Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Biroul de Informare şi Relaţii Publice
C O M U N I C A T
În şedinţa din 21 ianuarie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit în cauză, a soluţionat un recurs în interesul legii, fiind pronunţată următoarea soluţie:
Decizia nr.1 în dosarul nr.19/2012
Admite recursurile în interesul legii declarate de prim adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov şi, în consecinţă :
În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art.28 alin.(2) din Legea sindicatelor nr.54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr.62/2011) stabileşte că organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat.
În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art.269 alin.(2) (fost art.284 alin.2) din Codul muncii, republicat, instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.
Obligatorie, potrivit art.3307 alin.4 din Codul de procedură civilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 21 ianuarie 2013.
După redactarea considerentelor şi semnarea deciziei, aceasta se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Purtător de cuvânt al
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Judecător Minodora Condoiu