Înalta Curte de Casație și Justiție a României

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completul competent sa judece recursul în interesul legii

Decizia nr. 28/2011                                                Dosar nr. 27/2011

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 119 din 16/02/2012

Livia Doina Stanciu – preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele completului
Lavinia Curelea – preşedintele Secţiei I civile
Corina Michaela Jîjîie – preşedintele delegat al Secţiei penale
Gabriela Victoria Bîrsan – preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal
Adrian Bordea – preşedintele Secţiei a II-a civile
Alixandri Vasile – judecător, Secţia penală
Mariana Ghena – judecător, Secţia penală
Ştefan Pistol – judecător, Secţia penală
Săndel Lucian Macavei – judecător, Secţia penală
Ana Hermina Iancu- judecător, Secţia penală
Ioana Bogdan – judecător, Secţia penală
Georgeta Barbălată – judecător, Secţia penală
Geanina Cristina Arghir – judecător, Secţia penală
Magdalena Iordache – judecător, Secţia penală
Rodica Cosma – judecător-raportor, Secţia penală
Cristina Rotaru – judecător, Secţia penală
Livia Luminiţa Zglimbea – judecător, Secţia penală
Angela Dragne – judecător, Secţia penală
Ionuţ Matei – judecător, Secţia penală
Raluca Moglan – judecător, Secţia I civilă
Romaniţa Vrânceanu – judecător, Secţia I civilă
Corina Alina Corbu – judecător, Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Carmen Frumuşelu – judecător, Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Viorica Trestianu – judecător, Secţia a II-a civilă
Lidia Bărbulescu – judecător, Secţia a II-a civilă

Completul competent să judece recursul în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 27/2011 este constituit conform art. 414⁴ alin. (3) din Codul de procedură penală, modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010, raportat la art. 27² din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa completului este prezidată de doamna judecător Livia Doina Stanciu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna Gabriela Scutea, adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă magistratul-asistent din cadrul Secţiilor Unite, doamna Cristina Pascu, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27³ din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii – a luat în examinare recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea interpretării şi aplicării unitare a dispoziţiilor art. 320¹ din Codul de procedură penală, cu privire la momentul până la care sunt aplicabile prevederile referitoare la procedura de judecată simplificată.

Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia, astfel cum a fost formulat şi precizat, precum şi pronunţarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 320¹ alin. 1 şi 7 din Codul de procedură penală.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

1. Problema de drept ce a generat practica neunitară

Prin recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a arătat că în practica judiciară naţională nu există un punct de vedere unitar cu privire la momentul procesual până la care sunt aplicabile dispoziţiile art. 3201 alin. 1 şi 7 din Codul de procedură penală, referitoare la procedura de judecată simplificată.

2. Examenul jurisprudenţial

Prin recursul în interesul legii se arată că, în urma verificării jurisprudenţei la nivel naţional, a fost relevată o practică neunitară cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ alin. 1 şi 7 din Codul de procedură penală, referitoare la procedura de judecată simplificată, sub aspectul momentului procesual până la care aceste dispoziţii sunt aplicabile.

3. Soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti

3.1. a) Unele instanţe au aplicat dispoziţiile art. 320¹ din Codul de procedură penală, referitoare la procedura de judecată simplificată, în ipoteza în care inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei până la momentul începerii cercetării judecătoreşti.

În argumentarea acestei opinii, instanţele au apreciat că dispoziţiile art. 320¹ din Codul de procedură penală sunt aplicabile numai în situaţia în care inculpatul a recunoscut în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare până la începerea cercetării judecătoreşti, indiferent dacă sesizarea instanţei a avut loc anterior sau ulterior intrării în vigoare a acestor prevederi legale.

3.1. b) Acelaşi punct de vedere a fost exprimat şi de instanţele care, sesizate cu o astfel de cerere ulterior începerii cercetării judecătoreşti, au respins-o sau au înlăturat în căile de atac aplicarea acestor dispoziţii.

