Minuta deciziei nr. 5 din 4 aprilie 2011

R O M Â N I A

         ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Completul competent să judece recursul în interesul legii

Minuta deciziei nr. 5                                         Dosar nr.4/2011

 Şedinţa de la 4 aprilie 2011

 ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

 

         Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în sensul că:

În aplicarea dispoziţiilor art.11 alin. (1) şi art.12 din Legea nr.85/2006 coroborate cu dispoziţiile art.312 alin. (2-4) din Codul de procedură civilă, curtea de apel, investită cu soluţionarea recursului declarat împotriva hotărârii judecătorului sindic prin care s-a respins cererea de deschidere a procedurii insolvenţei, admiţând recursul, va casa hotărârea şi va trimite cauza judecătorului sindic pentru deschiderea procedurii insolvenţei.

Obligatorie, potrivit art.3307 alin.4 din Codul de procedură civilă.

         Pronunţată, în şedinţă publică, azi 4 aprilie 2011.