Decizia nr. 7 din 14 mai 2012

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Completul competent să judece recursul în interesul legii

Decizie nr. 7/2012 din 14/05/2012                                            Dosarul nr. 7/2012

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 411 din 20/06/2012

Livia Doina Stanciu – preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – preşedintele completului
Lavinia Curelea – preşedintele Secţiei I civile
Corina Michaela Jîjîie – preşedintele Secţiei penale
Ionel Barbă – preşedintele delegat al Secţiei de contencios administrativ şi fiscal
Adrian Bordea – preşedintele Secţiei a II-a civile
Cristina Iulia Tarcea – judecător la Secţia I civilă
Aurelia Rusu – judecător la Secţia I civilă
Mihaela Tăbârcă – judecător la Secţia I civilă – judecător raportor
Alina Sorinela Macavei – judecător la Secţia I civilă
Andreia Liana Constanda – judecător la Secţia I civilă
Carmen Georgeta Negrilă – judecător la Secţia I civilă
Iulia Manuela Cîrnu – judecător la Secţia a II-a civilă
Nela Petrişor – judecător la Secţia a II-a civilă – judecător raportor
Aurelia Motea – judecător la Secţia a II-a civilă
Elena Cârcei – judecător la Secţia a II-a civilă
Carmen Trănica Teau – judecător la Secţia a II-a civilă
Paulina Lucia Brehar – judecător la Secţia a II-a civilă
Liliana Vişan – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Elena Canţăr – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Carmen Maria Ilie – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Gheorghiţa Luţac – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal – judecător raportor
Eugenia Marin – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Niculae Măniguţiu – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Lavinia Valeria Lefterache – judecător la Secţia penală
Georgeta Barbălată – judecător la Secţia penală

  Completul competent să judece recursul în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 7/2012 este legal constituit, conform dispoziţiilor 330 6 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010, Legea nr. 71/2011 şi prin Legea nr. 60/2012, precum şi ale art. 27 2 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

  Şedinţa este prezidată de doamna judecător dr. Livia Doina Stanciu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

  Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror Antonia Eleonora Constantin, procuror şef adjunct al Secţiei judiciare, Serviciul judiciar civil.

  La şedinţa de judecată participă doamna Niculina Vrâncuţ, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 27 3 din Regulamentul de organizare şi funcţionare administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

  Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul competent să judece recursul în interesul legii, a luat în examinare recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind „interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 128 şi art. 129 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, modificată şi completată, raportat la art. 94 alin. 3 din acelaşi act normativ şi art. 582 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cu privire la termenul pentru declararea recursului împotriva hotărârii de stabilire a plasamentului copilului în regim de urgenţă, pe calea ordonanţei preşedinţiale”.

  După prezentarea referatului cauzei, Înalta Curte a constatat că nu sunt de examinat chestiuni prealabile şi a acordat cuvântul reprezentantului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru susţinerea recursului în interesul legii.

  Doamna procuror Antonia Eleonora Constantin, reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a solicitat, în esenţă, admiterea recursului în interesul legii şi pronunţarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea şi aplicarea unitară a legii, în sensul de a se stabili că recursul declarat împotriva ordonanţei preşedinţiale prin care s-a dispus măsura plasamentului copilului, în regim de urgenţă, este supus condiţiilor şi termenelor stabilite de art. 582 din Codul de procedură civilă, nefiind permisă scindarea procedurii care guvernează această materie prin aplicarea procedurii speciale prevăzute de art. 128 din Legea nr. 272/2004, cu modificările ulterioare, care stipulează că „Termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii”.

ÎNALTA CURTE,

  deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

 1. Problema de drept ce a generat practica neunitară

  Recursul în interesul legii vizează interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 128 şi 129 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, cu modificările ulterioare, raportat la art. 94 alin. (3) din acelaşi act normativ şi art. 582 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cu privire la termenul pentru declararea recursului împotriva hotărârii de stabilire a plasamentului copilului în regim de urgenţă, pe calea ordonanţei preşedinţiale.