În motivarea acestei soluţii, instanţele au apreciat că dispoziţiile art. 320¹ din Codul de procedură penală sunt norme de procedură de imediată aplicare, neexistând norme tranzitorii care să stabilească excepţii de la posibilitatea aplicării acestei proceduri simplificate de judecată numai în situaţia în care inculpatul recunoaşte săvârşirea faptelor până la începerea cercetării judecătoreşti.

3.1. c) Alte instanţe au apreciat că în ipoteza în care inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor până la începerea cercetării judecătoreşti sunt incidente dispoziţiile art. 320¹ din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 13 din Codul penal, privind legea penală mai favorabilă, în cazurile în care trimiterea în judecată s-a făcut anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010.

3.2. Alte instanţe au extins sfera de aplicare a prevederilor art. 320¹ din Codul de procedură penală la cauzele aflate în curs de judecată în care s-a depăşit momentul procesual al începerii cercetării judecătoreşti, invocând argumente diferite:

3.2. a) Astfel, într-o opinie s-a susţinut că a face distincţie între cauzele în care începerea cercetării judecătoreşti a avut loc anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 şi cele în care cercetarea judecătorească a debutat după această dată nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, fiind încălcate principiile egalităţii de tratament şi nediscriminării, reglementate de dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţia României şi de art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

3.2. b) Într-o altă opinie s-a argumentat că art. 320¹ din Codul de procedură penală conţine atât norme de drept procesual penal, cât şi norme de drept penal substanţial, deoarece reglementează o cauză de reducere a pedepselor, aceste dispoziţii legale putând fi aplicate retroactiv, ca lege penală mai favorabilă, în temeiul art. 13 din Codul penal, în situaţia în care sunt îndeplinite şi condiţiile de fond ce atrag incidenţa acestor dispoziţii.

3.2. c) O altă opinie a fost în sensul aplicării dispoziţiilor art. 320¹ din Codul de procedură penală exclusiv în cursul judecării căilor de atac.

4. Opinia procurorului general

Procurorul general a opinat în sensul că declanşarea procedurii simplificate de judecată, introdusă prin art. 320¹ din Codul de procedură penală, nu poate avea loc decât în faţa instanţei de fond, până la începerea cercetării judecătoreşti.

S-a argumentat că aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ din Codul de procedură penală se circumscrie exclusiv judecăţii în primă instanţă şi doar cazului în care inculpatul a recunoscut în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei până la începerea cercetării judecătoreşti, declanşându-se o procedură de judecată simplificată şi mai rapidă, de natură să asigure celeritatea procesului penal.

Momentul de debut al cercetării judecătoreşti până la care inculpatul poate solicita aplicarea procedurii menţionate este limitat de citirea actului de sesizare, conform art. 322 din Codul de procedură penală, cererea de aplicare a acestei proceduri formulată ulterior acestui moment fiind tardivă; în situaţia admiterii cererii, judecata are loc potrivit procedurii speciale, cu consecinţa, în cazul unei soluţii de condamnare, a reducerii limitelor de pedeapsă, instituţia de drept reglementată de dispoziţiile art. 320¹ din Codul de procedură penală având o natură juridică mixtă, în care caracterul procesual penal primează celui penal.

Atât prin precizarea formulată de procurorul general ulterior pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011, cât şi prin susţinerile orale ale reprezentantului procurorului general, s-a arătat că faţă de caracterul obligatoriu al deciziei Curţii Constituţionale, prin care s-a stabilit, între altele, că dispoziţiile art. 320¹ din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale în măsura în care nu se dă eficienţă principiului constituţional al retroactivităţii legii penale mai favorabile, practica judiciară este ţinută de principiul constituţional al aplicării legii penale mai favorabile, recunoscut tuturor inculpaţilor care au fost trimişi în judecată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, dar care au depăşit momentul procesual al începerii cercetării judecătoreşti.

