Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ
Dosar nr. 17/1/2014/HP/P Decizie nr. 16/2014 din 23/06/2014
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 548 din 24/07/2014
Corina Michaela Jîjîie – preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Săndel Lucian Macavei – judecător la Secţia penală
Geanina Cristina Arghir – judecător la Secţia penală
Leontina Şerban – judecător la Secţia penală
Valentin Horia Şelaru – judecător la Secţia penală
Silvia Cerbu – judecător la Secţia penală
Sofica Dumitraşcu – judecător la Secţia penală
Ilie Iulian Dragomir – judecător la Secţia penală – judecător-raportor
Luminiţa Livia Zglimbea – judecător la Secţia penală
Raluca Florentina Niculae – magistrat-asistent
S-a luat în examinare, în cadrul Dosarului nr. 17/1/2014/HP/P, sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală prin Încheierea din 15 aprilie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 2.496/4/2014, prin care, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, se solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu referire la art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal în sensul de a lămuri dacă prevederile art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu referire la art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal sunt aplicabile faptelor definitiv judecate la data de 1 februarie 2014.
S-a luat în examinare, în cadrul Dosarului nr. 18/1/2014/HP/P, sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală prin Încheierea din 15 aprilie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 1.686/4/2014, prin care, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, se solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu referire la art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal în sensul de a lămuri dacă prevederile art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu referire la art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal sunt aplicabile faptelor definitiv judecate la data de 1 februarie 2014.
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. 6 din Codul de procedură penală şi art. 274 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.
Şedinţa este prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Corina Michaela Jîjîie.
La şedinţa de judecată participă doamna Raluca Florentina Niculae, magistrat-asistent în cadrul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, desemnată în conformitate cu dispoziţiileart. 276 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror Justina Condoiu, procuror în cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Magistratul asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la data de 20 iunie 2014 s-au depus la dosarul cauzei concluzii comune formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind rezolvarea de principiu a chestiunii de drept supuse dezlegării, concluzii conform cărora sesizarea este inadmisibilă întrucât la momentul învestirii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost deja înregistrată, din data de 6 martie 2014, o sesizare cu acelaşi obiect, care a format obiectul Dosarului nr. 4/1/HP/P, soluţionat prin Decizia nr. 4 din 12 mai 2014.
La dosar a fost depus raportul comun pentru dosarele nr. 17/1/2014/HP/P şi nr. 18/1/2014/HP/P, întocmit în cauză de către judecătorul-raportor, domnul Ilie Iulian Dragomir, prin care s-a exprimat opinia comună că sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală nu îndeplineşte cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală şi, ca urmare, chestiunile de drept invocate au primit deja o rezolvare de principiu prin pronunţarea unei hotărâri prealabile de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 4, pronunţată la data de 12 mai 2014 în Dosarul nr. 4/1/HP/P.
Preşedintele completului de judecată, doamna judecător Corina Michaela Jîjîie, preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în prealabil a adus la cunoştinţa membrilor completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală faptul că între dosarele nr. 17/1/2014/HP/P şi nr. 18/1/2014/HP/P există identitate de obiect, considerent pentru care a pus în discuţie reunirea celor două dosare, în temeiul art. 43 din Codul de procedură penală.
Reprezentantul Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pus concluzii de reunire a dosarelor mai sus menţionate având în vedere identitatea de obiect a celor două cauze.
În urma deliberărilor, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, legal constituit, constatând că între dosarele nr. 17/1/2014/HP/P şi nr. 18/1/2014/HP/P există identitate de obiect, primul dosar cu care instanţa a fost învestită fiind Dosarul nr. 17/1/2014/HP/P, reuneşte cauza ce formează obiectul Dosarului nr. 18/1/2014/HP/P la cauza care formează obiectul Dosarului nr. 17/1/2014/HP/P, urmând să se pronunţe o singură decizie în Dosarul nr. 17/1/2014/HP/P.
