Înalta Curte de Casație și Justiție a României

    Sub președinția doamnei judecător Rodica Aida Popa, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție,

    Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii și sesizarea Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București cu privire la stabilirea procurorului competent să efectueze actele de cercetare penală și să înainteze instanței materialul împreună cu concluziile sale referitoare la cererile de revizuire formulate conform art. 399 din Codul de procedură penală împotriva hotărârilor care au avut ca obiect infracțiuni a căror urmărire penală este de competența exclusivă a Direcției Naționale Anticorupție, respectiv a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

    Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiind prezenți 82 de judecători din 103 aflați în funcție.

    Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de procuror Scutea Gabriela – adjunct al procurorului general.

    Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia și a sesizării Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în sensul de a se stabili că procurorul din cadrul structurii specializate este competent să efectueze actele de cercetare penală și să întocmească concluziile privind cererile de revizuire formulate împotriva hotărârilor care au avut ca obiect infracțiuni ce atrag competența Direcției Naționale Anticorupție, respectiv Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

    În practica instanțelor judecătorești nu există un punct de vedere unitar cu privire la procurorul competent să efectueze actele de cercetare și să înainteze instanței competente materialul împreună cu concluziile sale, conform art. 399 din Codul de procedură penală, în cazul cererilor de revizuire formulate împotriva hotărârilor care au avut ca obiect infracțiuni a căror urmărire penală este de competența exclusivă a Direcției Naționale Anticorupție, respectiv a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, examenul jurisprudenței evidențiind două orientări.

    Potrivit unei orientări a practicii, instanțele au considerat că, în cazul cererilor de revizuire formulate împotriva hotărârilor care au avut ca obiect infracțiuni ce atrag competența Direcției Naționale Anticorupție, respectiv a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, procurorul din cadrul parchetului de pe lângă instanța care a judecat cauza în primă instanță este competent, conform art. 397 alin. 1 din Codul de procedură penală, să efectueze actele de cercetare și să înainteze instanței materialul împreună cu concluziile sale.

    Într-o a doua orientare, instanțele au considerat că procurorul din cadrul structurii specializate este competent să efectueze actele de cercetare și să înainteze instanței materialul împreună cu concluziile privind cererile de revizuire formulate împotriva hotărârilor care au avut ca obiect infracțiuni ce atrag competența Direcției Naționale Anticorupție, respectiv a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

    Aceste din urmă instanțe au procedat în mod corect.

    Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare, care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

    Structura procedurii revizuirii, astfel cum este reglementată în Codul de procedură penală, cuprinde o procedură care se desfășoară în fața procurorului și o procedură care se desfășoară în fața instanței de judecată, în două etape, admiterea în principiu și rejudecarea cauzei în fond.

    În concepția Codului de procedură penală, parcurgerea procedurii actelor de cercetare efectuate de către procuror, în conformitate cu dispozițiile art. 399, are caracter obligatoriu. Astfel, potrivit art. 397 alin. 1 din Codul de procedură penală, „cererea de revizuire se adresează procurorului de la parchetul de pe lângă instanța care a judecat cauza în primă instanță”, aceluiași procuror revenindu-i competența de a iniția din oficiu procedura revizuirii. Conform art. 399 alin. 1 din Codul de procedură penală, după introducerea cererii de revizuire, procurorul ascultă, dacă este cazul, persoana care solicită revizuirea și, în cazul când este necesară efectuarea de cercetări pentru a verifica temeinicia cererii de revizuire, procurorul dispune în acest sens prin ordonanță, iar în temeiul art. 399 alin. 5 din același cod, după efectuarea cercetărilor, procurorul înaintează întregul material împreună cu concluziile sale instanței competente.

    Atât dispozițiile art. 397 din Codul de procedură penală, cât și cele ale art. 399 din același cod constituie norme generale de drept procesual penal.

    Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 503/2002, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, cu modificările și completările ulterioare, prevăd înființarea Direcției Naționale Anticorupție și a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, ca structuri specializate, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Ambele acte normative reglementează – prin norme speciale – atribuțiile, competența, structura, organizarea și funcționarea Direcției Naționale Anticorupție și a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

    Dispozițiile art. 3 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 503/2002, cu modificările și completările ulterioare, prevăd că Direcția Națională Anticorupție exercită drepturile și îndeplinește obligațiile procedurale prevăzute de lege, în cauzele privind infracțiunile atribuite prin această ordonanță de urgență în competența sa. În mod similar, dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 508/2004, cu modificările și completările ulterioare, prevăd că Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism exercită drepturile și îndeplinește obligațiile procedurale prevăzute de lege, în cauzele privind infracțiunile atribuite prin această lege în competența sa.