S-a apreciat astfel că textul de lege care a primit o interpretare şi aplicare neunitară (respectiv art. 320¹ alin. 1 şi 7 din Codul de procedură penală) urmează a fi interpretat astfel încât să nu antreneze o restrângere a exerciţiului vreunui drept, de natură să pună sub semnul întrebării însăşi existenţa acestuia, respectiv în sensul aplicării principiului constituţional al retroactivităţii legii penale mai favorabile cazurilor în care inculpaţii au fost trimişi în judecată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 şi care sunt judecate, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, intervenită anterior publicării deciziei Curţii Constituţionale, conform art. 147 alin. (4) din Constituţie.

5. Raportul asupra recursului în interesul legii

În punctul său de vedere, judecătorul-raportor s-a exprimat că dispoziţiile art. 320¹ din Codul de procedură penală se interpretează în sensul că procedura simplificată în cazul recunoaşterii vinovăţiei poate fi invocată la prima instanţă până la începerea cercetării judecătoreşti, astfel cum acest moment procesual este definit conform art. 322 din Codul de procedură penală.

S-a argumentat, în esenţă, că procedura simplificată în cazul recunoaşterii vinovăţiei poate fi aplicată numai cu privire la cauzele penale în care nu a fost citit actul de sesizare, dispoziţiile art. 320¹ din Codul de procedură penală, respectiv alin. 1-6 ale articolului menţionat, reprezentând norme de procedură de imediată aplicare, potrivit principiului tempus regit actum, neavând aplicabilitate principiul mitior lex.

Totodată, s-a arătat că dispoziţiile art. 320¹ alin. 7 din Codul de procedură penală conţin norme de drept substanţial care urmează a fi interpretate conform metodelor şi regulilor de interpretare specifice.

S-a menţionat că în cazul recunoaşterii vinovăţiei după momentul începerii cercetării judecătoreşti (la judecata în fond, apel sau recurs) instanţa poate să valorifice această poziţie procesuală ca pe o circumstanţă judiciară atenuantă, dar nu prin prisma dispoziţiilor art. 320¹ alin. 7 din Codul de procedură penală.

Ulterior pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011, s-a opinat în sensul că pentru situaţiile juridice născute anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 şi care continuă să fie judecate şi după acest moment urmează a fi aplicate dispoziţiile art. 13 din Codul penal, astfel că prevederile art. 320¹ din Codul de procedură penală pot fi invocate şi în căile de atac, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

Pentru celelalte situaţii, când instanţele au fost sesizate după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, procedura simplificată poate fi invocată, astfel cum s-a arătat anterior, până la începerea cercetării judecătoreşti.

6. Înalta Curte

După cum rezultă din analiza dispoziţiilor art. 320¹ alin. 1 din Codul de procedură penală, până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Alineatele 2, 3, 4, 5, 6 şi 8 ale normei precitate reglementează condiţiile de aplicare şi procedura de judecată simplificată în cazul recunoaşterii vinovăţiei, precum şi procedura aplicabilă în cazul respingerii cererii, iar alin. 7 stabileşte că, în cazul pronunţării unei soluţii de condamnare, inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii, precum şi faptul că procedura de judecată simplificată nu se aplică în cazul infracţiunilor care se pedepsesc cu detenţia pe viaţă.

Totodată, din verificarea dispoziţiilor art. XXII şi următoarele din Legea nr. 202/2010, care conţin norme tranzitorii de aplicare a legii, se constată că acestea nu reglementează situaţia tranzitorie a inculpaţilor trimişi în judecată sub imperiul legii vechi, aflaţi în cursul judecăţii şi cu privire la care, la data intrării în vigoare a dispoziţiilor art. 320¹ din Codul de procedură penală, judecata depăşise momentul procesual al începerii cercetării judecătoreşti.

Se constată, de asemenea, că sesizată fiind cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 320¹ alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011), a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat, între altele, că dispoziţiile art. 320¹ din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale în măsura în care înlătură aplicarea legii penale mai favorabile şi, de asemenea, că dispoziţiile art. 320¹ alin. 8 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale.

