prin hotărâre judecătorească, va putea obliga Fondul, singur, iar nu în solidar cu inculpatul, autor al accidentului, la plata despăgubirilor pentru prejudiciile produse prin accident, în ipoteza în care vehiculul nu este asigurat de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

    În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 414² din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii și a se stabili – în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 25¹ din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 24 din Codul de procedură penală – că, în procesul penal, Fondul de protecție a victimelor străzii are calitatea de parte responsabilă civilmente și poate fi obligat singur, iar nu în solidar cu inculpatul, la plata despăgubirilor civile către persoanele păgubite prin accidente de vehicule neasigurate.

    În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 25¹ din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 24 din Codul de procedură penală, se stabilește că:

    În procesul penal, Fondul de protecție a victimelor străzii are calitatea de parte responsabilă civilmente și poate fi obligat singur, iar nu în solidar cu inculpatul, la plata despăgubirilor civile către persoanele păgubite prin accidente de vehicule neasigurate.

    Obligatorie, potrivit art. 414² alin. 3 din Codul de procedură penală.

    Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 15 iunie 2010.