ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL COMPETENT SĂ JUDECE RECURSUL ÎN INTERESUL LEGII
Decizie nr. 22/2011 din 17/10/2011 Dosar nr. 24/2011
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 813 din 17/11/2011
Rodica Aida Popa – vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele completului
Lavinia Curelea – preşedintele Secţiei civile şi de proprietate intelectuală
Gabriela Victoria Bîrsan – preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal
Adrian Bordea – preşedintele Secţiei comerciale
Corina Jîjîie – preşedintele Secţiei penale
Nina Ecaterina Grigoraş – judecător la Secţia civilă şi de proprietate intelectuală
Creţu Dragu – judecător la Secţia civilă şi de proprietate intelectuală
Andreia Constanda – judecător la Secţia civilă şi de proprietate intelectuală
Doina Popescu – judecător la Secţia civilă şi de proprietate intelectuală
Cristina Iulia Tarcea – judecător la Secţia civilă şi de proprietate intelectuală
Rodica Aida Popa – vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele completului
Lavinia Curelea – preşedintele Secţiei I civile
Corina Michaela Jîjîie – preşedintele Secţiei penale
Gabriela Victoria Bîrsan – preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal
Adrian Bordea – preşedintele Secţiei a II-a civile
Raluca Moglan – judecător Secţia I civilă
Romaniţa Vrânceanu – judecător Secţia I civilă
Bianca Elena Ţăndărescu – judecător Secţia I civilă
Creţu Dragu – judecător Secţia I civilă
Carmen Elena Popoiag – judecător Secţia I civilă
Florentin Sorin Drăguţ – judecător Secţia I Civilă – judecător raportor
Corina Alina Corbu – judecător Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Carmen Frumuşelu – judecător Secţia de contencios administrativ şi fiscal – judecător raportor
Iuliana Rîciu – judecător Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Gabriela Bogasiu – judecător Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Liliana Vişan – judecător Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Gheorghiţa Luţac – judecător Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Viorica Trestianu – judecător Secţia a II-a civilă
Elena Daniela Marta – judecător Secţia a II-a civilă
Roxana Popa – judecător Secţia a II-a civilă
Aurelia Motea – judecător Secţia a II-a civilă
Maura Olaru – judecător Secţia a II-a civilă
Minodora Condoiu – judecător Secţia a II-a civilă
Vasile Alixandri – judecător Secţia penală
Mariana Ghena – judecător Secţia penală
Completul competent să judece recursul în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 24/2011 este legal constituit conform dispozițiilor art. 3306 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă, modificat și completat prin Legea nr. 202/2010, și ale art. 272 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.
Conform dispozițiilor art. 3306 alin. (8) din Codul de procedură civilă, la ședința de judecată participă toți judecătorii Completului competent să judece recursul în interesul legii.
Ședința completului este prezidată de doamna judecător Rodica Aida Popa, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este reprezentat de doamna procuror Antonia Eleonora Constantin, procuror-șef adjunct al Secției judiciare – Serviciul judiciar civil.
La ședința de judecată participă doamna Niculina Vrâncuț, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 273 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.
Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Galați privind competența funcțională a tribunalelor (civil sau comercial și de contencios administrativ și fiscal) în soluționarea recursului în materie de contestație la executare propriu-zisă, prevăzută de dispozițiile art. 399 din Codul de procedură civilă.
Doamna procuror Antonia Eleonora Constantin a susținut punctul de vedere exprimat în scris și depus la dosar de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu referire la hotărârile judecătorești anexate acestui punct de vedere.
ÎNALTA CURTE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:
1. Problema de drept ce a generat practica neunitară
Prin recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Galați s-a arătat că la nivelul tribunalelor din raza teritorială a Curții de Apel Galați există o practică neunitară în ceea ce privește competența funcțională a tribunalelor (civil sau comercial și de contencios administrativ și fiscal) în soluționarea recursului în materia contestației la executare propriu-zise, prevăzute de art. 399 din Codul de procedură civilă.
2. Examenul jurisprudențial
Se susține în cuprinsul recursului în interesul legii că tribunalele din raza teritorială a Curții de Apel Galați au soluționat în mod divergent problema competenței funcționale a secțiilor din cadrul aceleiași instanțe, învestite cu soluționarea recursurilor în materia contestației la executare propriu-zisă, reglementată de dispozițiile art. 399 din Codul de procedură civilă.