 2. Examenul jurisprudenţial

  Prin recursul în interesul legii se arată că în practica judiciară nu există un punct de vedere unitar cu privire la termenul de declarare a recursului în cazul în care se dispune, prin ordonanţă preşedinţială, măsura plasamentului minorului în regim de urgenţă.

 3. Soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti

 3.1. Unele instanţe de judecată au pronunţat ordonanţe preşedinţiale de plasare a copilului în regim de urgenţă, menţionând în dispozitiv că hotărârea este susceptibilă de a fi atacată cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

  În motivarea unei opinii separate, exprimată în acest sens, s-a susţinut că Legea nr. 272/2004, cu modificările ulterioare, conţinând reguli speciale de procedură, instituie norme derogatorii de la dreptul comun, reprezentat de dispoziţiile Codului de procedură civilă, sub aspectul termenului de declarare a recursului, indiferent de natura măsurii speciale de protecţie dispuse prin hotărârea atacată.

 3.2. Alte instanţe au făcut aplicarea prevederilor legale referitoare la procedura ordonanţei preşedinţiale în ansamblul său, stabilind, în considerarea dispoziţiilor art. 129 din Legea nr. 272/2004, cu modificările ulterioare, că termenul de recurs împotriva hotărârii pronunţate în temeiul art. 94 alin. (3) din acelaşi act normativ este cel prevăzut de art. 582 alin. (1) din Codul de procedură civilă, respectiv de 5 zile de la pronunţare sau de la comunicare, după caz.

 4. Opinia procurorului general

  Procurorul general a opinat în sensul că termenul de recurs împotriva ordonanţei preşedinţiale pronunţate asupra plasamentului copilului în regim de urgenţă este cel prevăzut de art. 582 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

  În esenţă, procurorul general a susţinut că, prin apelarea la procedura specială prevăzută de art. 581 din Codul de procedură civilă, s-a urmărit obţinerea cu maximă celeritate a unei hotărâri provizorii, măsura dispusă având ca temei de fapt urgenţa pentru a preveni consecinţe iminente şi vătămătoare pentru copilul aflat în dificultate.

  S-a arătat că raţiunea legiuitorului în reglementarea cuprinsă în art. 129 din Legea nr. 272/2004, cu modificările ulterioare, a fost tocmai aceea de a nu lipsi de eficienţă celeritatea soluţionării cererii privind plasamentul copilului în regim de urgenţă pe calea ordonanţei preşedinţiale, măsura dispusă fiind provizorie şi premergătoare judecării litigiului în fond.

 5. Raportul asupra recursului în interesul legii

  Proiectul de soluţie propus prin raportul întocmit în cauză a vizat cea de-a doua soluţie identificată de examenul jurisprudenţial, în sensul că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 94 alin. (3) din Legea nr. 272/2004, cu modificările ulterioare, raportat la art. 129 din acelaşi act normativ, ordonanţa preşedinţială prin care se dispune măsura plasării copilului în regim de urgenţă este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunţare, dacă s-a dat cu citarea părţilor, şi de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor, conform art. 582 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

 6. Înalta Curte

  Anterior examinării altor aspecte se impun câteva precizări privind textele de lege a căror interpretare formează obiectul prezentului recurs în interesul legii, sub aspectul duratei termenului de recurs şi al momentului de la care acesta începe să curgă.

  Potrivit art. 94 alin. (3) din Legea nr. 272/2004, cu modificările ulterioare:

  „În situaţia în care persoanele prevăzute de alin. (1) refuză sau împiedică în orice mod efectuarea verificărilor de către reprezentanţii direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, iar aceştia stabilesc că există motive temeinice care să susţină existenţa unei situaţii de pericol iminent pentru copil, datorată abuzului şi neglijării, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului sesizează instanţa judecătorească, solicitând emiterea unei ordonanţe preşedinţiale de plasare a copilului în regim de urgenţă la o persoană, la o familie, la un asistent maternal sau într-un serviciu de tip rezidenţial, licenţiat în condiţiile legii. Prevederile art. 58-60 şi ale art. 64 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.”

