Înalta Curte de Casație și Justiție a României

Livia Doina Stanciu – președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, președintele completului
Lavinia Curelea – președintele Secției civile și de proprietate intelectuală
Anton Pandrea – președintele Secției penale
Gabriela Victoria Bîrsan – președintele Secției de contencios administrativ și fiscal
Adrian Bordea – președintele Secției comerciale
Ana Maria Dascălu – judecător Secția penală judecător raportor
Traian Gherasim – judecător Secția penală
Iulian Ilie Dragomir – judecător Secția penală
Gheorghe Florea – judecător Secția penală
Mariana Ghena – judecător Secția penală
Săndel Lucian Macavei – judecător Secția penală
Sofica Dumitrașcu – judecător Secția penală
Luminița Livia Zglimbea – judecător Secția penală
Magdalena Iordache – judecător Secția penală
Mirela Sorina Popescu – judecător Secția penală
Cristina Rotaru – judecător Secția penală
Angela Dragne – judecător Secția penală
Ana Hermina Iancu – judecător Secția penală
Ionuț Matei – judecător Secția penală
Cristina Iulia Tarcea – judecător Secția civilă și de proprietate intelectuală
Mona Maria Pivniceru – judecător Secția civilă și de proprietate intelectuală
Carmen Sârbu – judecător Secția de contencios administrativ și fiscal
Corina Alina Corbu – judecător Secția de contencios administrativ și fiscal
Elena Cârcei – judecător Secția comercială
Carmen Trănica Teau – judecător Secția comercială

    Completul competent să judece recursul în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 6/2011 este constituit conform art. 414 ⁴ alin. 3 din Codul de procedură penală, modificat și completat prin Legea nr. 202/2010, raportat la art. 27² din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, modificat și completat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 24/2010.

Ședința completului este prezidată de doamna judecător Livia Doina Stanciu, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este reprezentat de doamna Iuliana Nedelcu, procuror șef al Secției judiciare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă magistratul-asistent din cadrul Secțiilor Unite, doamna Cristina Pascu, desemnat în conformitate cu dispozițiile art. 27 ³ din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, modificat și completat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 24/2010.

Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea interpretării și aplicării unitare a dispozițiilor art. 274 alin. 2 fraza I din Codul de procedură penală, respectiv dacă termenul de 30 de zile, instituit de acest articol, curge de la pronunțarea hotărârii instanței de fond care a dispus restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale sau de la rămânerea definitivă a acestei hotărâri.

Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia și pronunțarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea și aplicarea unitară a legii.

ÎNALTA CURTE,

    deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

1. Problema de drept ce a generat practica neunitară

Prin recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a arătat că în practica judiciară națională nu există un punct de vedere unitar cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. 2 fraza I din Codul de procedură penală, respectiv dacă termenul de 30 de zile instituit de acest articol curge de la pronunțarea hotărârii instanței de fond care a dispus restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale sau de la rămânerea definitivă a acestei hotărâri.

2. Examenul jurisprudențial

Prin recursul în interesul legii se arată că, în urma verificării jurisprudenței la nivel național, cu privire la determinarea momentului de la care curge termenul de 30 de zile instituit de dispozițiile art. 274 alin. 2 fraza I din Codul de procedură penală, respectiv de la pronunțarea sau de la rămânerea definitivă a hotărârii instanței de fond care a dispus restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale sau de la rămânerea definitivă a acestei hotărâri, a fost relevată o practică neunitară.

3. Soluțiile pronunțate de instanțele judecătorești

3.1. Într-o primă orientare a practicii, unele instanțe, în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 274 alin. 2 fraza I din Codul de procedură penală, au apreciat că termenul de 30 de zile, reglementat de norma precitată, curge de la pronunțarea hotărârii instanței de fond care a dispus restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale, în temeiul art. 332 alin. 2 din Codul de procedură penală, argumentându-se că recursul declarat împotriva unei încheieri prin care s-a dispus menținerea unei măsuri preventive nu este suspensiv de executare, potrivit art. 141 alin. 3 din Codul de procedură penală, ulterior, organul de urmărire trebuind să propună prelungirea duratei arestării preventive, deoarece, fiind o procedură specială, instanța nu poate aplica dispozițiile comune ale art. 300² , raportat la art. 160b din Codul de procedură penală.

3.2. Într-o a doua orientare a practicii, alte instanțe au apreciat că termenul de 30 de zile, prevăzut de art. 274 alin. 2 fraza I din Codul de procedură penală, curge de la rămânerea definitivă a hotărârii instanței de fond care a dispus restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale.

