ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
– SECȚIILE UNITE –
DECIZIA Nr. 7 din 20 septembrie 2010 Dosar nr. 6/2010
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 126 din 18/02/2011
Sub președinția doamnei judecător dr. Rodica Aida Popa, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție,
Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 9 alin. (3)-(5) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art. 9 alin. (1) și (2) din același act normativ și la art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității, aprobată prin Legea nr. 641/2002, cu modificările și completările ulterioare, asupra posibilității de a se dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, atunci când această din urmă sancțiune nu este prevăzută, prin lege, alternativ cu amenda.
Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiind prezenți 82 de judecători din 103 aflați în funcție.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de procuror Antoaneta Florea – procuror șef al Biroului de reprezentare din cadrul Secției judiciare – Serviciul judiciar civil.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a se stabili că instanța de judecată sesizată printr-o cerere de înlocuire a sancțiunii amenzii contravenționale cu obligarea contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității poate admite o astfel de cerere doar atunci când cea din urmă sancțiune este prevăzută de lege sau ordonanță a guvernului, alternativ cu amenda.
SECȚIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:
În practica instanțelor de judecată nu există un punct de vedere unitar în legătură cu interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 9 alin. (3)-(5) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art. 9 alin. (1) și (2) din același act normativ și la art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 55/2002, aprobată prin Legea nr. 641/2002, cu modificările și completările ulterioare, asupra posibilității de a se dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, atunci când această din urmă sancțiune nu este prevăzută, prin lege, alternativ cu amenda.
Astfel, unele instanțe au respins cererile de înlocuire a sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, fie atunci când contravențiile săvârșite nu erau prevăzute și sancționate prin legi sau ordonanțe ale Guvernului, fie atunci când, deși contravențiile erau prevăzute prin acte normative elaborate de Parlament ori Guvern, prin delegare legislativă, totuși acestea nu erau sancționate în modalitatea prevăzută la art. 9 alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, respectiv la art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 55/2002, aprobată prin Legea nr. 641/2002, cu modificările și completările ulterioare.
S-a arătat că dispozițiile cuprinse în art. 9 alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, și în art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 55/2002, aprobată prin Legea nr. 641/2002, cu modificările și completările ulterioare, care consacră principiul nulla poena sine lege, sunt aplicabile și în procesul de înlocuire a sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, iar o soluție contrară echivalează cu încălcarea principiului legalității care operează în materie contravențională.
Alte instanțe, dimpotrivă, au dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, fie în condițiile în care contravenția pentru care a fost aplicată această din urmă sancțiune nu era prevăzută de lege, ci prin hotărâri ale Guvernului sau hotărâri ale autorităților administrației publice locale ori județene, fie în situațiile în care legile speciale sau ordonanțele Guvernului prin care se stabileau contravențiile pentru care s-a aplicat amenda nu prevedeau, alternativ, și sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
În motivarea acestei soluții s-a reținut, în esență, că nu are loc aplicarea unei sancțiuni, pentru a fi necesar ca aceasta să fie expres prevăzută prin lege sau ordonanță a Guvernului ca sancțiune alternativă cu cea a amenzii, ci se dispune cu privire la o altă modalitate de executare prevăzută de lege.
Aceste din urmă instanțe au interpretat și aplicat corect dispozițiile legii.
Într-adevăr, prin dispozițiile art. 9 alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, cât și prin cele ale art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 55/2002, aprobată prin Legea nr. 641/2002, cu modificările și completările ulterioare, se stabilește, cu caracter de principiu, că sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității poate fi stabilită numai prin lege alternativ cu amenda și poate fi aplicată numai de instanța de judecată.
În același timp însă, prin dispozițiile conținute de alin. (3)-(5) ale art. 9 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, legiuitorul a înțeles să instituie cu caracter de principiu posibilitatea legală de înlocuire a sancțiunii amenzii contravenționale, atunci când nu a fost achitată și nici nu poate fi executată silit, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
Astfel, potrivit art. 9 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, „în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată”.
