Minuta deciziei nr. 10 din 19 septembrie 2011

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Completul competent să judece recursul în interesul legii

Minuta deciziei nr.10                                         Dosar nr.12/2011

Şedinţa de la 19 septembrie 2011

 

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

 

            Admite recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava şi, în consecinţă, stabileşte că:

         În aplicarea dispoziţiilor art.60 din Codul de procedură civilă raportat la art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi art.1-4 din O.G. nr.22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările şi completările ulterioare, cererea de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice formulată de către instituţiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sau la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare şi/sau suplinitoare calificate din învăţământul preuniversitar de Legea nr.315/2006 privind stimularea achiziţionării de cărţi sau de programe educaţionale pe suport electronic, necesare îmbunătăţirii calităţii activităţii didactice, în învăţământul preuniversitar, nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de textul de lege.

Obligatorie, potrivit art.3307 alin.4 din Codul de procedură civilă.

            Pronunţată, în şedinţă publică, azi 19 septembrie 2011.