Având cuvântul pentru a pune concluzii asupra cauzelor reunite, referitor la chestiunea de drept supusă dezlegării, reprezentantul Ministerului Public a susţinut opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a solicitat respingerea ca inadmisibile a sesizărilor formulate de Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală în Dosarul nr. 2.496/4/2014 şi în Dosarul nr. 1.686/4/2014 prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept având ca obiect aplicarea dispoziţiilor art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu referire la art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal în cazul faptelor definitiv judecate la data de 1 februarie 2014, având în vedere că la momentul învestirii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost deja înregistrată din data de 6 martie 2014 o sesizare cu acelaşi obiect, care a format obiectul Dosarului nr. 4/1/HP/P, soluţionat prin Decizia nr. 4 din 12 mai 2014, în sensul că „prevederile art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu referire la art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal nu sunt aplicabile faptelor definitiv judecate la data de 1 februarie 2014”.
Faţă de aceste considerente, reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat respingerea ca inadmisibile a sesizărilor formulate faţă de împrejurarea că nu este îndeplinită una dintre condiţiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv cea potrivit căreia întrebarea să nu fi format obiectul unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a respectivei probleme de drept, condiţie neîndeplinită în cauză.
Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Corina Michaela Jîjîie, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.
ÎNALTA CURTE,
asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
I. Titularul şi obiectul sesizării
– Prin Încheierea din 15 aprilie 2014 pronunţată în Dosarul nr. 2.496/4/2014 al Tribunalului Bucureşti – Secţia I penală, ce are ca obiect contestaţia formulată de către condamnatul C.F.C. împotriva Sentinţei penale nr. 390/F din 7 februarie 2014 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală a sesizat, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţa o hotărâre prealabilă în vederea dezlegării unor chestiuni de drept, respectiv:
„Dacă prevederile art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu referire la art. 129 alin. (2) lit. b) din noul Cod penal pot fi interpretate în sensul că sunt aplicabile şi în cazul faptelor definitiv judecate la data de 1 februarie 2014?”
– Prin încheierea din 15 aprilie 2014 pronunţată în Dosarul nr. 1.686/4/2014 al Tribunalului Bucureşti – Secţia I penală, ce are ca obiect contestaţia formulată de contestatorul D.M. împotriva Sentinţei penale nr. 436/F din 11 februarie 2014, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în Dosarul nr. 1.686/4/2014, Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală a sesizat, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţa o hotărâre prealabilă în vederea dezlegării unor chestiuni de drept, respectiv:
„Dacă prevederile art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu referire la art. 129 alin. (2) lit. b) din noul Cod penal pot fi interpretate în sensul că sunt aplicabile şi în cazul faptelor definitiv judecate la data de 1 februarie 2014?”
În contextul în care sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unor hotărâri prealabile, s-a realizat în două cauze având acelaşi obiect (dezlegarea aceleiaşi chestiuni de drept), s-a apreciat că se impune reunirea cauzelor.
II. Opinia instanţei care a formulat sesizarea
1. Cu privire la admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, întrucât completul este învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, iar de lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispoziţiilor art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu referire la art. 129 alin. (2) lit. b) din noul Cod penal depinde soluţionarea pe fond a cauzei de faţă, având ca obiect sesizarea formulată de Comisia de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile, constituită în baza Hotărârii Guvernului nr. 836/2013 privind constituirea şi atribuţiile comisiilor de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile în cazul persoanelor aflate în executarea pedepselor şi măsurilor educative privative de libertate din perspectiva noilor reglementări penale şi procesual penale în cadrul Penitenciarului Jilava, cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile referitoare la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată faţă de condamnatul C.F.C., prin Sentinţa penală nr. 483 din 19 iunie 2009 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti şi care, ulterior, în condiţiile art. 1101 alin. (2) din Codul penal şi art. 864 din Codul penal, raportat la art. 83 din Codul penal, a fost înglobată prin cumul aritmetic în pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 819 din 30 octombrie 2012 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 139 din 25 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I penală.
De asemenea, Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală a constatat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă asupra chestiunii de drept, nici printr-un recurs în interesul legii, iar aceasta nu face în prezent obiectul unui asemenea recurs.
Acelaşi tip de concluzii a fost formulat şi cu referire la Dosarul nr. 1.686/4/2014 al Tribunalului Bucureşti – Secţia I penală.
2. Prezentarea jurisprudenţei Tribunalului Bucureşti
Până în prezent nu s-a format o jurisprudenţă în această materie.
3. Cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării
Tribunalul Bucureşti – Secţia a I penală a considerat că nu se impune aplicarea art. 6 din Codul penal cu privire la pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată condamnatului C.F.C. prin Sentinţa penală nr. 819 din 30 octombrie 2012, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 139 din 15 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, şi că sus-menţionatul condamnat urmează să execute pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 819 din 30 octombrie 2012, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 139 din 15 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti.
