Minuta deciziei nr. 3 din 14 aprilie 2014

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă

Minuta deciziei nr. 3                                             Dosar nr. 1/1/2014/HP

 

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

 

Respinge ca inadmisibilă sesizarea formulată de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. 15427/211/2013 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 120 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu art. 1396 din Codul civil de la 1864, în situaţia în care cererea de încuviinţare a executării silite a unui contract de credit este formulată de creditorul cesionar al creanţei.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. 3 din Codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 aprilie 2014.