3. Soluțiile pronunțate de instanțele judecătorești
3.1. Într-o primă opinie s-a considerat că secția competentă să soluționeze contestația la executare propriu-zisă este cea comercială și/sau de contencios administrativ, în funcție de natura litigiului.
În susținerea acestei opinii s-a avut în vedere, ca prim argument, necesitatea respectării principiului specializării judecătorului.
S-a mai reținut că etapa executării este ultima în cadrul procesului civil și, atâta vreme cât se recunoaște competența funcțională a secției comerciale și/sau de contencios administrativ de a judeca în fond/căi de atac acțiunile privitoare la actele juridice comerciale sau administrative fiscale, nu ar fi logic ca faza finală a procesului să intre în competența altei secții, creându-se astfel o deosebire artificială între faza judecății și cea a executării.
În contextul examinat au fost invocate și considerentele referitoare la principiul specializării, reținute în Decizia nr. XV/2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite.
S-a mai apreciat că din interpretarea dispozițiilor generale ale art. 2 alin. 3 din Codul de procedură civilă, în raport cu cele speciale ale art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, și ale Ordonanței Guvernului nr. 2/2011 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, nu rezultă că ar fi exclusă competența Secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului de a soluționa astfel de recursuri, în condițiile în care competența în primă instanță revine judecătoriei.
Totodată, s-a invocat ca argument și natura specială, derogatorie de la dreptul comun, reprezentat de Codul de procedură civilă, a dispozițiilor Codului de procedură fiscală, care reprezintă sediul materiei pentru contestația la executare, în situația în care titlul executoriu este un act administrativ fiscal și care nu conține nicio normă de trimitere la Codul de procedură civilă.
3.2. Într-o altă opinie, contestația la executare se soluționează de secția civilă a tribunalului, deoarece în cadrul acesteia se analizează aspectele ce vizează modul de aplicare și interpretare a dispozițiilor legale privitoare la executarea silită, ce constituie ultima fază a procesului civil, indiferent de natura sau materia juridică în cadrul căreia s-a emis titlul executoriu.
Cât privește împrejurarea că, în considerentele Deciziei nr. XV/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, s-a exprimat opinia că, în anumite situații, ar trebui ca anumite recursuri în materia contestației la executare să se judece la secția comercială, s-a considerat că nu pot fi aplicabile dispozițiile deciziei în interesul legii menționate, deoarece obiectul examinării în acel caz l-au constituit divergențele jurisprudențiale referitoare la competența materială de soluționare a diverselor categorii de contestații la executare, iar nu soluțiile diferite privind competența funcțională a secțiilor din cadrul aceleiași instanțe – cazul în speță.
Pe de altă parte, s-a reținut că ceea ce produce efecte obligatorii pentru instanțe este dispozitivul deciziei în interesul legii, iar nu considerentele acesteia, mai ales acele părți din considerente care excedează limitelor sesizării.
4. Raportul asupra recursului în interesul legii
Proiectul de soluție propus prin raportul în cauză a vizat respingerea sesizării Colegiului de conducere al Curții de Apel Galați, privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 2 pct. 3 din Codul de procedură civilă, raportat la prevederile art. 399-400 din Codul de procedură civilă, întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 329 și art. 3305 din Codul de procedură civilă.
5. Înalta Curte:
Înainte de a proceda la o analiză în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a recursului în interesul legii față de prevederile art. 329 din Codul de procedură civilă.
Potrivit art. 329 din Codul de procedură civilă „Pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, colegiile de conducere ale curților de apel, precum și Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra problemelor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești”, iar conform art. 3305 din același act normativ, „Recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecății au fost soluționate în mod diferit prin hotărâri judecătorești irevocabile, care se anexează cererii”.
Din aceste dispoziții legale rezultă că obiectul recursului în interesul legii vizează problemele de drept care au fost soluționate diferit prin hotărâri judecătorești irevocabile.
Recursul în interesul legii poate avea ca obiect numai acele părți din hotărâri care se referă la probleme de drept ce au primit o soluționare diferită din partea instanțelor; per a contrario, nu poate avea ca obiect elemente de fapt ale cauzei sau chestiuni de organizare și funcționare administrativă a instanțelor.