Prin alineatul următor al aceluiași articol se prevede că instanța poate acorda, la cererea contravenientului, un termen de 30 de zile, în vederea achitării integrale a amenzii, iar prin alin. (5) al aceluiași articol se stabilește că, în cazul neachitării amenzii în termenul acordat, instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.
Totodată, prin art. 391 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, se prevede că înlocuirea sancțiunii în sensul arătat poate fi dispusă de instanță și ca urmare a sesizării făcute de contravenientul insolvabil, situație în care, așa cum se menționează în alin. (2) al aceluiași articol, sancțiunea înlocuitoare poate fi dispusă pe o durată maximă de 50 de ore.
Stabilind că instanța poate să înlocuiască, în faza de executare, sancțiunea amenzii cu cea de obligare la prestarea unei activități în folosul comunității, legiuitorul a reglementat o modalitate alternativă de executare a unei sancțiuni contravenționale și care, desigur, nu poate fi dispusă decât în condițiile prevăzute de textele ce au fost prezentate.
Împrejurarea că prin același text, respectiv prin art. 9 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, a fost instituită o nouă sancțiune contravențională, indicându-se limitativ și actele normative prin care aceasta poate fi prevăzută, și totodată s-a instituit o modalitate alternativă de executare în cadrul căreia sancțiunea nou-înființată poate înlocui sancțiunea amenzii ce a fost aplicată nu este de natură să conducă la concluzia că legiuitorul a stabilit vreo altă condiție pentru a se putea dispune înlocuirea sancțiunii în afara celor pe care le-a prevăzut expres.
Astfel, din examinarea dispozițiilor art. 9 alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității poate fi prevăzută numai prin lege, doar alternativ cu sancțiunea amenzii și numai pe o durată ce nu poate depăși 300 de ore, se constată că prin aceste dispoziții, imperative, legiuitorul a stabilit un regim juridic general al sancțiunii contravenționale nou-introduse.
Corespunzător acestor dispoziții a fost adoptată ulterior Ordonanța Guvernului nr. 55/2002, aprobată prin Legea nr. 641/2002, cu modificările și completările ulterioare, act normativ prin al cărui prim articol se precizează că această sancțiune poate fi prevăzută în legi sau ordonanțe ale Guvernului și că stabilirea sa se face întotdeauna alternativ cu amenda, precum și că sancțiunea poate fi aplicată numai de instanța de judecată.
Indicând actele normative prin care poate fi prevăzută sancțiunea și obligativitatea de a figura ca o sancțiune alternativă la aceea a amenzii, legiuitorul a stabilit o condiție de reglementare care nu se adresează altcuiva decât autorităților care au competența de a adopta norme juridice în materie contravențională.
Prin art. 9 alin. (3)-(5) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, legiuitorul a înțeles să reglementeze o altă ipoteză juridică, și anume aceea a contravenientului care a fost sancționat cu amendă, pe care însă nu a achitat-o și nici nu poate fi executat silit.
Pentru o astfel de situație, considerând că starea de insolvabilitate a contravenientului nu trebuie să conducă la lipsirea de eficiență a sancțiunii aplicate, legiuitorul a instituit modalitatea alternativă de executare a sancțiunii amenzii, prin posibilitatea înlocuirii acesteia cu obligația de prestare a unei activități în folosul comunității.
Operațiunea juridică de înlocuire a sancțiunii are loc în faza de executare și vizează exclusiv stabilirea altei modalități de executare a sancțiunii cu amenda deja aplicată, schimbarea modalității de executare fiind determinată de faptul că amenda nu a fost achitată în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și nici nu există posibilitatea executării silite.
Deci nu se poate considera, sub acest aspect, că ar fi nesocotit principiul de drept al legalității incriminării și sancțiunii („nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege”) înscris și în prevederile art. 7 din Convenția europeană a drepturilor omului.