4. Punctul de vedere motivat al judecătorului cauzelor reunite aflate pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia I penală asupra problemei de drept sesizate este în sensul că din economia dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu referire la art. 129 alin. (2) lit. b) din noul Cod penal rezultă că această normă tranzitorie specială este aplicabilă exclusiv cauzelor aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a noului Cod penal.
Pe de altă parte, judecătorul sus-indicat observă că Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, nici în cuprinsul capitolului IV al titlului I din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, intitulat „Dispoziţii speciale privind regimul sancţionator aplicabil minorilor” şi nici în cadrul vreunui alt capitol nu a edictat vreo normă tranzitorie cu privire la acele situaţii în care, în cadrul unei pedepse rezultante stabilite printr-o hotărâre definitivă, se regăsesc înglobate (prin cumul juridic sau aritmetic) şi pedepse aplicate pentru infracţiuni comise în timpul minorităţii.
Singura normă juridică reglementată cu privire la situaţia specială a infractorilor minori condamnaţi definitiv la data intrării în vigoare a noului Cod penal este cea prevăzută de art. 21 din Legea nr. 187/2012, potrivit căruia
„(1) Pedeapsa închisorii executabilă, aplicată în baza Codului penal din 1969 pentru infracţiuni comise în timpul minorităţii, se înlocuieşte cu măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă egală cu durata pedepsei închisorii.
(2) Pedeapsa închisorii care depăşeşte 20 de ani, aplicată pentru infracţiuni comise în timpul minorităţii, se va înlocui cu internarea într-un centru de detenţie pe o perioadă de 15 ani.
(3) În cazul pluralităţii de infracţiuni, înlocuirea prevăzută la alin. (1) şi (2) se face cu privire la pedeapsa rezultantă.
(4) Partea executată din pedeapsa închisorii, precum şi durata reţinerii şi arestării preventive se consideră ca parte executată din durata măsurii educative a internării în centrul de detenţie”, care însă nu acoperă şi situaţia unei pluralităţi alcătuite din pedepse aplicate pentru infracţiuni comise înainte şi după majorat.
În acest cadru s-a considerat că voinţa legiuitorului ar trebui interpretată în sensul că în astfel de cazuri pedeapsa rezultantă, aplicată printr-o hotărâre rămasă definitivă mai înainte de data de 1 februarie 2014, pentru o pluralitate de infracţiuni, comise parte în timpul minorităţii şi parte după majorat, nu trebuie fracţionată, în sensul înlocuirii pedepselor componente aplicate pentru infracţiuni comise în timpul minorităţii cu măsura educativă a internării într-un centru de reeducare şi al executării restului de pedepse în regim privativ de libertate, ci trebuie considerată ca un tot unitar şi indivizibil, în care pedepsele nu mai pot fi disociate.
III. Dispoziţiile legale supuse interpretării:
– art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal:
„(4) Dacă în termenul de încercare al suspendării executării unei pedepse pentru infracţiuni comise în timpul minorităţii condamnatul a săvârşit din nou o infracţiune, instanţa revocă suspendarea şi înlocuieşte pedeapsa potrivit alin. (2) sau (3), după care: a) dacă noua infracţiune a fost comisă în timpul minorităţii, se stabileşte şi pentru aceasta o măsură educativă, iar apoi se aplică măsura educativă cea mai grea; b) dacă noua infracţiune a fost comisă după majorat, se aplică o sancţiune rezultantă stabilită potrivit art. 129 alin. (2) din Codul penal;
– art. 129 alin. (2) lit. b) din noul Cod penal:
” (2) În cazul săvârşirii a două infracţiuni, dintre care una în timpul minorităţii şi una după majorat, pentru infracţiunea comisă în timpul minorităţii se ia o măsură educativă, iar pentru infracţiunea săvârşită după majorat se stabileşte o pedeapsă, după care:
a) dacă măsura educativă este neprivativă de libertate, se execută numai pedeapsa;
b) dacă măsura educativă este privativă de libertate, iar pedeapsa este închisoarea, se aplică pedeapsa închisorii, care se majorează cu o durată egală cu cel puţin o pătrime din durata măsurii educative ori din restul rămas neexecutat din aceasta la data săvârşirii infracţiunii comise după majorat;
c) dacă pedeapsa aplicată pentru infracţiunea săvârşită după majorat este detenţiunea pe viaţă, se execută numai această pedeapsa;
d) dacă măsura educativă este privativă de libertate, iar pedeapsa este amenda, se execută măsura educativă, a cărei durată se majorează cu cel mult 6 luni, fără a depăşi maximul prevăzut de lege pentru aceasta.”
