ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
– SECȚIILE UNITE –
Decizie nr. 4/2011 din 17/01/2011 Dosar nr. 12/2010
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 379 din 31/05/2011
Sub președinția doamnei judecător dr. Livia Doina Stanciu, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție,
Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii cu privire la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, referitor la posibilitatea personalului din serviciile de probațiune de a beneficia de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50%.
Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiind prezenți 87 de judecători din 106 aflați în funcție.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de procuror Antonia Constantin – procuror-șef adjunct al Secției judiciare – Serviciul judiciar civil.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a se stabili că personalul din cadrul serviciilor de probațiune nu poate beneficia de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% calculat la salariul de bază brut lunar, spor prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
SECȚIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:
În practica instanțelor judecătorești s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar în legătură cu interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, referitor la posibilitatea personalului din serviciile de probațiune de a beneficia de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50%.
Astfel, unele instanțe au admis acțiunile formulate de personalul din serviciile de probațiune privind acordarea unui spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la salariul de bază brut lunar, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, reținând că potrivit art. 7 alin. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2000 privind organizarea și funcționarea serviciilor de reintegrare socială a infractorilor și de supraveghere a executării sancțiunilor neprivative de libertate, această categorie profesională era asimilată, în privința salarizării, personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor, astfel încât efectele Deciziei nr. 21 din 20 martie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 444 din 13 iunie 2008, se extind și în privința acestei categorii profesionale.
Alte instanțe, însă, au respins aceste acțiuni, reținând că personalul din cadrul serviciilor de probațiune are un statut juridic distinct față de personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor și, în consecință, nu a beneficiat niciodată de prevederile art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Aceste din urmă instanțe au interpretat și aplicat corect legea.
Cu titlu prealabil, Înalta Curte subliniază că Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești a fost abrogată în mod expres prin art. 30 lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 31 ianuarie 2007.
Cu toate acestea, problema de drept ce a generat practică neunitară subzistă, pe rolul instanțelor judecătorești soluționându-se în continuare cauzele reclamanților care au solicitat acordarea sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% în temeiul dispozițiilor Legii nr. 50/1996.
Revenind asupra problemei de drept, Înalta Curte reține următoarele:
Prin art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2000 au fost înființate, sub autoritatea Ministerului Justiției, serviciile de reintegrare socială a infractorilor și de supraveghere a executării sancțiunilor neprivative de libertate, ca organisme specializate, fără personalitate juridică, devenite prin art. 35 din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecției victimelor, servicii de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor, în prezent denumirea fiind aceea de „servicii de probațiune”.
În vederea salarizării acestei categorii de personal, prin art. I pct. 22, 23 și 54 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 legiuitorul a completat Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, introducând atât cap. III1, intitulat „Salarizarea personalului din serviciile de reintegrare socială și supraveghere”, care conține art. 241 și 242, precum și anexa nr. 51, care privește exclusiv personalul de specialitate al acestor servicii.
Potrivit art. 241 din Legea nr. 50/1996, personalul de specialitate specific din cadrul serviciilor de reintegrare socială și supraveghere era salarizat potrivit grilelor intervale și coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa nr. 51 special introdusă în lege.
Legiuitorul a înțeles să acorde acestei categorii de personal și unele drepturi bănești suplimentare, pe care însă le-a determinat expres.
Astfel, potrivit art. 242 alin. (1) din Legea nr. 50/1996, personalul serviciilor menționate beneficia de drepturile prevăzute la art. 23, care se aplică în mod corespunzător, text care reglementa sporul de fidelitate, acordat în raport de vechimea în funcție, și sporul pentru titlul științific de „doctor” sau de „doctor docent”, iar potrivit art. 241 alin. (2) din lege beneficia, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului justiției, de sporul prevăzut la pct. 1 din anexa nr. 7, respectiv sporul de până la 30% din salariul de bază ce era acordat personalului care efectua lucrări în legătură cu activitatea penitenciarelor.
Din textele ce au fost examinate rezultă fără echivoc că, deși normele prin care a fost reglementată salarizarea personalului din cadrul serviciilor de reintegrare socială și supraveghere au fost incluse în Legea nr. 50/1996, acestea au avut un caracter distinct și cât se poate de clar și precis asupra tuturor elementelor de salarizare, fără a exista posibilitatea de confuzie între salarizarea acestei categorii de personal și cea a personalului auxiliar de specialitate din organele autorității judecătorești.
Prin dispozițiile art. 79 din Legea nr. 123/2006 privind statutul personalului de probațiune, denumirea de „servicii de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor” a fost înlocuită cu cea de „servicii de probațiune”, iar denumirea „direcția de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor” cu denumirea „direcția de probațiune”.
Totodată, prin dispozițiile art. 81 din același act normativ s-a stabilit că „până la adoptarea legii privind salarizarea personalului din serviciile de probațiune rămân aplicabile dispozițiile Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești, republicată, cu modificările și completările ulterioare”.
Aceasta nu a însemnat însă că personalului din serviciile de probațiune i-au devenit aplicabile și alte dispoziții din Legea nr. 50/1996, în afara celor care i-au fost destinate de către legiuitor odată cu adoptarea reglementării conținute de cap. III1 din acest act normativ și a anexei nr. 51.
Ulterior, prin adoptarea Legii nr. 327/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din serviciile de probațiune s-a ajuns ca această categorie de personal să aibă propriul său act normativ de salarizare, iar prin art. 23 din lege s-a stabilit că „prevederile Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu se mai aplică personalului din serviciile de probațiune la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
Prin legea proprie de salarizare nu s-a stabilit în favoarea personalului din serviciile de probațiune sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică și nici nu s-a procedat la asimilarea, pe vreun aspect, a consilierilor de probațiune cu magistrații ori cu personalul auxiliar de specialitate din organele autorității judecătorești.
În condițiile în care consilierii de probațiune nu au beneficiat niciodată de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, nu se poate reține existența unui „bun” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului sau a unui drept câștigat.
În atare situație, efectele Deciziei nr. 21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secții Unite nu pot fi extinse și asupra personalului din serviciile de probațiune, căruia nu i-au fost niciodată aplicabile dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 329 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul în interesul legii și a se stabili, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, că personalul din serviciile de probațiune nu beneficiază de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50%.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
D E C I D:
Admit recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești stabilesc că:
Personalul din serviciile de probațiune nu beneficiază de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50%.
Obligatorie, potrivit art. 3307 alin. 4 din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 ianuarie 2011.
PREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,
LIVIA DOINA STANCIU
Prim-magistrat-asistent,
Adriana Daniela White