În ceea ce priveşte soluţia dispusă cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 320¹ alin. 1 şi 7 din Codul de procedură penală, care prezintă relevanţă în raport cu obiectul recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi vizează situaţia inculpaţilor trimişi în judecată sub imperiul legii vechi care la intrarea în vigoare a dispoziţiilor art. 320¹ din Codul de procedură penală au depăşit momentul procesual al începerii cercetării judecătoreşti, dar nu au fost judecaţi definitiv, se constată că instanţa de contencios constituţional a reţinut că procedura de judecată simplificată în cazul recunoaşterii vinovăţiei se subsumează exigenţelor privind celeritatea şi stabilirea adevărului în cauzele penale şi că Legea nr. 202/2010 nu conţine sub acest aspect dispoziţii tranzitorii.

S-a reţinut totodată că acordul de recunoaştere a vinovăţiei are o dublă natură, de instituţie procesuală şi de drept material, norma de drept penal, respectiv dispoziţiile art. 320¹ alin. 7 din Codul de procedură penală, regăsindu-se în corpul unei norme de procedură şi fiind condiţionată de îndeplinirea anumitor condiţii procedurale. Principiul aplicării legii penale mai favorabile are în primul rând rang constituţional şi în subsidiar rang legal, neputând fi primită teza potrivit căreia producerea efectului în materia dreptului penal este condiţionată de îndeplinirea cerinţelor de drept procesual, deoarece principiul aplicării imediate a legii procesual penale nu poate înfrânge principiul constituţional al aplicării legii penale mai favorabile, care are în vedere situaţia infracţiunilor comise sub legea veche şi judecate sub imperiul legii noi.

Totodată, s-a argumentat că dispoziţiile art. 320¹ din Codul de procedură penală fiind de imediată aplicare, coroborate cu natura substanţial penală a alin. 7, sunt favorabile, cât timp, anterior soluţionării definitive a cauzei, nu a existat posibilitatea reducerii limitelor de pedeapsă în cazul recunoaşterii vinovăţiei; astfel, s-a concluzionat că, deşi legiuitorul nu a prevăzut expres calea de urmat în situaţia recunoaşterii vinovăţiei de către inculpaţii care au fost trimişi în judecată sub imperiul legii vechi, dar care, depăşind momentul procesual al începerii cercetării judecătoreşti şi până la soluţionarea definitivă a cauzei, se judecă potrivit noii legi, este incident principiul legii penale mai favorabile, motiv pentru care dispoziţiile art. 320¹ din Codul de procedură penală sunt constituţionale în măsura în care se înţelege că până la încetarea stării de tranziţie, în virtutea principiului constituţional al retroactivităţii legii penale mai favorabile, se aplică inculpaţilor trimişi în judecată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, care au depăşit momentul procesual al începerii cercetării judecătoreşti.

Având în vedere aspectele anterior relevate se constată că obiectul recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vizează prevederile legale analizate şi în cuprinsul deciziei instanţei de contencios constituţional.

Or, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (1) din Constituţie şi ale art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, prevederile normative constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval Parlamentul sau, după caz, Guvernul nu le pune în acord cu dispoziţiile Constituţiei, fiind suspendate de drept pe durata acestui termen.

Aşa fiind, cum prevederile legale a căror interpretare se solicită a se realiza prin prezentul recurs în interesul legii, anume dispoziţiile art. 320¹ alin. 1 şi 7 din Codul de procedură penală, referitoare la procedura de judecată simplificată, sub aspectul momentului procesual până la care aceste dispoziţii sunt aplicabile, sunt suspendate de drept de la aplicare ca urmare a pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011, pentru ca în termen de 45 de zile Parlamentul sau, după caz, Guvernul să le pună în acord cu dispoziţiile Constituţiei, recursul în anulare nu poate fi primit.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 414⁴ şi art. 414⁵ din Codul de procedură penală, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010,

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,

LIVIA DOINA STANCIU

Magistrat-asistent,
Cristina Pascu