În cauză, faţă de împrejurarea că prin Decizia nr. 4, pronunţată la data de 12 mai 2014, în Dosarul nr. 4//1/2014/HP/P, s-a statuat asupra aceleiaşi chestiuni de drept, nu s-au mai solicitat opinii ale specialiştilor şi ale instanţelor judecătoreşti.
IV. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Decizia nr. 4 pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în procedura pronunţării unei hotărârii prealabile la data de 12 mai 2014, în Dosarul nr. 4//1/2014/HP/P
V. Opinia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:
Cu privire la condiţiile de admisibilitate a sesizării
S-a opinat că sesizările formulate de Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală în Dosarul nr. 2.496/4/2014 şi în Dosarul nr. 1.686/4/2014, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept având ca obiect aplicarea dispoziţiilor art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu referire la art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal în cazul faptelor definitiv judecate la data de 1 februarie 2014, sunt inadmisibile având în vedere că la momentul învestirii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost deja înregistrată din data de 6 martie 2014 o sesizare cu acelaşi obiect, care a format obiectul Dosarului nr. 4/1/HP/P şi a fost soluţionat prin Decizia nr. 4 din 12 mai 2014, în sensul că „Prevederile art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu referire la art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal nu sunt aplicabile faptelor definitiv judecate la data de 1 februarie 2014.”
Faţă de aceste considerente, reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat respingerea ca inadmisibile a sesizărilor formulate faţă de împrejurarea că nu este îndeplinită una dintre condiţiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv cea potrivit căreia întrebarea să nu fi format obiectul unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a respectivei probleme de drept, condiţie neîndeplinită în cauză.
VI. Opinia judecătorului-raportor
Admisibilitatea sesizării
Reglementând condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, legiuitorul a stabilit în art. 475 din Codul de procedură penală posibilitatea anumitor instanţe, inclusiv a tribunalului învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, care constată, în cursul judecăţii, existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi asupra căreia instanţa supremă nu a statuat încă printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs, să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu respectivei probleme de drept.
Ca atare, pentru a fi admisibilă o asemenea sesizare trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerinţe, respectiv existenţa unei cauze aflate în curs de judecată în ultimul grad de jurisdicţie pe rolul uneia dintre instanţele prevăzute expres de articolul anterior menţionat, soluţionarea pe fond a acelei cauze să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, iar problema de drept să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin mecanismele legale ce asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti sau să nu facă în prezent obiectul unui recurs în interesul legii.
Or, în speţă, se constată că este îndeplinită condiţia privind existenţa unei cauze pendinte aflate în curs de judecată în ultimă instanţă, respectiv, Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală fiind învestit în Dosarul nr. 2.496/4/2014 – Secţia I penală cu soluţionarea contestaţiei formulate de către condamnatul C.F.C., în prezent încarcerat în Penitenciarul Bucureşti – Jilava, împotriva Sentinţei penale nr. 390/F din 7 februarie 2014 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, prin care s-a admis contestaţia la executare şi, în baza art. 21 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, s-a înlocuit pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 483 din 19 iunie 2009 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti cu măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă de 3 ani; s-a mai constatat că nu se impune aplicarea art. 6 din Codul penal cu privire la pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată condamnatului prin Sentinţa penală nr. 819 din 30 octombrie 2012, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 139 din 15 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, stabilind ca persoana condamnată să execute pedeapsa de 4 ani închisoare şi în Dosarul nr. 2.496/4/2014 – Secţia I penală şi, pe de altă parte, cu soluţionarea contestaţiei formulate de către contestatorul D. M. împotriva Sentinţei penale nr. 436/F din 11 februarie 2014, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, prin care, în baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale raportat la art. 595 din Codul de procedură penală, s-a admis contestaţia la executare ca urmare a sesizării privind pe condamnatul D.M., în prezent încarcerat în Penitenciarul Bucureşti – Jilava.