O altă condiție de admisibilitate a recursului în interesul legii este existența unor hotărâri judecătorești irevocabile, prin care să se fi statuat în mod diferit asupra aceleiași probleme de drept.
Din hotărârile anexate sesizării în cauză, în număr de 19, pronunțate de două tribunale din raza teritorială a Curții de Apel Galați, nu rezultă îndeplinirea acestor condiții.
Astfel, problema de drept evocată în recursul în interesul legii de către Colegiul de conducere al Curții de Apel Galați își găsește rezolvarea doar într-o singură hotărâre anexată (Încheierea din 12 octombrie 2010, Dosarul nr. 4.599/231/2010, a Tribunalului Vrancea, Secția civilă), prin celelalte hotărâri anexate nefiind analizată problema de drept a competenței funcționale a secțiilor. În aceste din urmă hotărâri, problema competenței funcționale a fost rezolvată exclusiv pe cale administrativă, nefăcând obiect de dezbatere juridică.
Reiese, așadar, că argumentele cuprinse în sesizare privind conturarea în practica instanțelor de judecată a două opinii privind competența de soluționare a recursului în materia contestației la executare nu se regăsesc în conținutul hotărârilor anexate de către autorul sesizării.
Sesizat ulterior de Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea verificării existenței unei practici neunitare la nivelul țării, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a exprimat și a depus la dosar punctul său de vedere și a făcut un examen jurisprudențial referitor la problema de drept în discuție, anexând o serie de hotărâri judecătorești, care ar releva orientări jurisprudențiale diferite în materie.
În legătură cu problema de drept în privința căreia s-a considerat că instanțele nu au un punct de vedere unitar, se constată că situațiile invocate în sprijinul solicitării de pronunțare a unei decizii de interpretare a legii nu constituie aspecte de aplicare diferită a vreunei dispoziții legale. De altfel, nici în sesizarea formulată de Colegiul de conducere al Curții de Apel Galați și nici în punctul de vedere exprimat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu au fost indicate expres reglementări susceptibile de interpretări diferite. Rezolvarea diferită a chestiunii referitoare la competența funcțională a tribunalelor în soluționarea contestației în anulare nu își are temeiul în niciun text care să poată fi propus spre interpretare Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Scopul urmărit prin reglementarea instituției recursului în interesul legii, astfel cum rezultă din prevederile art. 329 din Codul de procedură civilă, este acela de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești.
În cauză însă, așa cum s-a arătat, problema în legătură cu care a fost sesizat Completul competent să judece recursul în interesul legii nu vizează dispoziții ale legii.
Invocarea drept temei al prezentei sesizări a principiului specializării sau a considerentelor unei decizii anterioare, pronunțate în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, asupra unei alte probleme de drept, ca și a dispozițiilor art. 2 din Codul de procedură civilă, care reglementează competența materială (ratione materiae), stabilită atât sub aspect funcțional (ratione oficii), cât și sub aspect procesual, nu este de natură să atragă incidența dispozițiilor art. 329 din Codul de procedură civilă.
Ceea ce interesează în prezenta cauză este că aspectele sesizate, deși reprezintă o problemă practică, reclamă, în fapt, absența unei norme clare și lipsite de echivoc în materie, însă acestea nu pot fi soluționate prin mijlocul procedural ales, Înalta Curte având rolul de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii, iar nu pe acela de a crea norme de drept.
Pe de altă parte, noile dispoziții legale în materie, respectiv cele ale Legii nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la momentul soluționării recursului în interesul legii, acordă o configurație distinctă competenței funcționale a tribunalelor.
În consecință, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 329 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 202/2010.
În raport cu noile reglementări legale incidente și cu evoluția jurisprudenței instanțelor naționale în materie, este posibilă luarea în examinare a unei alte sesizări, formulate, eventual, dintr-o altă perspectivă.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 3307, cu referire la art. 329 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 202/2010,
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legii
D E C I D E:
Respinge, ca inadmisibil, recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Galați privind competența funcțională a tribunalelor (civil sau comercial și de contencios administrativ și fiscal) în soluționarea recursului în materia contestației la executare propriu-zisă, prevăzută de dispozițiile art. 399 din Codul de procedură civilă.
Obligatorie, potrivit art. 3307 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 octombrie 2011.
VICEPREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,
RODICA AIDA POPA
Magistrat-asistent,
Niculina Vrâncuț