  În conformitate cu dispoziţiile art. 128 din Legea nr. 272/2004, cu modificările ulterioare:

  „Termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării.”

  Conform prevederilor art. 129 din acelaşi act normativ:

  „Dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a cauzelor privind stabilirea măsurilor de protecţie specială se completează în mod corespunzător cu prevederile Codului de procedură civilă.”

  În fine, dispoziţiile art. 582 alin. (1) din Codul de procedură civilă stipulează că „Ordonanţa este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunţare, dacă s-a dat cu citarea părţilor, şi de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor”.

  Pentru soluţionarea conflictului dintre legea specială, Legea nr. 272/2004, cu modificările ulterioare, şi legea generală, Codul de procedură civilă, trebuie să se ţină cont de regula la care face trimitere însăşi legea specială, prin art. 129, şi care constă în faptul că, în măsura în care legea specială nu reglementează un anumit aspect („legea tace”), ea se completează cu legea generală.

  Art. 94 alin. (3) din Legea nr. 272/2004, cu modificările ulterioare, stabileşte posibilitatea plasării copilului în regim de urgenţă, pe calea ordonanţei preşedinţiale. Textul „tace” însă în privinţa procedurii de judecată care trebuie urmată pentru darea ordonanţei preşedinţiale, inclusiv asupra termenului de exercitare a căii de atac împotriva respectivei ordonanţe preşedinţiale şi a momentului de la care începe să curgă termenul.

  În aplicarea dispoziţiilor art. 129 din Legea nr. 272/2004, cu modificările ulterioare, aceste aspecte trebuie identificate în cadrul Codului de procedură civilă, iar nu în cadrul legii speciale, Legea nr. 272/2004, cu modificările ulterioare.

  Prin urmare, calea de atac ce poate fi exercitată împotriva ordonanţei preşedinţiale prin care s-a dispus plasarea copilului în regim de urgenţă, conform art. 94 alin. (3) din Legea nr. 272/2004, cu modificările ulterioare, este recursul, în temeiul prevederilor art. 582 alin. (1) din Codul de procedură civilă, iar nu potrivit dispoziţiilor art. 128 din Legea nr. 272/2004, cu modificările ulterioare.

  Acest din urmă text trebuie interpretat prin coroborare cu art. 127 alin. (1) din aceeaşi lege, care îl precedă şi care stabileşte că hotărârea instanţei de fond este executorie şi definitivă. Ca atare, termenul de recurs de 10 zile de la comunicarea hotărârii, prevăzut de art. 128 din Legea nr. 272/2004, cu modificările ulterioare, este incident numai în cazul hotărârilor date asupra fondului, în materia reglementată prin Legea nr. 272/2004, cu modificările ulterioare.

  Faţă de cele ce precedă, atât durata termenului de recurs, cât şi momentele diferite de la care acesta începe să curgă, după cum ordonanţa s-a dat cu sau fără citarea părţilor, iar nu în funcţie de însăşi legalitatea procedurii de citare, sunt cele prevăzute la art. 582 alin. (1) din Codul de procedură civilă. În consecinţă, urmează a se admite recursul în interesul legii, în sensul că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 94 alin. (3) din Legea nr. 272/2004, cu modificările ulterioare, raportat la art. 129 din acelaşi act normativ, ordonanţa preşedinţială prin care se dispune măsura plasării copilului în regim de urgenţă este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunţare, dacă s-a dat cu citarea părţilor, şi de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor, conform art. 582 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 În numele legii

D E C I D E:

  Admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi stabileşte că:

  În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 94 alin. (3) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, cu modificările ulterioare, raportat la art. 129 din acelaşi act normativ, ordonanţa preşedinţială prin care se dispune măsura plasării copilului în regim de urgenţă este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunţare, dacă s-a dat cu citarea părţilor, şi de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor, conform art. 582 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

  Obligatorie, potrivit art. 3307 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

  Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 mai 2012.

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
LIVIA DOINA STANCIU

Magistrat-asistent,
Niculina Vrâncuţ