În baza art. 21 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare aLegii nr. 286/2009 privind Codul penal, s-a înlocuit pedeapsa aplicată condamnatului nominalizat, de 2 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 346 din 6 martie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a penală în Dosarul nr. 14.526/3/2006, rămasă definitivă la data de 10 octombrie 2007 prin nerecurarea Deciziei penale nr. 307/A din 24 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală, cu măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă de 2 ani şi 6 luni.
S-a constatat că nu se impune aplicarea art. 6 din Codul penal cu privire la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare aplicată aceluiaşi condamnat prin Sentinţa penală nr. 253 din 24 martie 2010 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin neapelare la data de 12 aprilie 2010, şi s-a dispus că sus-menţionatul condamnat urmează să execute pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare aplicată acestuia prin Sentinţa penală nr. 253 din 24 martie 2010 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin neapelare la data de 12 aprilie 2010.
S-a dedus, din durata pedepsei aplicate, durata reţinerii şi arestării preventive de la 23 ianuarie 2009 ora 04,00 până la 24 ianuarie 2009 ora 04,00 şi perioada executată de la 12 aprilie 2012 la zi.
S-a dispus anularea Mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 697/2010 din 13 aprilie 2010, emis de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, şi emiterea unui nou mandat, conform prezentei sentinţe, în cursul judecăţii respectivelor căi de atac, punându-se în discuţie, la termenul din data de 14 aprilie 2014, admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept:
„Dacă prevederile art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/24.10.2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu referire la art. 129 alin. (2) lit. b) din noul Cod penal pot fi interpretate în sensul că sunt aplicabile şi în cazul faptelor definitiv judecate la data de 1 februarie 2014?”
De asemenea, judecătorul-raportor are în vedere că cea de-a treia cerinţă impusă de art. 475 din Codul de procedură penală este îndeplinită în cauză, întrucât soluţionarea pe fond a contestaţiilor cu care a fost învestit Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală depinde de lămurirea chestiunilor de drept ce fac obiectul prezentei sesizări.
În speţă însă se constată că chestiunile de drept cu care a fost sesizată instanţa supremă au primit deja o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă, respectiv prin Decizia nr. 4, pronunţată la data de 12 mai 2014 de către Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile în Dosarul nr. 4/1/2014/HP/P, prin care s-au decis următoarele:
„Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti Secţia I Penală prin încheierea din data de 20 februarie 2014, în Dosarul nr. 200/93/2014, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept vizând aplicarea dispoziţiilor art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu referire la art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal în cazul faptelor definitiv judecate la data de 1 februarie 2014 şi stabileşte:
« Prevederile art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu referire la art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal nu sunt aplicabile faptelor definitiv judecate la data de 1 februarie 2014.»
Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 mai 2014.”
Cu titlu de premiză se reaminteşte că, potrivit dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală, „dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”
Astfel, judecătorul-raportor, reluând cele deja arătate, are în vedere că admisibilitatea sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, dispoziţii legale anterior invocate.
În concluzie, s-a opinat în sensul că sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală nu îndeplineşte cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală şi, ca urmare, chestiunile de drept invocate au primit deja o rezolvare de principiu prin pronunţarea unei hotărâri prealabile de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia mai sus arătată.
Constatând deci neîndeplinite condiţiile de admisibilitate menţionate de art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte nu va proceda la analizarea pe fond a chestiunii de drept ce face obiectul prezentei cauze, urmând a respinge, ca inadmisibile, sesizările formulate de Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală în dosarele nr. 2.496/4/2014 şi nr. 1.686/4/2014 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu referire la art. 129 alin. (2) lit. b) din noul Cod penal, în sensul de a lămuri dacă aceste dispoziţii legale pot fi interpretate în sensul că sunt aplicabile şi în cazul faptelor definitiv judecate la data de 1 februarie 2014.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 477 din Codul de procedură penală,
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
În numele legii
D E C I D E:
Respinge, ca inadmisibile, sesizările formulate de Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală în Dosarul nr. 2.496/4/2014 şi în Dosarul nr. 1.686/4/2014 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu referire la art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal în sensul de a lămuri dacă prevederile art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu referire la art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal sunt aplicabile faptelor definitiv judecate la data de 1 februarie 2014.
Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 iunie 2014.
PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
judecător CORINA MICHAELA JÎJÎIE
Magistrat-asistent,
Raluca Florentina Niculae