Aceasta întrucât, în litigiul având ca obiect cererea de înlocuire a sancțiunii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, instanța nu este învestită cu aplicarea unei sancțiuni care nu ar fi prevăzută de actul prin care este reglementată contravenția, ci, în ipoteza unui contravenient debitor insolvabil, este chemată să se pronunțe cu privire la modalitatea de executare a sancțiunii amenzii prevăzute de lege și deja aplicate contravenientului.
Condițiile stabilite de legiuitor pentru a se putea dispune înlocuirea sancțiunii sunt înscrise la art. 9 alin. (3) și art. 391 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, și vizează numai depășirea termenului de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii amenzii și starea de insolvabilitate a contravenientului, iar îndeplinirea lor se verifică în urma sesizării adresate instanței de către organul din care face parte agentul constatator sau de către contravenient.
În atare situație, a aprecia că operațiunea de înlocuire a sancțiunii nu poate avea loc decât în baza unui text conținut de o lege sau o ordonanță, prin care sunt prevăzute ca sancțiuni alternative amenda și prestarea unei activități în folosul comunității, ar însemna să se nesocotească voința legiuitorului prin adăugarea unor condiții pe care acesta nu a înțeles să le stabilească.
În același timp, printr-o astfel de interpretare, se ajunge la lipsirea de eficiență juridică a reglementării conținute de art. 9 alin. (3)-(5) și de art. 391 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, iar numeroase norme juridice în temeiul cărora a fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale rămân fără finalitate, deoarece sancțiunea nu poate fi executată pe nicio cale.
Altfel spus, deși se face vinovat de săvârșirea unei contravenții, pentru care a și fost sancționat, contravenientul insolvabil nu suportă în mod real nicio consecință a faptei sale.
În materie contravențională, Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, reprezintă legea generală, astfel că dispozițiile sale sunt aplicabile tuturor contravențiilor indiferent dacă acestea sunt reglementate prin legi, prin ordonanțe sau hotărâri ale Guvernului ori prin acte ale autorităților administrației publice locale sau județene, conform competențelor stabilite prin art. 2 al acestui act normativ.
Așa cum s-a arătat, nici dispozițiile art. 9 alin. (3)-(5) și nici cele ale art. 391 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, nu fac nicio distincție, în vederea aplicării lor, în funcție de categoria actului prin care este stabilită contravenția și nu cer ca norma juridică în temeiul căreia a fost aplicată amenda să prevadă și sancțiunea alternativă a prestării unei activități în folosul comunității.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 329 alin. 2 și 3 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul în interesul legii și a se stabili că dispozițiile art. 9 alin. (1) și (2) din aceeași ordonanță și ale art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 55/2002, aprobată prin Legea nr. 641/2002, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează în sensul admisibilității cererilor de înlocuire a sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, indiferent dacă contravențiile săvârșite sunt prevăzute și sancționate prin legi, ordonanțe ale Guvernului sau alte acte cu caracter normativ și chiar dacă actul care stabilește și sancționează contravențiile nu prevede, alternativ cu sancțiunea amenzii, sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
D E C I D:
Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Dispozițiile art. 9 alin. (3)-(5) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, prin raportare la dispozițiile art. 9 alin. (1) și (2) din aceeași ordonanță și la dispozițiile art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 55/2002, se interpretează în sensul admisibilității cererilor de înlocuire a sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității indiferent dacă contravențiile săvârșite sunt prevăzute și sancționate prin legi, ordonanțe ale Guvernului sau alte acte cu caracter normativ și chiar dacă actul care stabilește și sancționează contravențiile nu prevede, alternativ cu sancțiunea amenzii, sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
Pronunțată, înședințăpublică, astăzi, 20 septembrie 2010.
VICEPREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,
RODICA AIDA POPA
Prim-magistrat-asistent,
AdrianaDanielaWhite