    Ambele acte normative stabilesc, în art. 24 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 503/2002, cu modificările și completările ulterioare, și în art. 21 din Legea nr. 508/2004, cu modificările și completările ulterioare, că dispozițiile din Codul de procedură penală se aplică în mod corespunzător în cauzele atribuite în competența Direcției Naționale Anticorupție și a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

    Exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege de către Direcția Națională Anticorupție și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, în cauzele privind infracțiunile atribuite prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 503/2002, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 508/2004, cu modificările și completările ulterioare, în competența lor, precum și aplicarea în mod corespunzător a dispozițiilor din Codul de procedură penală referitoare la revizuire conduc la concluzia că, în cauzele privind infracțiunile atribuite în competența Direcției Naționale Anticorupție și a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, procurorii din cadrul acestor structuri specializate pot, din oficiu, să inițieze procedura revizuirii, conform art. 396 alin. 2 din Codul de procedură penală, primesc cererile de revizuire și îndeplinesc obligația prevăzută în art. 397 alin. 3 din același cod și efectuează actele de cercetare prevăzute în art. 399 din Codul de procedură penală. În cadrul acestor acte de cercetare se pot asculta martori, efectua confruntări, ridicări de obiecte și înscrisuri, constatări tehnico-științifice și expertize, acte specifice urmăririi penale și care, în mod firesc, urmează să fie administrate de către procurorii din cadrul structurilor specializate competente să efectueze însăși urmărirea penală.

    De asemenea, exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege, precum și aplicarea în mod corespunzător a dispozițiilor din Codul de procedură penală referitoare la revizuire conduc la concluzia că, în cauzele privind infracțiunile atribuite în competența Direcției Naționale Anticorupție și a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, procurorii din cadrul acestor structuri specializate, după efectuarea cercetărilor, înaintează întregul material împreună cu concluziile lor instanței competente, conform art. 399 alin. 5 din Codul de procedură penală.

    O altă interpretare a dispozițiilor art. 3 alin. (2) și art. 24 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 503/2002, cu modificările și completările ulterioare, și a dispozițiilor art. 2 alin. (2) și art. 21 din Legea nr. 508/2004, cu modificările și completările ulterioare, ar conduce la concluzia că, în cauzele privind infracțiunile atribuite în competența Direcției Naționale Anticorupție și a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, procurorii din cadrul celor două structuri specializate au competența exclusivă de a efectua urmărirea penală, dar nu au competența de a efectua actele de cercetare prevăzute în art. 399 din Codul de procedură penală, iar procurorii din cadrul parchetelor de pe lângă instanțele care au judecat cauzele în primă instanță nu au competența de a efectua urmărirea penală, dar au competența de a efectua actele de cercetare prevăzute în art. 399 din Codul de procedură penală.

    Or, această divizare a competenței procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism nu este admisă nici de dispozițiile art. 3 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 503/2002, cu modificările și completările ulterioare, și dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 508/2004, cu modificările și completările ulterioare, și nici de ansamblul dispozițiilor cuprinse în actele normative care reglementează cele două structuri specializate din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

    În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 414² din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii și a se stabili, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 399 din Codul de procedură penală, că procurorul din cadrul structurii specializate este competent, în condițiile art. 397 alin. 1 din Codul de procedură penală, să efectueze actele de cercetare și să înainteze materialul împreună cu concluziile referitoare la cererile de revizuire formulate împotriva hotărârilor care au avut ca obiect infracțiuni a căror urmărire penală este de competența exclusivă a Direcției Naționale Anticorupție sau a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

    În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 399 din Codul de procedură penală stabilesc că:

    Procurorul din cadrul structurii specializate, Direcția Națională Anticorupție, respectiv Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, este competent în condițiile art. 397 alin. 1 din Codul de procedură penală să efectueze actele de cercetare și să înainteze materialul împreună cu concluziile referitoare la cererile de revizuire formulate împotriva hotărârilor care au avut ca obiect infracțiuni a căror urmărire penală este de competența exclusivă a uneia sau alteia dintre cele două structuri.

    Obligatorie, potrivit art. 414² alin. 3 din Codul de procedură penală.

    Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 septembrie 2010.