Comunicat privind deciziile pronunţate în recurs în interesul legii în şedinţa din 18 februarie 2013

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Biroul de Informare şi Relaţii Publice

 

C O M U N I C A T

În şedinţa din 18 februarie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit în fiecare dintre cauze, a soluţionat un număr de 2 recursuri în interesul legii, fiind pronunţate următoarele soluţii:

Decizia nr.2 în dosarul nr.21/2012

Admite recursul în interesul legii declarat de prim adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă :

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. XXII alin. (2) din Legea nr.202/2010 privind unele măsuri pentru  accelerarea soluţionării proceselor, stabileşte că:

Dispoziţiile art.297 alin. (1) din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate prin art. I pct.27 din Legea nr.202/2010 privind unele măsuri pentru  accelerarea soluţionării proceselor, nu se aplică proceselor în care prima instanţa a fost învestită înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.202/2010 privind unele măsuri pentru  accelerarea soluţionării proceselor.

Obligatorie, potrivit art.517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2013.

Decizia nr.3 în dosarul nr.20/2012

Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi în consecinţă:

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art.1 alin.(1) şi art.7 alin.(1) din Legea nr.85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, republicată, stabileşte că aceste prevederi instituie o obligaţie legală pentru societăţile comerciale cu capital integral privat, devenite proprietare prin privatizare, de a vinde locuinţele construite din fondurile statului sau ale unităţilor economice ori bugetare de stat anterior intrării în vigoare a Legii nr.85/1992, cu excepţiile prevăzute de lege.

Obligatorie, potrivit art.3307 alin.4 din Codul de procedură civilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 18 februarie 2013.

După redactarea considerentelor şi semnarea deciziei, aceasta se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Purtător de cuvânt al

Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Judecător Minodora Condoiu