În susținerea acestei opinii s-a argumentat că etapa procesuală a judecății se întinde până la momentul rămânerii definitive a hotărârii prin care instanța de fond a dispus restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale, fiind, deci, incidente dispozițiile referitoare la arestarea preventivă a inculpatului în cursul judecății, respectiv art. 300² din Codul de procedură penală. Ulterior momentului arătat arestarea inculpatului are din nou natura juridică a arestării preventive din cursul urmăririi penale, fiind aplicabile dispozițiile art. 155 și ale art. 159 din Codul de procedură penală. Astfel, s-a stabilit că durata arestării nu poate fi stabilită de către instanța de fond, urmând ca starea de arest să fie verificată cu respectarea termenului de 60 de zile, până la rămânerea definitivă a soluției, ulterior, în condițiile în care rămâne definitivă soluția primei instanțe, măsura arestării preventive putând fi prelungită cu respectarea termenului de 30 de zile.

La acest punct de vedere au aderat și instanțele care, deși nu s-au pronunțat în mod expres asupra acestei chestiuni, au menținut, în recurs, starea de arest a inculpatului, cu depășirea termenului de 30 de zile de la data pronunțării de către prima instanță a soluției de restituire a cauzei la procuror.

4. Opinia procurorului general

Procurorul general a opinat pentru cea de-a doua orientare jurisprudențială.

Prin argumentele expuse s-a susținut că prevederile art. 274 alin. 2 fraza I din Codul de procedură penală trebuie interpretate coroborat cu cele ale art. 272 din Codul de procedură penală; dispoziția de restituire nu este executorie, iar recursul declarat împotriva hotărârii pronunțate sub acest aspect este suspensiv de executare, potrivit dispozițiilor art. 3855 din Codul de procedură penală, această dispoziție putând fi pusă în executare doar după rămânerea definitivă a hotărârii (la expirarea termenului de recurs, în ipoteza neexercitării căii de atac, sau, după caz, la data pronunțării hotărârii de respingere a recursului, în ipoteza exercitării acestuia).

S-a motivat totodată că în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 274 alin. 2 fraza I din Codul de procedură penală, procurorul trebuie să sesizeze instanța fie cu rechizitoriu, fie cu propunere de prelungire a arestării preventive, termenul arătat nereprezentând durata pentru care prima instanță menține starea de arest, cauza întorcându-se în faza de urmărire penală după rămânerea definitivă a hotărârii de restituire, aceasta fiind rațiunea pentru care legiuitorul a prevăzut termenul de 30 de zile (durata maximă pentru care, în cursul urmăririi penale, instanța poate dispune prelungirea arestării).

S-a argumentat, de asemenea, că prima instanță, dispunând restituirea cauzei, nu menține arestarea pentru o anumită perioadă de timp, rămânând în sarcina instanței de recurs ca, în situația în care se promovează această cale de atac, să verifice în termen de 60 de zile legalitatea stării de arest și, respectiv, în sarcina procurorului, dacă hotărârea de restituire nu este recurată, să sesizeze instanța cu propunere de prelungire a arestării preventive, temeiul menținerii arestării reprezentându-l, în majoritatea cazurilor, art. 332 alin. 3 din Codul de procedură penală.

5. Raportul asupra recursului în interesul legii

Proiectul de soluție propus prin raportul întocmit în cauză a vizat, de asemenea, cea de-a doua soluție identificată de examenul jurisprudențial și reluată în recursul în interesul legii, respectiv că dispozițiile art. 274 alin. 2 fraza I din Codul de procedură penală se interpretează în sensul că în cazul restituirii cauzei de către instanța de judecată, potrivit art. 272 din Codul de procedură penală, dacă inculpatul este arestat și instanța menține arestarea preventivă, termenul de 30 de zile curge de la rămânerea definitivă a hotărârii instanței prin care s-a dispus restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale.

S-a argumentat, în esență, că recursul declarat împotriva dispoziției cuprinse în hotărârea primei instanțe, de restituire a cauzei la procuror, este suspensiv de executare, spre deosebire de recursul declarat împotriva dispoziției de menținere a măsurii arestării preventive, care este executorie, potrivit dispozițiilor art. 141 alin. 3 din Codul de procedură penală, și, de asemenea, că temeiul menținerii măsurii arestării este constituit de dispozițiile art. 332 alin. 3 din Codul de procedură penală, dosarul fiind trimis procurorului imediat după rămânerea definitivă a hotărârii la prima instanță sau în cel mult 3 zile de la pronunțarea hotărârii de către instanța de recurs, reluarea urmăririi având loc în baza hotărârii de desesizare, care constituie actul de sesizare a procurorului, cauza trecând din nou în faza de urmărire penală, procurorul redevenind conducătorul procesului penal.

