ROMANIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completul competent să judece recursul în interesul legii
Minuta deciziei nr. 8 Dosar nr. 5/2012
Şedinţa de la 14 mai 2012
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Avocatul Poporului şi stabileşte că:
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. 1 lit. d) şi e), raportat la art. 4 alin. 1 şi 2 din Decretul – Lege nr. 118/1990, republicat, atunci când perioada de strămutare coincide cu perioada de domiciliu obligatoriu, persoana îndreptăţită poate beneficia de o singură indemnizaţie prevăzută de lege, respectiv cea pentru perioada de strămutare.
Obligatorie, potrivit art. 3307 alin. 4 din Codul de procedură civilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 14 mai 2012.