6. Înalta Curte

După cum rezultă din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 332, 272 și 274 din Codul de procedură penală, când instanța constată, înainte de terminarea cercetării judecătorești, că în cauza supusă judecății s-a efectuat cercetarea penală de un alt organ decât cel competent, că nu au fost respectate dispozițiile privitoare la competența după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanței, prezența învinuitului sau inculpatului și asistarea acestuia de către apărător, instanța restituie cauza procurorului, pronunțându-se și asupra măsurilor preventive, de siguranță și asigurătorii.

Dosarul este trimis procurorului imediat după rămânerea definitivă a hotărârii la prima instanță sau în cel mult 3 zile de la pronunțarea hotărârii de către instanța de recurs. În cazul în care inculpatul este arestat preventiv, procurorul procedează potrivit dispozițiilor art. 156 și 159 din Codul de procedură penală.

Se constată, de asemenea, că în cazul restituirii cauzei în vederea refacerii urmăririi penale, urmărirea se reia pe baza hotărârii prin care instanța a dispus restituirea.

Interpretând dispozițiile art. 332 din Codul de procedură penală prin prisma prevederilor art. 385 (5) din Codul de procedură penală, de la care legea procesuală în vigoare, în cazul analizat, nu a prevăzut excepții, rezultă că dispoziția primei instanțe cu privire la restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale nu este executorie, un eventual recurs declarat în cauză fiind suspensiv de executare.

Așadar, dispoziția de restituire nu poate fi pusă în executare decât după rămânerea definitivă a hotărârii de desesizare a primei instanțe, prin respingerea recursului sau prin nerecurare, anterior momentului arătat cauza aflându-se în cursul judecății, iar ulterior trecând din nou în faza de urmărire penală, actul de sesizare al procurorului constituindu-l hotărârea de desesizare pronunțată de prima instanță.

Consecințele juridice ale acestei etapizări a procesului penal se produc, în mod evident, și cu privire la incidența în cauză a unor prevederi legale referitoare la prelungirea sau menținerea măsurii arestării preventive și la durata acestei măsuri.

Astfel, anterior rămânerii definitive a hotărârii primei instanțe prin care aceasta a dispus restituirea cauzei la procuror și menținerea arestării preventive, potrivit art. 332 alin. 3 din Codul de procedură penală, cauza cu judecarea căreia instanța a fost sesizată (prin rechizitoriu) se află în faza judecății.

Ulterior, în măsura în care hotărârea de desesizare rămâne definitivă, în sensul soluției de restituire, cauza va reveni în etapa urmăririi penale.

Prima instanță, de la momentul sesizării ei și până la pronunțarea unei hotărâri, dispune cu privire la menținerea măsurii arestării preventive în temeiul dispozițiilor art. 300 ¹ și 300 ² raportat la art. 160 b din Codul de procedură penală. În situația în care apreciază că se impune restituirea cauzei la procuror, menținerea măsurii arestării preventive se întemeiază pe dispozițiile art. 332 alin. 3 din Codul de procedură penală; instanța de recurs, în situația declarării acestei căi de atac, urmează a verifica legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 300² din Codul de procedură penală.

De la data rămânerii definitive a soluției de restituire a cauzei la procuror, urmărirea penală este reluată, arestarea preventivă a inculpatului dobândind din nou natura juridică a arestării preventive în cursul urmăririi penale. Fiind incidente, astfel, dispozițiile art. 155 și 159 din Codul de procedură penală, procurorul are posibilitatea, dacă apreciază că este necesar, să propună prelungirea duratei arestării preventive, cu respectarea termenului de 30 de zile, sau să sesizeze instanța cu rechizitoriu.

Așa fiind, termenul de 30 de zile, reglementat de prevederile art. 274 alin. 2 fraza I din Codul de procedură penală, curge de la data rămânerii definitive a hotărârii instanței prin care s-a dispus restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale.

Pentru considerentele arătate, în temeiul al art. 414 ⁴ și al art. 414 ⁵ din Codul de procedură penală, astfel cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 202/2010,

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

În numele legii

D E C I D E:

    Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și stabilește că:

Dispozițiile art. 274 alin. 2 fraza I din Codul de procedură penală se interpretează în sensul că, în situația restituirii cauzei, potrivit art. 272 din Codul de procedură penală, dacă inculpatul este arestat și instanța menține arestarea preventivă, termenul de 30 de zile curge de la rămânerea definitivă a hotărârii instanței prin care s-a dispus restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale.

Obligatorie, potrivit art. 414 ⁵ alin. 4 din Codul de procedură penală.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 mai 2011.

PREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,
LIVIA DOINA STANCIU

Magistrat-asistent,
Cristina Pascu